ALÁRMÁ, alarmez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) neliniști, a (se) îngrijora. ♦ Tranz. A pune în stare de alertă, de pregătiri, a da alarma (la apropierea unei primejdii). – Din fr. alarmer.

ALARMÁ, alarmez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) neliniști, a (se) îngrijora. ♦ Tranz. A pune în stare de alertă, de pregătiri, a da alarma (la apropierea unei primejdii). – Din fr. alarmer.

ALARMÁ, alarmez, vb. I. Refl. A se neliniști, a se speria, a se lăsa cuprins de panică (față de amenințarea unei primejdii). În fond, a urmat el... nu trebuie să se alarmeze nimeni. SADOVEANU; N. F. 175. ◊ Tranz. Închipuirea lui îi înfățișează primejdii, tablouri fioroase, al căror aspect îi alarmează conștiința. VLAHUTĂ, O. A. III 137.

ALARMÁ, alarmez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) neliniști, a (se) speria. ♦ Tranz. A pune în stare de atenție mare, de pregătiri. A alarmat tabăra. – Fr. alarmer.

alarmá (a ~) vb., ind. prez. 3 alarmeáză

alarmá vb., ind. prez. 1 sg. alarméz, 3 sg. și pl. alarmeáză

alarmá [At: VLAHUȚĂ, D. 228 / Pzi: -méz / E: fr (s’)alarmer] 1 vt A da alarma. 2-3 vtr (Fig) A (se) neliniști. 4-5 vtr A (se) înfricoșa.

ALARMÁ vb. v. îngrijora.

A (se) alarma ≠ a (se) calma, a (se) astâmpăra, a (se) domoli, a (se) liniști, a (se) potoli

ALARMÁ vb. I. 1. refl., tr. A (se) neliniști. ♦ A (se) înfricoșa; a (se) speria. 2. tr. A da alarma; a pune în stare de alarmă. [< fr. alarmer].

ALARMÁ vb. I. tr., refl. a (se) înfricoșa; a (se) alerta. II. tr. a da alarma, a pune în stare de alarmă (1). (< fr. alarmer)

A ALARMÁ ~éz tranz. 1) A face să se alarmeze; a alerta. 2) A pune în stare de alarmă; a da alarma. /<fr. alarmer

A SE ALARMÁ mă ~éz intranz. A fi cuprins de alarmă; a se neliniști; a se alerta. /<fr. alarmer

alarmà v. a da alarma, a speria.

ALÁRMĂ, alarme, s. f. 1. Anunțare a unei primejdii sau calamități care amenință populația; semnal prin care se anunță asemenea primejdii. 2. Neliniște, teamă, spaimă de care este cuprins cineva la apropierea unei primejdii. – Din fr. alarme.

ALÁRMĂ, alarme, s. f. 1. Anunțare a unei primejdii sau calamități care amenință populația; semnal prin care se anunță asemenea primejdii. 2. Neliniște, teamă, spaimă de care este cuprins cineva la apropierea unei primejdii. – Din fr. alarme.

ALÁRMĂ, alarme, s. f. 1. (Adesea în legătură cu verbele «a da» sau «a suna») Anunțare a unei primejdii sau a unei calamități care amenință populația; semnal (de sirene, sunete de clopote etc.) prin care se anunță asemenea primejdii. El a dat alarma pentru foc. DAVIDOGLU, M. 93. Pe la ceasul amiezii... se dădu alarma. CAMILAR, N. I 196. Clopote de-alarmă răsună răgușit. EMINESCU, O. I 62. ◊ Fig. Doar cîinii... simt cît de mare e primejdia și... dau alarma, plîngînd îndelung. BOGZA, C. O. 345. Alarmă aeriană = semnal de alarmă prin care, în timp de război, se anunță apropierea avioanelor inamice. 2. Neliniște, spaimă, panică de care este cuprins cineva la apropierea (reală sau presupusă) a unei primejdii. Alarmă nejustificată. ◊ (Prin exagerare) Trebuia să plec. Cînd m-am ridicat de pe scaun... d-na Timotin adresă bărbatului ei un «Nicule!» speriat. Timotin îmi traduse... alarma ei. Era hotărît între dînșii... să mă oprească... la masă. IBRĂILEANU, A. 133.

ALÁRMĂ, alarme, s. f. 1. Anunțare a unei primejdii sau calamități care amenință populația; semnal prin care se anunță asemenea primejdii. ◊ Alarmă aeriană = semnal prin care, în timp de război, se anunță apropierea avioanelor inamice. 2. Neliniște, spaimă de care este cuprins cineva la apropierea unei primejdii. – Fr. alarme.

alármă s. f., g.-d. art. alármei; pl. alárme

alármă s. f., g.-d. art. alármei; pl. alárme