2 intrări

26 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile

adeverít1 sn [At: MOXA 401/14 / Pl: ~uri / E: adeveri] (Îvr; îla) De ~ Care asigură veridicitatea.

adeverít2, ~ă a [At: CORESI, ap. HEM 329 / Pl: ~iți, ~e / E: adeveri] (Înv) 1 Adevărat (1). 2 Adevărat (3).

ADEVERÍT adj. v. dovedit.

adevăra vtr [At: N. TEST. (1648), ap. HEM 320 / Pzi: ~rez / E: adevăr] (Înv) 1-2 A (se) adeveri (1-2).

adeveri vtr [At: (a. 1622) ap. HEM 331 / Pzi: ~resc / E: adevăr] 1-2 A (se) confirma exactitatea, justețea unui fapt, a unei afirmații etc. Si: (înv) adevăra (1). 3-4 A (se) dovedi conform cu adevărul Si: (înv) adeveri (2). 5-6 (Înv) A (se) încredința, a (se) convinge.

ADEVERÍ, adeveresc, vb. IV Tranz. și refl. A (se) confirma, a (se) susține, a (se) întări justețea, exactitatea unui fapt sau a unei afirmații. ♦ A (se) dovedi ca adevărat. [Var.: (reg.) adevărá vb. I] – Din adevăr.

ADEVERÍ, adeveresc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) confirma, a (se) susține, a (se) întări justețea, exactitatea unui fapt sau a unei afirmații. ♦ A (se) dovedi ca adevărat. [Var.: adevărá vb. I] – Din adevăr.

ADEVĂRÁ vb. I v. adeveri.

ADEVERÍ, adeveresc, vb. IV. 1. Tranz. A confirma justețea, exactitatea unui fapt. Certificat adeverind absolvirea unei școli. E lucru adeverit că... ♦ A întări, a susține. Adeveriră cu toții jalba ce un medelnicer, Ștefanache, dedese la Poartă în contra domnului. BĂLCESCU, O. I 71. 2. Refl. A se dovedi ca adevărat, a se confirma; a se împlini, a se realiza. Ce mai zici? Adeveritu-s-au vorbele mele? CREANGĂ, P. 229. Poveștile din ziua de astăzi s-adeveresc cîteodată. ALECSANDRI, T. 1433. – Variantă: (învechit și popular) adevărá, adeverez (TEODORESCU. P.P. 100, TEODORESCU, P. P. 81), vb. I.

ADEVĂRÁ vb. I. v. adeveri.

ADEVERÍ, adeveresc, vb. IV. Tranz. A confirma justețea, exactitatea unui fapt. ♦ A întări, a susține. Adeveriră cu toții jalba (BĂLCESCU). ♦ Refl. A se dovedi ca adevărat, a se confirma; a se realiza. [Var.: adevărá vb. I] – Din adevăr.

adeverí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adeverésc, imperf. 3 sg. adevereá; conj. prez. 3 să adevereáscă

adeverí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adeverésc, imperf. 3 sg. adevereá; conj. prez. 3 sg. și pl. adevereáscă

ADEVERÍ vb. 1. v. confirma. 2. a se confirma, a se împlini, a se îndeplini, a se realiza. (Previziunile lui s-au ~ întocmai.) 3. a verifica. (Realități pe care știința le ~.)

ADEVERÍ vb. v. angaja, asigura, făgădui, încredința, îndatora, însărcina, obliga, promite.

adevărá (-veréz, -át), vb. A confirma, a susține, a întări justețea unui fapt. – Var. adeveri. < Lat. *addeverāre, cf. it. avverare, fr. avérer, sp. averar. Var. este astăzi forma cea mai curentă. Der. adevărat, adj. (conform cu adevărul, autentic, veritabil); adeverință, s. f. (adevăr, dovadă); adeveritor, adj. (care adeverește); adeveritor, s. m. (în dreptul vechi, 12 boieri desemnați să cerceteze și să judece orice pricină la care se consideră necesară o examinare de experți); neadevărat, adj. (fals, mincinos).

A ADEVERÍ ~ésc tranz. (fapte, afirmații, ipoteze etc.) A susține ca fiind autentic; a confirma; a corobora. /Din adevăr

arată toate definițiile

Intrare: adeveri
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • adeveri
  • adeverire
  • adeverit
  • adeveritu‑
  • adeverind
  • adeverindu‑
singular plural
  • adeverește
  • adeveriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • adeveresc
(să)
  • adeveresc
  • adeveream
  • adeverii
  • adeverisem
a II-a (tu)
  • adeverești
(să)
  • adeverești
  • adevereai
  • adeveriși
  • adeveriseși
a III-a (el, ea)
  • adeverește
(să)
  • adeverească
  • adeverea
  • adeveri
  • adeverise
plural I (noi)
  • adeverim
(să)
  • adeverim
  • adeveream
  • adeverirăm
  • adeveriserăm
  • adeverisem
a II-a (voi)
  • adeveriți
(să)
  • adeveriți
  • adevereați
  • adeverirăți
  • adeveriserăți
  • adeveriseți
a III-a (ei, ele)
  • adeveresc
(să)
  • adeverească
  • adevereau
  • adeveri
  • adeveriseră
verb (VT206)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • adevăra
  • adevărare
  • adevărat
  • adevăratu‑
  • adevărând
  • adevărându‑
singular plural
  • adeverea
  • adevărați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • adeverez
(să)
  • adeverez
  • adevăram
  • adevărai
  • adevărasem
a II-a (tu)
  • adeverezi
(să)
  • adeverezi
  • adevărai
  • adevărași
  • adevăraseși
a III-a (el, ea)
  • adeverea
(să)
  • adevereze
  • adevăra
  • adevără
  • adevărase
plural I (noi)
  • adevărăm
(să)
  • adevărăm
  • adevăram
  • adevărarăm
  • adevăraserăm
  • adevărasem
a II-a (voi)
  • adevărați
(să)
  • adevărați
  • adevărați
  • adevărarăți
  • adevăraserăți
  • adevăraseți
a III-a (ei, ele)
  • adeverea
(să)
  • adevereze
  • adevărau
  • adevăra
  • adevăraseră
Intrare: adeverit
adeverit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • adeverit
  • adeveritul
  • adeveritu‑
  • adeveri
  • adeverita
plural
  • adeveriți
  • adeveriții
  • adeverite
  • adeveritele
genitiv-dativ singular
  • adeverit
  • adeveritului
  • adeverite
  • adeveritei
plural
  • adeveriți
  • adeveriților
  • adeverite
  • adeveritelor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)