2 intrări

23 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

afrónt sn [At: NEGRUZZI, S. III, 463 / Pl: ~uri / E: fr affront] Ofensă adusă cuiva în public Si: insultă, jignire, ultragiu.

AFRÓNT, afronturi, s. n. Insultă, jignire, ofensă adusă cuiva în public. – Din fr. affront.

AFRÓNT, afronturi, s. n. Insultă în public, jignire. Mizerabilul! să se-ntinză pînă-ntr-atîta ca să-mi facă un afront! CARAGIALE, O. I 56. Lui Mogorogea nu-i ieșea de la inimă afrontul ce i-l făcuse Pavel. CREANGĂ, A. 107.

AFRÓNT, afronturi, s. n. Insultă în public; jignire – Fr. affront.

AFRÓNT s.n. Insultă în public; jignire, ultragiu; dezonoare. [Pl. -turi. / < fr. affront].

AFRÓNT s. n. insultă, jignire adusă cuiva în public. (< fr. affront, it. affronto)

AFRÓNT ~uri n. Insultă adusă cuiva în public; ofensă. A suferi un ~. [Sil. a-front] /<fr. affront

afront n. faptă sau vorbă de ocară (aruncată în față), insultă publică.

*afrónt n., pl. urĭ (fr. affront). Injurie; rușine: a suferi, a primi un afront de la cineva, a face cuĭva un afront. – Curat rom. înfruntare.

afronta vt [At: DEX2 / V: -run- / Pzi: ~ront / E: fr affronter] 1 (Rar) A înfrunta. 2 (Med) A apropia, prin operație, marginile unei plăgi pentru o bună cicatrizare.

AFRONTÁ, afrontez, vb. I. Tranz. A înfrunta. [Prez. ind. și: afrónt.Var.: afruntá vb. I] – Din fr. affronter (după înfrunta).

AFRUNTÁ, vb. I v. afronta.

AFRUNTÁ, afrúnt, vb. I. Tranz. (Franțuzism) A înfrunta. Acela ce nu știe o jertfă ca s-afrunte E mic de suflet. MACEDONSKI, O. II 36.

AFRUNTÁ, afrúnt, vb. I. Tranz. (Franțuzism) A înfrunta. – Fr. affronter (după înfrunta).

AFRONTÁ vb. I tr. 1. A înfrunta. 2. (Med.) A apropia prin operație buzele unei plăgi pentru o bună cicatrizare. [< fr. affronter].

AFRONTÁ vb. tr. 1. a se opune cu curaj; a înfrunta, a brava, a sfida. 2. a apropia prin operație buzele unei plăgi. (< fr. affronter)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

