ALBĂSTREL, -EA, -ICĂ, albăstrei, -ele, adj., s. f. 1. Adj. Diminutiv al lui albastru. 2. S. f. Plantă erbacee cu flori albastre; albăstriță (Centaurea cyanus). - Albastru + suf. -el.

albăstrea sf [At: PANȚU, PL.² / Pl: ~ele, ~eli / E: albastru + -ea] (Bot) Planta compozită Centaurea cyanus Si: (reg) albăstriță (1).

albăstrel, ~ea a [At: ALECSANDRI, P. III, 85 / Pl: ~ei, ~e / E: albastru + -el] 1-2 (Șhp) Albastru (1).

ALBĂSTREL I. adj. De coloare albastră mai slabă. II. ALBĂSTREA (pl. -rele) sf. 🌿 = ALBĂSTRIȚĂ.

ALBĂSTREL, -EA, -ICĂ, albăstrei, -ele, adj., s. f. 1. Adj. Diminutiv al lui albastru. 2. S. f. Plantă erbacee cu flori albastre; albăstriță (Centaurea cyanus). – Albastru + suf. -el.

ALBĂSTREA, albăstrele, s. f. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori albastre (Centaurea cyanus); albăstriță, vinețea. Ei nu vor mai găsi nimic printre macii și albăstrelele cîmpului. SAHIA, N. 22.

ALBĂSTREL, -EA, albăstrei, -ele, adj. Diminutiv al lui albastru (1). Mii de flăcări albăstrele Se văd tainic fluturînd. ALECSANDRI, P. I 49. Îi da postav albăstrel, Ca să se mîndrească-n el. ALECSANDRI, P. P. 176.

ALBĂSTREA, albăstrele, s. f. Plantă erbacee cu flori albastre (Centaurea cyanus). – Din albastră + suf. -ea.

ALBĂSTREL, -EA, -ICĂ, albăstrei, -ele, adj. Diminutiv al lui albastru².

albăstrea (albăstriță) f. plantă cu flori albastre ca cerul (Centaurea cyanus).

albăstreá f., pl. ele. Albăstriță.

albăstríță f., pl. e (d. albastru). Centauree cu floare albastră, foarte comună în grîne (centauréa cyanus) numită și floarea grîuluĭ, corobatică, ghioc, vinețea, zglăvoc și sporiș. (În Olt. poporu crede că atîta de groasă va cădea zăpada ĭarna cît crește ĭa vara). – Și albăstrea.

albăstrea s. f., art. albăstreaua, g.-d. art. albăstrelei; pl. albăstrele

!albăstrel (rar) adj. m., pl. albăstrei; f. albăstrea, pl. albăstrele

albăstrea s. f., art. albăstreaua, g.-d. art. albăstrelei; pl. albăstrele, art. albăstrelele

albăstrel (rar) adj. m., pl. albăstrei; f. albăstrea/albăstrică, pl. albăstrele

albăstrea s. f., art. albăstreaua, g.-d. art. albăstrelei; pl. albăstrele

albăstrel adj. m., pl. albăstrei; f. sg. albăstrea/albăstrică, pl. albăstrele

CENTAUREA L., ALBĂSTRELE, VINEȚELE, fam. Comvositae. Gen originar din nordul Africii, Asia, America și Europa, peste 350 specii, majoritatea vivace și numai cîteva anuale, plante erbacee cu tulpini ramificate (cca 0,15-1 m înălțime). înflorește vara. Calatidii multiflore (albastre, roșii, albe, liliachii, violete, purpurii, mov, carmin, roz, unele cu miros plăcut) în vîrful tulpinilor, solitare. Frunze liniar-lanceolate.

ALBĂSTRICĂ s. v. albăstrea.

ALBĂSTRICĂ s. (BOT.; Centaurea cyanus) albăstrea, albăstriță, vinețea, vinețică, (reg.) ghioc, zglăvoc, floarea-grîului, floarea-paiului.

ALBĂSTREA s. (BOT.; Centaurea cyanus) albăstrică, albăstriță, vinețea, vinețică, (reg.) ghioc, zglăvoc, floarea-grâului, floarea-paiului.

ALBĂSTREA s. (BOT.; Centaurea cyanus) albăstrică, albăstriță, vinețea, vinețică, (reg.) ghioc, zglăvoc, floarea-grîului, floarea-paiului.