3 intrări

26 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

acreditáre sf [At: HASDEU, L C. I, 138 / PI: -tări /E: acredita] 1 (Înv) Atestare. 2 Numire a unui reprezentant diplomatic permanent într-o țară străină Si: acreditat1. 3 (Îs) Scrisori de ~ Documente oficiale care atestă calitatea unui diplomat de a-și reprezenta statul în raporturile sale cu un alt stat.

ACREDITÁRE, acreditări, s. f. Acțiunea de a acredita.Scrisori de acreditare = documente prin care se atestă împuternicirea unui reprezentant diplomatic. – V. acredita.

ACREDITÁRE, acreditări, s. f. Acțiunea de a acredita.Scrisori de acreditare = documente prin care se atestă împuternicirea unui reprezentant diplomatic. – V. acredita.

ACREDITÁRE, acreditări, s. f. Acțiunea de a acredita. 1. Împuternicire a unei persoane ca reprezentant plenipotențiar pe lîngă guvernul unui stat străin. ◊ Scrisori de acreditare = documente diplomatice prin care se confirmă calitatea unui reprezentant plenipotențiar și pe care acesta le remite guvernului pe lîngă care este acreditat. [Prezidiul Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne] primește scrisorile de acreditare și de rechemare ale reprezentanților diplomatici ai statelor străine, acreditați pe lîngă Prezidiu. CONST. R.P.R. 23. 2. Prezentare a unui fapt ca fiind demn de crezare.

ACREDITÁRE, acreditări, s. f. Acțiunea de a acredita.Scrisori de acreditare = documente diplomatice prin care se confirmă calitatea unui reprezentant plenipotențiar.

acreditáre (a-cre-) s. f., g.-d. art. acreditắrii; pl. acreditắri

acreditáre s. f. (sil. -cre-) → creditare

ACREDITÁRE s.f. Acțiunea de a acredita. ◊ Scrisori de acreditare = documente diplomatice prin care se confirmă calitatea unui reprezentant plenipotențiar. [< acredita].

ACREDITÁRE s. f. acțiunea de a acredita. ♦ scrisori de ~ = documente diplomatice prin care se confirmă calitatea unui reprezentant diplomatic. (< acredita)

ACREDITÁRE ~ări f. v. A ACREDITA.Scrisoare de ~ document oficial prin care se confirmă împuternicirea unui agent diplomatic de a reprezenta un stat în relațiile cu alt stat. /v. a acredita

acreditare f. fapta de a acredita; scrisoare de acreditare, prin care se anunță că aducătorul ei merită încredere.

*acreditáre f. Acțiunea de a acredita. Scrisoare de acreditare, pin [!] care se anunță că cel ce o prezentă [!] merită încredere.

acreditá vt [At: CADE / Pzi: -téz / E: fr accréditer] 1 (Fin) A deschide cuiva un credit comercial. 2 A numi un reprezentant diplomatic permanent într-o țară străină. 3 (Îe) A ~ o idee A susține o idee.

ACREDITÁ, acreditez, vb. I. Tranz. 1. A numi un reprezentant diplomatic permanent (ambasador, ministru plenipotențiar) într-o țară străină. ♦ A împuternici o persoană într-o anumită calitate. 2. (Fin.) A crea, a deschide, a pune la dispoziția cuiva un acreditiv. 3. (Rar) A face ca ceva să apară, să devină credibil. – Din fr. accréditer.

ACREDITÁ, acreditez, vb. I. Tranz. 1. A împuternici pe cineva ca reprezentant al unui stat pe lângă guvernul unui stat străin. 2. (Fin.) A crea, a deschide, a pune la dispoziția cuiva un acreditiv. 3. (Rar) A face ca un fapt neconfirmat, o știre etc. să apară demne de crezare, acceptabile, verosimile. – Din fr. accréditer.

ACREDITÁ, acreditez, vb. I. Tranz. 1. A împuternici (pe cineva) ca reprezentant plenipotențiar al unui stat pe lîngă guvernul unui stat străin. [Prezidiul Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne] acreditează și recheamă pe reprezentanții plenipotențiari ai Republicii Populare Romîne în statele străine. CONST. R.P.R. 23. [La ședința Marii Adunări Naționale] au asistat reprezentanți ai misiunilor diplomatice acreditate în R.P.R., reprezentanți ai presei romîne și străine și numeroși oameni ai muncii. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2566. 2. (Cu privire la o știre, la un fapt neconfirmat) A face să apară demn de crezare, să fie acceptat, primit ca adevărat. Robii de zestre ai neneacăi voiau să acrediteze o legendă necuviincioasă. SADOVEANU, N. F. 9.

ACREDITÁ, acreditez, vb. I. Tranz. 1. A împuternici pe cineva ca reprezentant plenipotențiar al unui stat pe lângă guvernul unui stat străin. 2. (Rar) A face ca un fapt neconfirmat, o știre etc. să apară demne de crezare, acceptabile, verosimile. – Fr. accréditer.

acreditá (a ~) (a-cre-) vb., ind. prez. 3 acrediteáză

acreditá vb. (sil. -cre-), ind. prez. 1 sg. acreditéz, 3 sg. și pl. acrediteáză

acreditár adj. m., pl. acreditári; f. sg. acreditáră, pl. acreditáre

Intrare: acredita
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) acredita acreditare acreditat acreditând singular plural
acreditea acreditați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) acreditez (să) acreditez acreditam acreditai acreditasem
a II-a (tu) acreditezi (să) acreditezi acreditai acreditași acreditaseși
a III-a (el, ea) acreditea (să) acrediteze acredita acredită acreditase
plural I (noi) acredităm (să) acredităm acreditam acreditarăm acreditaserăm, acreditasem*
a II-a (voi) acreditați (să) acreditați acreditați acreditarăți acreditaserăți, acreditaseți*
a III-a (ei, ele) acreditea (să) acrediteze acreditau acredita acreditaseră
Intrare: acreditare
acreditare substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular acreditare acreditarea
plural acreditări acreditările
genitiv-dativ singular acreditări acreditării
plural acreditări acreditărilor
vocativ singular
plural
Intrare: acreditar
acreditar adjectiv
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular acreditar acreditarul acredita acreditara
plural acreditari acreditarii acreditare acreditarele
genitiv-dativ singular acreditar acreditarului acreditare acreditarei
plural acreditari acreditarilor acreditare acreditarelor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)