afrónt (a-front) s. n., pl. afrónturi

afrónt s. n. (sil. -front), pl. afrónturi

afrontá (a ~) (a-fron-) vb., ind. prez. 3 afronteáză

arată toate definițiile

Intrare: afront
  • silabație: a-front
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • afront
  • afrontul
  • afrontu‑
plural
  • afronturi
  • afronturile
genitiv-dativ singular
  • afront
  • afrontului
plural
  • afronturi
  • afronturilor
vocativ singular
plural
Intrare: afronta
  • silabație: a-fron-ta
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • afronta
  • afrontare
  • afrontat
  • afrontatu‑
  • afrontând
  • afrontându‑
singular plural
  • afrontea
  • afrontați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • afrontez
(să)
  • afrontez
  • afrontam
  • afrontai
  • afrontasem
a II-a (tu)
  • afrontezi
(să)
  • afrontezi
  • afrontai
  • afrontași
  • afrontaseși
a III-a (el, ea)
  • afrontea
(să)
  • afronteze
  • afronta
  • afrontă
  • afrontase
plural I (noi)
  • afrontăm
(să)
  • afrontăm
  • afrontam
  • afrontarăm
  • afrontaserăm
  • afrontasem
a II-a (voi)
  • afrontați
(să)
  • afrontați
  • afrontați
  • afrontarăți
  • afrontaserăți
  • afrontaseți
a III-a (ei, ele)
  • afrontea
(să)
  • afronteze
  • afrontau
  • afronta
  • afrontaseră
verb (VT3)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • afrunta
  • afruntare
  • afruntat
  • afruntatu‑
  • afruntând
  • afruntându‑
singular plural
  • afruntă
  • afruntați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • afrunt
(să)
  • afrunt
  • afruntam
  • afruntai
  • afruntasem
a II-a (tu)
  • afrunți
(să)
  • afrunți
  • afruntai
  • afruntași
  • afruntaseși
a III-a (el, ea)
  • afruntă
(să)
  • afrunte
  • afrunta
  • afruntă
  • afruntase
plural I (noi)
  • afruntăm
(să)
  • afruntăm
  • afruntam
  • afruntarăm
  • afruntaserăm
  • afruntasem
a II-a (voi)
  • afruntați
(să)
  • afruntați
  • afruntați
  • afruntarăți
  • afruntaserăți
  • afruntaseți
a III-a (ei, ele)
  • afruntă
(să)
  • afrunte
  • afruntau
  • afrunta
  • afruntaseră
  • silabație: a-fron-ta
verb (VT3)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • afronta
  • afrontare
  • afrontat
  • afrontatu‑
  • afrontând
  • afrontându‑
singular plural
  • afrontă
  • afrontați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • afront
(să)
  • afront
  • afrontam
  • afrontai
  • afrontasem
a II-a (tu)
  • afronți
(să)
  • afronți
  • afrontai
  • afrontași
  • afrontaseși
a III-a (el, ea)
  • afrontă
(să)
  • afronte
  • afronta
  • afrontă
  • afrontase
plural I (noi)
  • afrontăm
(să)
  • afrontăm
  • afrontam
  • afrontarăm
  • afrontaserăm
  • afrontasem
a II-a (voi)
  • afrontați
(să)
  • afrontați
  • afrontați
  • afrontarăți
  • afrontaserăți
  • afrontaseți
a III-a (ei, ele)
  • afrontă
(să)
  • afronte
  • afrontau
  • afronta
  • afrontaseră
verb (VT201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • afrunta
  • afruntare
  • afruntat
  • afruntatu‑
  • afruntând
  • afruntându‑
singular plural
  • afruntea
  • afruntați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • afruntez
(să)
  • afruntez
  • afruntam
  • afruntai
  • afruntasem
a II-a (tu)
  • afruntezi
(să)
  • afruntezi
  • afruntai
  • afruntași
  • afruntaseși
a III-a (el, ea)
  • afruntea
(să)
  • afrunteze
  • afrunta
  • afruntă
  • afruntase
plural I (noi)
  • afruntăm
(să)
  • afruntăm
  • afruntam
  • afruntarăm
  • afruntaserăm
  • afruntasem
a II-a (voi)
  • afruntați
(să)
  • afruntați
  • afruntați
  • afruntarăți
  • afruntaserăți
  • afruntaseți
a III-a (ei, ele)
  • afruntea
(să)
  • afrunteze
  • afruntau
  • afrunta
  • afruntaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

afront

  • 1. Insultă, jignire, ofensă adusă cuiva în public.
    exemple
    • Mizerabilul! să se-ntinză pînă-ntr-atîta ca să-mi facă un afront! CARAGIALE, O. I 56.
      surse: DLRLC
    • Lui Mogorogea nu-i ieșea de la inimă afrontul ce i-l făcuse Pavel. CREANGĂ, A. 107.
      surse: DLRLC

etimologie:

afronta afrunta (2)

  • 1. A se opune cu curaj.
    surse: DEX '09 DLRLC MDA2 DN MDN '00 sinonime: brava sfida înfrunta un exemplu
    exemple
    • Acela ce nu știe o jertfă ca s-afrunte E mic de suflet. MACEDONSKI, O. II 36.
      surse: DLRLC
  • 2. medicină A apropia, prin operație, marginile unei plăgi pentru o bună cicatrizare.
    surse: MDA2 DN

etimologie: