PANICĂ s. f. Spaimă, adesea fără temei, care cuprinde subit pe un individ sau o mulțime. Întreaga gară a fost. cuprinsă de panică. SAHIA, N. 50. Acceleratul era ticsit de oameni îngroziți care-și părăsiseră gospodăriile de frica țăranilor [răsculați]... – Asta e începutul panicii! spuse Grigore trist. REBREANU, R. II 21. Peste cîmpii păduratici. Căutîndu-și mîntuirea fug de panică coprinși. MACEDONSKI, O. I 106. ◊ (Adjectival, învechit, ca determinant pe lîngă «spaimă», «groază» etc.) Cărturarii zic, cînd vor să arate pe niște oameni ce se sperie de nimic, că sînt cuprinși de teroare panică. ISPIRESCU, la CADE. O mulțime fără seamă de oameni și de vite se înghesuise pe pod în cea mai mare neorînduială; o spaimă panică stăpînise toate duhurile și pretutindeni era cea mai mare dezorganizație. BĂLCESCU, O. II 124.

PANICĂ s.f. Spaimă, frică mare, subită, adesea fără temei; teroare. [Gen. -cii. / < fr. panique, cf. it. panico, gr. panikos < Pan – zeul care producea groază călătorilor].

PANICĂ s. f. spaimă mare, subită, adesea fără temei. (< fr. panique, lat. panicus, gr. panikos)

PANICĂ ~ci f. Spaimă subită și violentă (fără temei), care cuprinde o persoană sau o colectivitate. ◊ A intra în ~ a se alarma. [G.-D. panicii] /<ngr. panikos, fr. panique, germ. Panik

panică f. spaimă neașteptată și fără temeiu: o panică coprinse armata. [Termen de origină mitologică: dela zeul Pan care devenia uneori un geniu răutăcios și speria pe oamenii rătăciți în singurătatea munților].

*pánică adj. f., pl. e și s. f., pl. ĭ, fr. panique, d. lat. pánicus, -ca, -cum, vgr. panikós, al zeuluĭ Pan, care avea obiceĭ să sperie oameniĭ rătăcițĭ pin munțĭ). Spaĭmă subită care te face să-țĭ perzĭ capu și să fugĭ (ca Perșiĭ în lupta de la Maraton): frică, panică, l-a cuprins panica.

panică s. f., g.-d. art. panicii

panică s. f., g.-d. art. panicii

panică s. f., g.-d. art. panicii

panică

PANÍCĂ (< ngr., germ., fr., it.; {s} gr. panikón „groază, spaimă”) s. f. Spaimă, frică mare de care este cuprinsă subit (și fără temei) o persoană sau o colectivitate. ♦ Stare psihologică provocată de acțiunea amenințătoare a unor factori externi exprimată printr-o senzație de frică violentă de care este cuprinsă o persoană sau colectivitate și prin tendința de a ocoli pericolul. ◊ Atac de p. = simte o frică intensă, însoțită de simptome organice (palpitații, tremurături, transpirație, greață etc.); apare în tulburări anxioase sau în stresul posttraumatic.