29 de definiții pentru ajutoare (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

ajutoáre s. f., g.-d. art. ajutoárei; pl. ajutoáre

ajutoáre s. f., g.-d. art. ajutoárei; pl. ajutoáre

ajutór [At: COD. VOR. 79 / V: (îrg) agiu-, agiutoriu, -iu / Pl: -oare, (reg) -oară, (rar) -uri / E: lat adjutorium] 1 sn Participare la efortul cuiva. 2 sn Sprijin bănesc. 3 sn (îe) A cere cuiva ~ A cere cuiva să te ajute. 4 sn (Îe) A da ~ cuiva A ajuta pe cineva. 5 sn (Îae) A fi complicele cuiva. 6 sn (Îe) A sări sau a veni cuiva în (ori într-) ~ A ajuta (1) pe cineva. 7 sn (Pop; îe) A lua pe cineva (în, ca sau de) ~ A lua pe cineva să ajute (1). 8 sn (Înv; îe) A fi de (sau a veni, a sta în ) ~ (cuiva) A fi de folos (cuiva). 9 i Strigăt al celui aflat în primejdie. 10 sn (Îlav) Cu -ul... Datorită ajutorului... 11 sn (Înv; îe) A da (sau a pune ori a fi sau a sta) (o) mână de ~ A da (sau a fi de ori a sta) în ajutor. 12 sn Îndrumare (în împrejurări dificile). 13 sn Asistență acordată cuiva. 14 sn Drept bănesc acordat salariaților în cazul pierderii temporare a capacității de muncă. 15 sn (Îs) ~ de șomaj Sprijin bănesc acordat, pe o anumită perioadă de timp, persoanelor care și-au pierdut locul de muncă. 16 sn (Îs) ~ de înmormântare Sumă de bani primită de familia cuiva în cazul decesului acestuia. 17 smf Persoană care ajută pe alta într-o activitate (secundând-o și subordonându-i-se).

AJUTÓR, -OÁRE, ajutori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S.m și f. Persoană care ajută pe alta într-o activitate oarecare (secondând-o și subordonându-i-se). 2. S. n. Sprijin, participare la efortul cuiva; îndrumare (în împrejurări dificile); asistență acordată cuiva; ajutorință. ◊ Expr. A fi de (sau a veni, a sta în) ajutor (cuiva) = a fi de folos (cuiva), a-l sprijini. ♦ Drept bănesc acordat salariaților în cazul pierderii temporare a capacității de muncă. ♦ Sprijin bănesc. ♦ (Cu valoare de interjecție) Strigăt al celor care se află în primejdie. – Lat. adjutor, adjutorium.

AJUTÓR, -OÁRE, ajutori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care ajută pe alta într-o activitate oarecare (secundând-o și subordonându-i-se). 2. S. n. Sprijin, participare la efortul cuiva; îndrumare (în împrejurări dificile); asistență acordată cuiva; ajutorință. ◊ A fi de (sau a veni, a sta în) ajutor (cuiva) = a fi de folos (cuiva), a-l sprijini. ♦ Drept bănesc acordat salariaților în cazul pierderii temporare a capacității de muncă. ♦ Sprijin bănesc. ♦ (Cu valoare de interjecție) Strigăt al celor care se află în primejdie. – Lat. adjutor, -is, adjutorium.

AJUTÓR2, -OÁRE, ajutori, -oare, s. m. și f. Persoană care ajută alteia într-o activitate oarecare, care secundează pe un muncitor principal căruia îi este subordonat (și al cărui locțiitor este). V. adjunct. Șmecherie porni cu Badea pe tractor și cu plugul după el. În drum îl luaseră și pe ajutor, un om mai bătrîn. DUMITRIU, V. L. 130. Ca să plătească un ajutor, nu-i dădea mîna și nu avea încredere. PAS, Z. I 164. Pe cînd băiatul scîncea încă, ajutoarele îl desfăcură. SADOVEANU, O. VI 114. ◊ (Cu determinări introduse prin prep. «de», rar cu elipsa prepoziției) Ajutor de maistru. Ajutor de secretar.Bela Borodina... are 19 ani și-i ajutor-inginer într-o fabrică chimică. SAHIA, U.R.S.S. 195.

