2 intrări

23 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

AFRÓNT, afronturi, s. n. Insultă, jignire, ofensă adusă cuiva în public. – Din fr. affront.

afrónt sn [At: NEGRUZZI, S. III, 463 / Pl: ~uri / E: fr affront] Ofensă adusă cuiva în public Si: insultă, jignire, ultragiu.

AFRÓNT, afronturi, s. n. Insultă în public, jignire. Mizerabilul! să se-ntinză pînă-ntr-atîta ca să-mi facă un afront! CARAGIALE, O. I 56. Lui Mogorogea nu-i ieșea de la inimă afrontul ce i-l făcuse Pavel. CREANGĂ, A. 107.

AFRÓNT, afronturi, s. n. Insultă în public; jignire – Fr. affront.

AFRÓNT s.n. Insultă în public; jignire, ultragiu; dezonoare. [Pl. -turi. / < fr. affront].

AFRÓNT s. n. insultă, jignire adusă cuiva în public. (< fr. affront, it. affronto)

AFRÓNT ~uri n. Insultă adusă cuiva în public; ofensă. A suferi un ~. [Sil. a-front] /<fr. affront

afront n. faptă sau vorbă de ocară (aruncată în față), insultă publică.

*afrónt n., pl. urĭ (fr. affront). Injurie; rușine: a suferi, a primi un afront de la cineva, a face cuĭva un afront. – Curat rom. înfruntare.

AFRONTÁ, afrontez, vb. I. Tranz. A înfrunta. [Prez. ind. și: afrónt.Var.: afruntá vb. I] – Din fr. affronter (după înfrunta).

afronta vt [At: DEX2 / V: -run- / Pzi: ~ront / E: fr affronter] 1 (Rar) A înfrunta. 2 (Med) A apropia, prin operație, marginile unei plăgi pentru o bună cicatrizare.

AFRUNTÁ, afrúnt, vb. I. Tranz. (Franțuzism) A înfrunta. Acela ce nu știe o jertfă ca s-afrunte E mic de suflet. MACEDONSKI, O. II 36.

AFRUNTÁ, afrúnt, vb. I. Tranz. (Franțuzism) A înfrunta. – Fr. affronter (după înfrunta).

AFRONTÁ vb. I tr. 1. A înfrunta. 2. (Med.) A apropia prin operație buzele unei plăgi pentru o bună cicatrizare. [< fr. affronter].

AFRONTÁ vb. tr. 1. a se opune cu curaj; a înfrunta, a brava, a sfida. 2. a apropia prin operație buzele unei plăgi. (< fr. affronter)

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

afront (a-front) s. n., pl. afronturi

afrónt s. n. (sil. -front), pl. afrónturi

afronta (a ~) (a-fron-) vb., ind. prez. 3 afrontea

afrontá/afruntá vb. (sil. -fron- /-frun-), ind. prez. 1 sg. afrónt/afrúnt, 3 sg. și pl. afróntă/afrúntă

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

AFRONT s. injurie, insultă, jignire, ocară, ofensă, rușine, umilință, (livr.) ultraj, vexațiune, (pop.) hulă, sudalmă, suduitură, (înv.) băsău, dosadă, înfruntare, necinste, obidă, (fig.) atingere, (livr. fig.) lezare. (Nu poate suporta ~ ce i s-a adus.)

