4 intrări

15 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

alamán sn [At: DEX2 / Pl: ~e / E: nct] Unealtă de pescuit dintr-un sac central cu mai multe fâșii de plasă cu care se încercuiesc și se adună bancurile de pești marini.

ALAMÁN, alamane, s. n. Unealtă de pescuit alcătuită dintr-un sac central și mai multe fâșii de plasă cu care se încercuiesc și se adună bancurile de pești marini. – Et. nec.

ALAMÁN, alamane, s. n. Unealtă de pescuit alcătuită dintr-un sac central și mai multe fâșii de plasă cu care se încercuiesc și se adună bancurile de pești marini. – Et. nec.

ALAMÁN, -Ă, alamani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Numele unor triburi germanice care au trăit (în sec. III-VI) în regiunea Rinului; (și la sg.) persoană care făcea parte din aceste triburi. 2. Adj. Care aparține alamanilor (1), privitor la alamani. [Var.: alemán, -ă s. m. și f., adj.] – Din germ. Alemanne, fr. Alamans.

alamáni smp vz alemani

alemáni smp [At: DEX2 / V: allam- / E: ger Alemanne, fr Alamans] Numele unor triburi germanice care au trăit (prin sec. III-VI) în regiunea Rinului.

ALEMÁN, -Ă, s. m. și f., adj. v. alaman.

ALAMÁNI s. m. pl. v. alemani.

ALEMÁNI s. m. pl. Numele unor triburi germanice care au trăit (prin secolele III-VI) în regiunea Rinului. [Var.: alamáni s. m. pl.] – Din germ. Alemanne, fr. Alamans.

Alamani m. pl. triburi germane de pe lângă Rin, dela sec. III-Vl-lea.

Alemani pl. popoare germanice formând, în sec. XIII, o confederațiune pe ambele maluri ale Rinului,.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

alamán2 (unealtă de pescuit) s. n., pl. alamáne

alamán1 (nume etnic) adj. m., s. m., pl. alamáni; adj. f., s. f. alamánă, pl. alamáne

alamán s. n., pl. alamáne


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

ALAMAN etnic, germ., numele unui popor Vechi german, subjugat de Francii lui Clovis. 1. – jupan (13 – 15 B 65). 2. Alăman (16 B I 109; Giur 153; Ard II 88; Mus; Has; Ard), luat ca prenume și nume unic.; -a f. (AO XIV 276-7, 287). 3. Aloman (Ac Bz 2; UI 63; 16 B VI 349); cu afer. Loman s.; Aluman, ard. (Has). 4. Alman boier 1521 – 29 (P Gov f° 17). 5. Aliman (Has); -ii f. în genitiv, olt. (AO XV 65); Alimănescu. 6. Cu afer. Leman (Ard II 194), și cu ortg. ung. Lemenyi, loan. ep. unit, din care, prin etim. pop. s-ar fi format Lemne, Lemni (BA ung 29); cf. ung. lemenō „descendent” (etim. B-Albescu, ib.).

Intrare: Alaman
Alaman nume propriu
nume propriu (I3)
  • Alaman
Intrare: alaman (adj.)
alaman1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A1)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • alaman
  • alamanul
  • alamanu‑
  • alama
  • alamana
plural
  • alamani
  • alamanii
  • alamane
  • alamanele
genitiv-dativ singular
  • alaman
  • alamanului
  • alamane
  • alamanei
plural
  • alamani
  • alamanilor
  • alamane
  • alamanelor
vocativ singular
plural
aleman1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A1)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • aleman
  • alemanul
  • alemanu‑
  • alema
  • alemana
plural
  • alemani
  • alemanii
  • alemane
  • alemanele
genitiv-dativ singular
  • aleman
  • alemanului
  • alemane
  • alemanei
plural
  • alemani
  • alemanilor
  • alemane
  • alemanelor
vocativ singular
plural
Intrare: alaman (s.m.)
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • alaman
  • alamanul
  • alamanu‑
plural
  • alamani
  • alamanii
genitiv-dativ singular
  • alaman
  • alamanului
plural
  • alamani
  • alamanilor
vocativ singular
  • alamanule
  • alamane
plural
  • alamanilor
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • aleman
  • alemanul
  • alemanu‑
plural
  • alemani
  • alemanii
genitiv-dativ singular
  • aleman
  • alemanului
plural
  • alemani
  • alemanilor
vocativ singular
  • alemanule
  • alemane
plural
  • alemanilor
Intrare: alaman (unealtă)
alaman3 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • alaman
  • alamanul
  • alamanu‑
plural
  • alamane
  • alamanele
genitiv-dativ singular
  • alaman
  • alamanului
plural
  • alamane
  • alamanelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

alaman (adj.) aleman

etimologie:

alaman (persoană) alamană aleman alemană

  • 1. (La plural) Numele unor triburi germanice care au trăit (în secolul III-VI) în regiunea Rinului; (și la singular) persoană care făcea parte din aceste triburi.
    surse: DEX '09

etimologie:

alaman (unealtă)

  • 1. Unealtă de pescuit alcătuită dintr-un sac central și mai multe fâșii de plasă cu care se încercuiesc și se adună bancurile de pești marini.
    surse: DEX '98 DEX '09

etimologie: