18 definiții pentru ultraj ultragiu


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ULTRÁJ, ultraje, s. n. Ofensă, insultă, amenințare. ♦ (Jur.) Infracțiune care constă în insultă, calomnie, amenințare ori alte acte de violență ori de vătămare corporală împotriva unui funcționar aflat în exercițiul funcțiunii; p. gener. jignire, ofensă (gravă), amenințare, act de violență împotriva cuiva. [Var.: ultrágiu s. n.] – După fr. outrage, it. oltraggio.

ULTRÁJ, ultraje, s. n. Ofensă, insultă, amenințare, act de violență împotriva unui reprezentant al autorității publice aflat în exercițiul funcțiunii (și care constituie o infracțiune); p. gener. jignire, ofensă (gravă), amenințare, act de violență împotriva cuiva. [Var.: ultrágiu s. n.] – După fr. outrage, it. oltraggio.

ULTRÁJ, ultraje, s. n. Ofensă, jignire, insultă (în special adusă unui reprezentant al autorității publice aflat în exercițiul funcțiunii). Nu-mi recunosc nici o vină. Și nici dumneavoastră dreptul de a mă judeca...Ultraj adus în instanță. BARANGA-MORARU, F. 78. – Variantă: ultrágiu, ultragii (BART, S. M. 89, MACEDONSKI, O. II, 139), s. n.

ULTRÁJ s.n. Insultă adusă unui reprezentant al autorității publice în exercițiul funcțiunii; (p. ext.) ofensă, insultă la adresa cuiva; jignire. [Var. ultragiu s.n. / cf. fr. outrage < lat. ultra – peste].

ULTRÁJ s. n. insultă adusă unui reprezentant al autorității publice în exercițiul funcțiunii; (p. ext.) ofensă, jignire adusă cuiva. (după fr. outrage, it. oltraggio)

ULTRÁJ ~e n. 1) Ofensă adusă unei persoane oficiale (aflate în exercițiul funcțiunii) constând din vorbe, gesturi sau amenințări. 2) Jignire gravă. /<fr. oultrage, it. oltraggio

ultraj n. insultă gravă, mai ales în contra agenților forței publice (= fr. outrage).

ULTRÁGIU s. n. v. ultraj.

ULTRÁGIU s.n. v. ultraj.

ULTRÁGIU ~i n. v. ULTRAJ.

*ultrágiŭ n. și -áj n., pl. e (fr. outrage, d. outrer, a duce prea departe, d. outre, lat. ultra, dincolo; it. oltraggio). Injuria (ofensa) cea maĭ gravă cu vorba saŭ cu fapta. Insulta unuĭ funcționar în exercițiu funcțiuniĭ. Fig. Mînuire proastă, jignire: ultragiu arteĭ, moraleĭ. Ultragiu anilor, urmele bătrînețiĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ultráj s. n., pl. ultráje

ultráj s. n., pl. ultráje


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ULTRÁJ s. v. afront, injurie, insultă, jignire, ocară, ofensă, rușine, umilință.

ultraj s. v. AFRONT. INJURIE. INSULTĂ. JIGNIRE. OCARĂ. OFENSĂ. RUȘINE. UMILINȚĂ.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

ultráj (-je), s. n. – Ofensă, insultă adusă autorității. – Var. ultragiu. It. oltraggio, cf. fr. outrage.Der. ultragia, vb. (a comite un ultraj).

Intrare: ultraj
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ultraj
  • ultrajul
  • ultraju‑
plural
  • ultraje
  • ultrajele
genitiv-dativ singular
  • ultraj
  • ultrajului
plural
  • ultraje
  • ultrajelor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N54)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ultragiu
  • ultragiul
  • ultragiu‑
plural
  • ultragii
  • ultragiile
genitiv-dativ singular
  • ultragiu
  • ultragiului
plural
  • ultragii
  • ultragiilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

ultraj ultragiu

etimologie: