4 intrări

28 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

áfin1 sm [At: ODOBESCU, S. III, 179 / PI: -i / E: nct] Plantă cu aspect de arbust scund, foarte ramificat, cu frunze oval-alungite, cu flori de culoare roz-deschis și cu fructe în formă de bobită neagră-albăstruie, comestibile (cu gust acrișor), răspândită în regiunile de munte (Vaccinam Myrtillus).

afín2, -ă [At: DA / PI: -/, -e / E: lat affinis] (Jur) 1-2 smf a (Persoană) care este rudă prin alianță.

AFÍN2, -Ă, afini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană aflată în raport juridic de afinitate (4). 2. Adj. Asemănător, înrudit în spirit. – din lat. affinis.

AFIN1, afini, s. m. Arbust scund, foarte ramificat, cu frunze oval-alungite, cu flori de culoare roz-deschis și cu fructe comestibile, răspândit în regiunile de munte (Vaccinium myrtillus).Et. nec.

ÁFIN1, afini, s. m. Arbust scund, foarte ramificat, cu frunze oval-alungite, cu flori de culoare roz-deschis și cu fructe comestibile, răspândit în regiunile de munte (Vaccinium myrtillus).Et. nec.

AFÍN2, -Ă, afini, -e, s. m. și f. (Jur.) Rudă prin alianță. – Din lat. affinis.

AFÍN1, afini, s. m. Arbust cu flori albe-verzui sau roșiatice, care crește prin pădurile muntoase (Vaccinium myrtillus). Printre brazi, printre molifzi, printre afini și ienuperi, sui... pînă în vîrful muntelui. ODOBESCU, S. III 179.

AFÍN2, afini, s. m. (Jur.) Rudă prin alianță.

ÁFIN1, afini, s. m. Arbust cu flori albe-verzui sau roșietice, cu fructe comestibile. (Vaccinium myrtillus).

AFÍN2, afini, s. m. (Jur.) Rudă prin alianță. – Lat. lit. affinis.

áfin1 (arbust) s. m., pl. áfini

afín2 (rudă) s. m., pl. afíni

afín (rudă) s. m., pl. afíni

áfin (arbust) s. m., pl. áfini

AFÍN, -Ă adj. Înrudit. // s.m. și f. Rudă prin alianță. [< lat. affinis].

AFÍN, -Ă I. adj. înrudit. II. s. m. f. rudă prin alianță. (< lat. affinis)

afín (-ni), s. m. – Arbust scund cu fructe comestibile. – Mr. afin. Lat. daphne, din gr. δάφνη „laur” (Herzog, RF, I, 99-104); cf. calabr. áfina „laur”. Aspectul ambelor plante prezintă o analogie. Iordan, ZRPh., LIV, 367, respinge acest etimon, pentru că nu este clară pierderea lui -d; însă cf. mr. și calabr., ceea ce demonstrează că fenomenul este deja romanic. După Pușcariu, Dacor., VIII, 103-5, și Scriban, etimonul ar fi lat. acinus „boabă”, contaminat cu daphne. Mag. áfonya nu este sursa cuvîntului rom., cum credea Cihac, II, 475, ci derivă de la acesta, ca și rut. (j)afini, jafyna, săs. afunje (Candrea, Elemente, 406). – Der. afină, s. f.; afinet (var. afinar, afiniș), s. n. (loc pe care cresc afini).

ÁFIN ~i m. Arbust din regiunile de munte cu frunze ovale-alungite, flori roz-deschise și cu fructe comestibile de culoare neagră-albăstruie. /Orig. nec.

AFÍN ~i m. jur. Rudă prin alianță. /<lat. affinis

afin m. tufă ale cării broboane, numite afine, sânt negre, acrișoare și foarte gustoase. (Vaccinium myrtillus). [Origină necunoscută].

Intrare: afin
afin
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.
Intrare: afin (bot.; -i)
afin (bot.; -i) substantiv masculin
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular afin afinul
plural afini afinii
genitiv-dativ singular afin afinului
plural afini afinilor
vocativ singular
plural
Intrare: afin (jur.; adj.)
afin (jur.; adj.) adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular afin afinul afi afina
plural afini afinii afine afinele
genitiv-dativ singular afin afinului afine afinei
plural afini afinilor afine afinelor
vocativ singular
plural
Intrare: afin (jur.; adj.) (s.m.)
afin (jur.; adj.) substantiv masculin
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular afin afinul
plural afini afinii
genitiv-dativ singular afin afinului
plural afini afinilor
vocativ singular
plural