2 intrări

27 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

ÁLA, alae, s. f. Unitate romană de cavalerie (formată din trupe auxiliare). [Pl. pr.: ale.Var.: álă s. f.] – Din lat. ala.

ála (lat.) s. f., pl. álae [ae pron. e] (-lae)

!ála (lat.) s. f., pl. álae [ae pron. e] (-lae)

álă1 sf [At: JAHRESBER. III, 313 / V: h- / Pl: nct / E: srb ala, hala] Balaur.

álă2 sf [At: DEX2 / Pl: ale / E: lat ala] Unitate romană de cavalerie (formată din trupe auxiliare).

ẮLA, ÁIA, ăia, alea, pron. dem., adj. pron. dem. (Pop. și fam.) Acela, aceea. A venit ăla. Lucrul ăla.Expr. Altă aia = ciudățenie, monstru. Toate alea = tot ce trebuie. [Gen.-dat. sg.: ăluia, ăleia; gen.-dat. pl.: ălora] – Lat. illum, illa.

ÁLĂ s. f. Unitate romană de cavalerie (formată din trupe auxiliare). – Din lat. ala.

ẮLA, ÁIA, ăia, alea, pron. dem., adj. dem. (Pop. și fam.) Acela, aceea. A venit ăla. Lucrul ăla.Expr. Altă aia = ciudățenie, monstru. Toate alea = tot ce trebuie. [Gen.-dat. sg.: ăluia, ăleia; gen.-dat. pl.: ălora] – Lat. illum, illa.

ÁLĂ, ale, s. f. Unitate romană de cavalerie (formată din trupe auxiliare). – Din lat. ala.

ẮLA, ÁIA, ăia, alea pron. dem. (În vorbirea puțin îngrijită și în texte cu colorit dialectal) Acela, aceea. Calul bun și mîndrele, Alea-mi mănîncă zilele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 15. ◊ Expr. De ce..., de aia... = cu cît..., cu atît... De ce joc, d-aia-aș juca. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 362. Altă aia = ciudățenie, monstru. Se minuna ca de altă aia. ISPIRESCU, U. 35. Toate alea = tot ce trebuie, toate cele. Puse toate alea la cale pentru drum. ISPIRESCU, L. 16. Cîte alea toate = fel de fel de lucruri. Îi toacă la ureche cîte alea toate. ◊ (Precedat de un «de» calificativ) Unde începu o ploaie d-alea de părea că toarnă cu găleata. ISPIRESCU, L. 28. ◊ (Substantivat, cu sens peiorativ) Un ăla = un oarecare. Un ăla... un prăpădit de amploiat. CARAGIALE, O. I. 44. Să-și mănînce ea tinerețile cu un ăla. CARAGIALE, O. I. 50. ◊ (Adjectival) Să-mi aduci pe muierea aia! NEGRUZZI, S. III 315. – Forme gramaticale: gen.-dat. sg. ăluia, ăleia, gen.-dat. pl. ălora. – Variantă: ăl, ăi (TEODORESCU, P. P. 330), pron. dem. m.

ẮLA, ÁIA, ăia, alea, pron. dem. (În vorbirea puțin îngrijită) Acela, aceea. ◊ Expr. De ce..., de aia... = cu cât..., cu atât... Altă aia = ciudățenie, monstru. Toate alea = tot ce trebuie. Câte alea toate = fel de fel de lucruri. ◊ (Substantivat, peior.) Un ăla = un om oarecare, fără importanță. ◊ (Adjectival) Lucrul ăla. [Gen.-dat. sg.: ăluia, ăleia, gen.-dat. pl.: ălora] – Lat. illum, illa.

ắla (fam.) pr. m., adj. pr. postpus m. (omul ăla), g.-d. ắluia, pl. ắia; f. áia, g.-d. ắleia, pl. álea, g.-d. pl. m. și f. ắlora

álă (unitate romană de cavalerie) s. f., g.-d. art. álei; pl. ále

ăla pr. m., adj. m. (postpus), g.-d. ăluia, pl. ăia; f. sg. áia, g.-d. ăleia, pl. álea, g.-d. m. și f. ălora

ÁLĂ s.f. Unitate romană de cavalerie. [< lat. ala].

ÁLĂ s. f. unitate tactică de cavalerie în armata romană, din auxiliari. (< lat. ala)

álă (ále), s. f. – Monstru care dezlănțuie furtunile, în credința pop.Var. hală. Bg. sb., (h)ala.

Intrare: ala
ala
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular a ala
plural ale alele
genitiv-dativ singular ale alei
plural ale alelor
vocativ singular
plural
Intrare: ăla
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nominativ-acuzativ singular ăla aia
plural ăia alea
genitiv-dativ singular ăluia ăleia
plural ălora ălora