AFINARE, afinări, s. f. Acțiunea de a afina; afinaj. 1. Proces de îndepărtare a impurităților dintr-un metal sau dintr-un aliaj. ♦ Perioadă din procesul de elaborare a oțelului, în care se produce oxidarea elementelor însoțitoare și se îndepărtează oxizii rezultați. 2. Operație de purificare a zahărului brut, premergătoare decolorării și rafinării. 3. Eliminare completă a gazelor produse în topitura de sticlă pentru a se realiza omogenizarea acesteia. – V. afina.

afinare sf [At: Nom. MIN. 74 / Pl: ~nări / E: afina] 1-2 Proces de îndepărtare a impurităților dintr-un metal sau dintr-un aliaj. 3 Perioadă din procesul de elaborare a oțelului, în care se produce oxidarea elementelor însoțitoare și se îndepărtează oxizii rezultați. 4 Eliminare completă a gazelor produse în topitura de sticlă pentru a se realiza omogenizarea acestuia. 5 Operație de purificare a zahărului brut, premergătoare decolorării și rafinării. 6 (D. fire textile) Subțiere.

AFINARE, afinări, s. f. Acțiunea de a afina; afinaj. 1. Proces de îndepărtare a impurităților dintr-un metal sau dintr-un aliaj. ♦ Perioadă din procesul de elaborare a oțelului, în care se produce oxidarea elementelor însoțitoare și se îndepărtează oxizii rezultați. 2. Operație de purificare a zahărului brut, premergătoare decolorării și rafinării. 3. Eliminarea completă a gazelor produse în topitura de sticlă pentru a se realiza omogenizarea acesteia. – V. afina.

AFINARE, afinări, s. f. Acțiunea de a afina. 1. Purificare a unei mase metalice, separare de impurități (prin metode chim ce sau electrolitice). 2. Subțiere a firelor textile (torcîndu-le foarte fin).

AFINARE, afinări, s. f. Acțiunea de a afina.

AFINARE s.f. Acțiunea de a afina; afinaj. ♦ Operație de purificare a zahărului brut, care precedă decolorarea și rafinarea. ♦ Eliminarea completă a gazelor produse în topitura de sticlă. [< afina].

AFINARE s. f. 1. acțiunea de a afina; afinaj. 2. operație de purificare a zahărului brut, care precedă decolorarea și rafinarea. (< afina)

afina vt [At: DA ms / Pzi: ~nez / E: fr affiner, it affinare] 1 A separa de impurități masă metalică. 2 (D. fibre textile) A face mai fin Si: a subția.

AFINA, afinez, vb. I. Tranz. 1. (Complementul indică o masă metalică, uneori în stare lichidă) A separa de impurități (prin metode chimice sau electrolitice). 2. (Cu privire la fire de lînă, de bumbac etc.) A subția, a face foarte fin.

AFINA, afinez, vb. I. Tranz. 1. A separa de impurități o masă metalică. 2. A subția firele de lînă, de bumbac etc. – Fr. affiner (it. affinare).

AFINA vb. I. tr. 1. A înlătura impuritățile dintr-o masă metalică. 2. (Text.) A subția, a face firele foarte fine. [< fr. affiner].

AFINA vb. tr. 1. a elimina, în timpul topirii, bulele de aer, impuritățile dintr-o masă metalică ori sticloasă. 2. (text.) a subția firele. (< fr. affiner)

A AFINA ~ez tranz. 1) (impurități) A separa în timpul topirii dintr-o masă metalică. 2) (fire de bumbac, de lână etc.) A subția făcând (mai) fin. /<fr. affiner, it. affinare

afinare (afinaj) s. f., g.-d. art. afinării; pl. afinări

afinare (acțiunea de a afina) s. f., g.-d. art. afinării; pl. afinări

afinare s. f., g.-d. art. afinării; pl. afinări

afina (a ~) (a separa de impurități, a subția firele) vb., ind. prez. 1 sg. afinez, 3 afinează; conj. prez. 1 sg. să afinez, 3 să afineze

afina (a ~) (a separa de impurități, a subția firele) vb., ind. prez. 3 afinează

afina (a purifica, a subția) vb., ind. prez. 1 sg. afinez, 3 sg. și pl. afinează

AFINARE s. (IND., TEHN.) afinaj. (~ zahărului brut.)

AFINARE s. (IND., TEHN.) afinaj. (~ zahărului brut.)