AJUTÓR1, ajutoare, s. n. Sprijin, asistență, participare la efortul cuiva, îndrumare (în împrejurări dificile). Marele ajutor al Uniunii Sovietice, condiție esențială pentru construirea socialismului – ajutor ideologic, politic, economic și tehnic – întărește poziția noastră față de planurile imperialiste de jaf și de înrobire și ne asigură o bază trainică de dezvoltare socialistă. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 259. ◊ Loc. adv. Cu ajutorul... = cu sprijinul..., prin intermediul... ◊ Expr. A fi (cuiva) de ajutor sau a veni (cuiva) în ajutor = a fi de folos (cuiva). O hartă marină, atîrnată pe un perete în fața lui, îi veni în ajutor. BART, E. 270. Murgule, murguțul meu, Datu-mi-te-a taică-tău Ca să-mi fii de ajutor La nevoie și la zor. TEODORESCU, P. P. 583. A da (sau a cere, rar a pune) o mînă de ajutor = a da (sau a cere etc.) sprijin. Furnalistul Ioviță începe a povesti că lor le-a fost și mai greu. Dar le-au dat o mînă de ajutor soldații sovietici. CĂLUGĂRU, O. P. 444. Face, să dai o mînă, de ajutor, lui Frimu. GALAN, Z. R. 393 ♦ Drept bănesc acordat salariaților în caz de pierdere temporară a capacității de muncă. Ajutor de boală. Ajutor de naștere. ♦ Sprijin bănesc. ◊ Casă de ajutor reciproc v. casă. ♦ (Cu valoare de interjecție) Strigăt al celor care se află în primejdie.

AJUTÓR2, -OÁRE, ajutori, -oare, s. m. și f. Persoană care ajută alteia într-o activitate oarecare (secondând-o și subordonându-i-se). – Lat. adjutorium.

AJUTÓR1, ajutoare, s. n. Sprijin, participare la efortul cuiva; îndrumare (în împrejurări dificile). ◊ Expr. A fi de ajutor sau a veni în ajutor (cuiva) = a fi de folos (cuiva). ♦ Drept bănesc acordat salariaților în cazul pierderii temporare a capacității de muncă. ♦ Sprijin bănesc. ♦ (Cu valoare de interjecție) Strigăt al celor care se află în primejdie. – Lat. adjutorium.

ajutór1 (persoană) (rar) s. m., pl. ajutóri

!ajutór2 (sprijin, persoană) s. n., pl. ajutoáre

!prim ajutór (ajutor medical imediat) adj. + s. n.

ajutór (sprijin, asistență) s. n., pl. ajutoáre

ajutór (persoană) s. m., pl. ajutóri

prim ajutór (ajutor medical imediat) num. + s. n.

AJUTÓR s., interj. 1. s. asistență, ocrotire, protecție, sprijin, (livr.) recurs, (înv. și pop.) ajutorință, (înv. și reg.) ajutorie, sprijoană, (înv.) sprijineală, (turcism înv.) iamac. (I-a mulțumit pentru ~ul lui.) 2. s. concurs, oficii (pl.), serviciu, sprijin. (Vă ofer ~ul meu.) 3. s. concurs, contribuție, sprijin. (~ul lui a fost hotărâtor.) 4. s. ocrotire, patronaj, protecție, sprijin, tutelă, (rar) tutelaj. (Orfelinatul se bucura de ~ul unei societăți.) 5. s. v. milă. 6. s. reazem, sprijin, sprijinitor, (fig.) toiag. (Ea era ~ul bătrânețelor lui.) 7. s. v. asistent. 8. s. auxiliar, sprijin. (Documentarea i-a fost un ~ prețios.) 9. interj. săriți! (~!, mă omoară!)

ajutór (ajutoáre), s. n.1. Sprijin. – 2. Persoană care ajută, auxiliar. – 3. Locțiitor, adjunct. Mr. ağutor, megl. jutor. Lat. adiūtōrium (Cipariu, Gram., 62; Pușcariu 53; Candrea-Dens., 35; REW 173; DAR; Rosetti, I, 162); cf. prov. ajutori.Der. ajutora, vb., pe care DAR îl consideră a fi reprezentant al unui lat. *adiūtŭlāre, și Candrea al lui *adiūtōriāre, ambele fiind de prisos, deoarece vb. se explică prin mijloacele interne ale rom.; ajutori, vb. (a ajuta); ajutorie, s. f. (ajutor, asistență); ajutorință, s. f. (ajutor; contribuție impusă în Mold., în sec. XVIII, cu caracter tranzitoriu); ajutornic, adj. (milostiv); neajutorat, adj. (lipsit de ajutor).

AJUTÓR1 ~i m. Persoană care ajută pe cineva într-o situație dificilă. /<lat. adjutorium, adjutor, ~is

AJUTÓR2 ~oáre n. Susținere materială sau morală; sprijin; reazem. A da ~.A da o mână de ~ a ajuta pe cineva. /<lat. adjutorium, adjutor, ~is

ajutor n. 1. ușurare de sarcini: cheamă în ajutor pe Turci; 2. tovarăș de muncă: ajutor de primar. [Lat. ADJUTORIUM].

Intrare: ajutoare
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular ajutoare ajutoarea
plural ajutoare ajutoarele
genitiv-dativ singular ajutoare ajutoarei
plural ajutoare ajutoarelor
vocativ singular
plural