2 intrări

23 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

afrónt sn [At: NEGRUZZI, S. III, 463 / Pl: ~uri / E: fr affront] Ofensă adusă cuiva în public Si: insultă, jignire, ultragiu.

AFRÓNT, afronturi, s. n. Insultă, jignire, ofensă adusă cuiva în public. – Din fr. affront.

AFRÓNT, afronturi, s. n. Insultă în public, jignire. Mizerabilul! să se-ntinză pînă-ntr-atîta ca să-mi facă un afront! CARAGIALE, O. I 56. Lui Mogorogea nu-i ieșea de la inimă afrontul ce i-l făcuse Pavel. CREANGĂ, A. 107.

AFRÓNT, afronturi, s. n. Insultă în public; jignire – Fr. affront.

afrónt (a-front) s. n., pl. afrónturi

afrónt s. n. (sil. -front), pl. afrónturi

AFRÓNT s.n. Insultă în public; jignire, ultragiu; dezonoare. [Pl. -turi. / < fr. affront].

AFRÓNT s. n. insultă, jignire adusă cuiva în public. (< fr. affront, it. affronto)

AFRÓNT ~uri n. Insultă adusă cuiva în public; ofensă. A suferi un ~. [Sil. a-front] /<fr. affront

afront n. faptă sau vorbă de ocară (aruncată în față), insultă publică.

*afrónt n., pl. urĭ (fr. affront). Injurie; rușine: a suferi, a primi un afront de la cineva, a face cuĭva un afront. – Curat rom. înfruntare.

afrontá vt [At: DEX2 / V: -run- / Pzi: -ront / E: fr affronter] 1 (Rar) A înfrunta. 2 (Med) A apropia, prin operație, marginile unei plăgi pentru o bună cicatrizare.

AFRONTÁ, afrontez, vb. I. Tranz. A înfrunta. [Prez. ind. și: afrónt.Var.: afruntá vb. I] – Din fr. affronter (după înfrunta).

AFRUNTÁ, vb. I v. afronta.

AFRUNTÁ, afrúnt, vb. I. Tranz. (Franțuzism) A înfrunta. Acela ce nu știe o jertfă ca s-afrunte E mic de suflet. MACEDONSKI, O. II 36.

AFRUNTÁ, afrúnt, vb. I. Tranz. (Franțuzism) A înfrunta. – Fr. affronter (după înfrunta).

afrontá (a ~) (a-fron-) vb., ind. prez. 3 afronteáză

afrontá/afruntá vb. (sil. -fron- /-frun-), ind. prez. 1 sg. afrónt/afrúnt, 3 sg. și pl. afróntă/afrúntă

Intrare: afront
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular afront afrontul
plural afronturi afronturile
genitiv-dativ singular afront afrontului
plural afronturi afronturilor
vocativ singular
plural
Intrare: afronta
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) afrunta afruntare afruntat afruntând singular plural
afruntă afruntați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) afrunt (să) afrunt afruntam afruntai afruntasem
a II-a (tu) afrunți (să) afrunți afruntai afruntași afruntaseși
a III-a (el, ea) afruntă (să) afrunte afrunta afruntă afruntase
plural I (noi) afruntăm (să) afruntăm afruntam afruntarăm afruntaserăm, afruntasem*
a II-a (voi) afruntați (să) afruntați afruntați afruntarăți afruntaserăți, afruntaseți*
a III-a (ei, ele) afruntă (să) afrunte afruntau afrunta afruntaseră
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) afronta afrontare afrontat afrontând singular plural
afrontea afrontați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) afrontez (să) afrontez afrontam afrontai afrontasem
a II-a (tu) afrontezi (să) afrontezi afrontai afrontași afrontaseși
a III-a (el, ea) afrontea (să) afronteze afronta afrontă afrontase
plural I (noi) afrontăm (să) afrontăm afrontam afrontarăm afrontaserăm, afrontasem*
a II-a (voi) afrontați (să) afrontați afrontați afrontarăți afrontaserăți, afrontaseți*
a III-a (ei, ele) afrontea (să) afronteze afrontau afronta afrontaseră
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) afronta afrontare afrontat afrontând singular plural
afrontă afrontați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) afront (să) afront afrontam afrontai afrontasem
a II-a (tu) afronți (să) afronți afrontai afrontași afrontaseși
a III-a (el, ea) afrontă (să) afronte afronta afrontă afrontase
plural I (noi) afrontăm (să) afrontăm afrontam afrontarăm afrontaserăm, afrontasem*
a II-a (voi) afrontați (să) afrontați afrontați afrontarăți afrontaserăți, afrontaseți*
a III-a (ei, ele) afrontă (să) afronte afrontau afronta afrontaseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)

afronta afruntat afrunta

  • 1. A se opune cu curaj.
    surse: DEX '09 DLRLC MDA2 DN MDN '00 sinonime: brava înfrunta sfida un exemplu
    exemple
    • Acela ce nu știe o jertfă ca s-afrunte E mic de suflet. MACEDONSKI, O. II 36.
      surse: DLRLC
  • 2. medicină A apropia, prin operație, marginile unei plăgi pentru o bună cicatrizare.
    surse: MDA2 DN

etimologie: