AFINĂ (pl. -ine) 🌿 Broboană neagră-albăstrie, foarte gustoasă pe care o produce afinul; poporul usucă aceste broboane, le fierbe, iar zeama o întrebuințează ca doctorie contra diareei și a tusei.

AFIN², -Ă, afini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană aflată în raport juridic de afinitate (4). 2. Adj. Asemănător, înrudit în spirit. – din lat. affinis.

afin², ~ă [At: DA / Pl: ~i, ~e / E: lat affinis] (Jur) 1-2 smf, a (Persoană) care este rudă prin alianță.

AFIN¹ sm. 🌿 Tufă care crește prin locurile stîncoase și umede din pădurile muntoase și subalpine, și prin pășunile pietroase din regiunea alpină (Vaccinium myrlillus) (🖼 37).

*AFIN² sm., *AFINĂ (pl. -ine) sf. ⚖️ Rudă (prin alianță): tot acel ce nu este nici rudă, nici afin (cuscru) cu pupilul nu poate fi silit a primi tutela fără voința sa (COD.-CIV.); dacă femeia judecătorului este rudă sau afină a uneia din părți (PR.-CIV.) [ lat. affinis].

AFIN², -Ă, afini, -e, s. m. și f. (Jur.) Rudă prin alianță. – Din lat. affinis.

AFIN, -Ă adj. Înrudit. // s.m. și f. Rudă prin alianță. [< lat. affinis].

AFIN, -Ă I. adj. înrudit. II. s. m. f. rudă prin alianță. (< lat. affinis)

afină² (rudă) s. f., g.-d. art. afinei; pl. afine

afină² (rudă) s. f., g.-d. art. afinei; pl. afine

afină (rudă) s. f., g.-d. art. afinei; pl. afine

afină (juridic)

afin, -nă (rudă prin alianță).