Intrare: afront
  • silabație: a-front info
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • afront
  • afrontul
  • afrontu‑
plural
  • afronturi
  • afronturile
genitiv-dativ singular
  • afront
  • afrontului
plural
  • afronturi
  • afronturilor
vocativ singular
plural
Intrare: afronta
  • silabație: a-fron-ta info
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • afronta
  • afrontare
  • afrontat
  • afrontatu‑
  • afrontând
  • afrontându‑
singular plural
  • afrontea
  • afrontați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • afrontez
(să)
  • afrontez
  • afrontam
  • afrontai
  • afrontasem
a II-a (tu)
  • afrontezi
(să)
  • afrontezi
  • afrontai
  • afrontași
  • afrontaseși
a III-a (el, ea)
  • afrontea
(să)
  • afronteze
  • afronta
  • afrontă
  • afrontase
plural I (noi)
  • afrontăm
(să)
  • afrontăm
  • afrontam
  • afrontarăm
  • afrontaserăm
  • afrontasem
a II-a (voi)
  • afrontați
(să)
  • afrontați
  • afrontați
  • afrontarăți
  • afrontaserăți
  • afrontaseți
a III-a (ei, ele)
  • afrontea
(să)
  • afronteze
  • afrontau
  • afronta
  • afrontaseră
verb (VT3)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • afrunta
  • afruntare
  • afruntat
  • afruntatu‑
  • afruntând
  • afruntându‑
singular plural
  • afruntă
  • afruntați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • afrunt
(să)
  • afrunt
  • afruntam
  • afruntai
  • afruntasem
a II-a (tu)
  • afrunți
(să)
  • afrunți
  • afruntai
  • afruntași
  • afruntaseși
a III-a (el, ea)
  • afruntă
(să)
  • afrunte
  • afrunta
  • afruntă
  • afruntase
plural I (noi)
  • afruntăm
(să)
  • afruntăm
  • afruntam
  • afruntarăm
  • afruntaserăm
  • afruntasem
a II-a (voi)
  • afruntați
(să)
  • afruntați
  • afruntați
  • afruntarăți
  • afruntaserăți
  • afruntaseți
a III-a (ei, ele)
  • afruntă
(să)
  • afrunte
  • afruntau
  • afrunta
  • afruntaseră
  • silabație: a-fron-ta info
verb (VT3)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • afronta
  • afrontare
  • afrontat
  • afrontatu‑
  • afrontând
  • afrontându‑
singular plural
  • afrontă
  • afrontați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • afront
(să)
  • afront
  • afrontam
  • afrontai
  • afrontasem
a II-a (tu)
  • afronți
(să)
  • afronți
  • afrontai
  • afrontași
  • afrontaseși
a III-a (el, ea)
  • afrontă
(să)
  • afronte
  • afronta
  • afrontă
  • afrontase
plural I (noi)
  • afrontăm
(să)
  • afrontăm
  • afrontam
  • afrontarăm
  • afrontaserăm
  • afrontasem
a II-a (voi)
  • afrontați
(să)
  • afrontați
  • afrontați
  • afrontarăți
  • afrontaserăți
  • afrontaseți
a III-a (ei, ele)
  • afrontă
(să)
  • afronte
  • afrontau
  • afronta
  • afrontaseră
verb (VT201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • afrunta
  • afruntare
  • afruntat
  • afruntatu‑
  • afruntând
  • afruntându‑
singular plural
  • afruntea
  • afruntați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • afruntez
(să)
  • afruntez
  • afruntam
  • afruntai
  • afruntasem
a II-a (tu)
  • afruntezi
(să)
  • afruntezi
  • afruntai
  • afruntași
  • afruntaseși
a III-a (el, ea)
  • afruntea
(să)
  • afrunteze
  • afrunta
  • afruntă
  • afruntase
plural I (noi)
  • afruntăm
(să)
  • afruntăm
  • afruntam
  • afruntarăm
  • afruntaserăm
  • afruntasem
a II-a (voi)
  • afruntați
(să)
  • afruntați
  • afruntați
  • afruntarăți
  • afruntaserăți
  • afruntaseți
a III-a (ei, ele)
  • afruntea
(să)
  • afrunteze
  • afruntau
  • afrunta
  • afruntaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

afront, afronturisubstantiv neutru

  • 1. Insultă, jignire, ofensă adusă cuiva în public. DEX '09 MDA2 DLRLC DN
    • format_quote Mizerabilul! să se-ntinză pînă-ntr-atîta ca să-mi facă un afront! CARAGIALE, O. I 56. DLRLC
    • format_quote Lui Mogorogea nu-i ieșea de la inimă afrontul ce i-l făcuse Pavel. CREANGĂ, A. 107. DLRLC
etimologie:

afronta, afrontezverb

  • 1. A se opune cu curaj. DEX '09 MDA2 DLRLC DN MDN '00
    • format_quote Acela ce nu știe o jertfă ca s-afrunte E mic de suflet. MACEDONSKI, O. II 36. DLRLC
  • 2. medicină A apropia, prin operație, marginile unei plăgi pentru o bună cicatrizare. MDA2 DN
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.