10 definiții pentru alaman (s.m.) aleman

alamáni smp vz alemani

alemáni smp [At: DEX2 / V: allam- / E: ger Alemanne, fr Alamans] Numele unor triburi germanice care au trăit (prin sec. III-VI) în regiunea Rinului.

ALAMÁN, -Ă, alamani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Numele unor triburi germanice care au trăit (în sec. III-VI) în regiunea Rinului; (și la sg.) persoană care făcea parte din aceste triburi. 2. Adj. Care aparține alamanilor (1), privitor la alamani. [Var.: alemán, -ă s. m. și f., adj.] – Din germ. Alemanne, fr. Alamans.

ALEMÁN, -Ă, s. m. și f., adj. v. alaman.

ALAMÁNI s. m. pl. v. alemani.

ALEMÁNI s. m. pl. Numele unor triburi germanice care au trăit (prin secolele III-VI) în regiunea Rinului. [Var.: alamáni s. m. pl.] – Din germ. Alemanne, fr. Alamans.

alamán1 (nume etnic) adj. m., s. m., pl. alamáni; adj. f., s. f. alamánă, pl. alamáne

Alamani m. pl. triburi germane de pe lângă Rin, dela sec. III-Vl-lea.

Alemani pl. popoare germanice formând, în sec. XIII, o confederațiune pe ambele maluri ale Rinului,.

Intrare: alaman (s.m.)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular aleman alemanul
plural alemani alemanii
genitiv-dativ singular aleman alemanului
plural alemani alemanilor
vocativ singular alemanule, alemane
plural alemanilor
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular alaman alamanul
plural alamani alamanii
genitiv-dativ singular alaman alamanului
plural alamani alamanilor
vocativ singular alamanule, alamane
plural alamanilor

alaman (persoană) alamană aleman alemană

  • 1. (La plural) Numele unor triburi germanice care au trăit (în secolul III-VI) în regiunea Rinului; (și la singular) persoană care făcea parte din aceste triburi.
    surse: DEX '09

etimologie: