4 intrări

34 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

áfină sf [At: DA / PI: -ne / E: afin1 + -ă] Fruct comestibil al afinului1.

ÁFINĂ, afine, s. f. Fructul comestibil al afinului1, o bacă în formă de bobiță neagră-albăstruie, brumată, cu gust acrișor. – Din afin1.

ÁFINĂ, afine, s. f. Fructul comestibil al afinului1, o bacă în formă de bobiță neagră-albăstruie, brumată, cu gust acrișor. – Forma feminină a lui afin1.

AFÍNĂ, afine, s. f. Fructul comestibil al afinului, în formă de bobiță neagră-albăstruie, cu gust ușor astringent. Pe prietenul nostru Alecu l-am hrănit cu caș și cu miel fript și l-am cinstit cu rachiu de afine. SADOVEANU, N. F. 172.

ÁFINĂ, afine, s. f. Fructul comestibil al afinului1, în formă de bobiță neagră-albăstruie. – Forma feminină a lui afin1.

afínă2 (rudă) s. f., g.-d. art. afínei; pl. afíne

áfină1 (fruct) s. f., g.-d. art. áfinei; pl. áfine

afínă (rudă) s. f., g.-d. art. afínei; pl. afíne

áfină (fruct) s. f., g.-d. art. áfinei; pl. áfine

ÁFINĂ ~e f. Fructul afinului. [G. D. afinei] /Din afin

afină f. broboană de afin din care se fac conserve și siropuri răcoritoare; sucul lor roșu închis se întrebuințează spre a văpsi stofe și pentru colorarea artificială a vinurilor.

áfină f., pl. e (din dafin infl. de lat. ácinus și ácinum, pl. ácina, bobiță, bacă. D. rom. vine ung. afónya și áfonya. Fruct de afin.

afín2, -ă [At: DA / PI: -/, -e / E: lat affinis] (Jur) 1-2 smf a (Persoană) care este rudă prin alianță.

afiná vt [At: DA ms / Pzi: -néz / E: fr affiner, it affinare] 1 A separa de impurități masă metalică. 2 (D. fibre textile) A face mai fin Si: a subția.

AFÍN2, -Ă, afini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană aflată în raport juridic de afinitate (4). 2. Adj. Asemănător, înrudit în spirit. – din lat. affinis.

AFINÁ, afinez, vb. I. Tranz. 1. A separa de impurități o masă metalică. 2. A subția firele de lână, de bumbac etc. – Din fr. affiner, it. affinare.

AFÍN2, -Ă, afini, -e, s. m. și f. (Jur.) Rudă prin alianță. – Din lat. affinis.

AFINÁ, afinez, vb. I. Tranz. 1. A separa de impurități o masă metalică. 2. A subția firele de lână, de bumbac etc. – Din fr. affiner, it. affinare.

AFÍN2, afini, s. m. (Jur.) Rudă prin alianță.

AFINÁ, afinez, vb. I. Tranz. 1. (Complementul indică o masă metalică, uneori în stare lichidă) A separa de impurități (prin metode chimice sau electrolitice). 2. (Cu privire la fire de lînă, de bumbac etc.) A subția, a face foarte fin.

Intrare: afin (jur.; adj.)
afin (jur.; adj.) adjectiv
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular afin afinul afi afina
plural afini afinii afine afinele
genitiv-dativ singular afin afinului afine afinei
plural afini afinilor afine afinelor
vocativ singular
plural
Intrare: afina
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) afina afinare afinat afinând singular plural
afinea afinați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) afinez (să) afinez afinam afinai afinasem
a II-a (tu) afinezi (să) afinezi afinai afinași afinaseși
a III-a (el, ea) afinea (să) afineze afina afină afinase
plural I (noi) afinăm (să) afinăm afinam afinarăm afinaserăm, afinasem*
a II-a (voi) afinați (să) afinați afinați afinarăți afinaserăți, afinaseți*
a III-a (ei, ele) afinea (să) afineze afinau afina afinaseră
Intrare: afină
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular afină afina
plural afine afinele
genitiv-dativ singular afine afinei
plural afine afinelor
vocativ singular
plural
Intrare: afină (jur.; adj.)
afină (jur.; adj.) substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular afi afina
plural afine afinele
genitiv-dativ singular afine afinei
plural afine afinelor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)