4 intrări

29 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ACREDITARE, acreditări, s. f. Acțiunea de a acredita.Scrisori de acreditare = documente prin care se atestă împuternicirea unui reprezentant diplomatic. – V. acredita.

ACREDITARE, acreditări, s. f. Acțiunea de a acredita.Scrisori de acreditare = documente prin care se atestă împuternicirea unui reprezentant diplomatic. – V. acredita.

acreditare sf [At: HASDEU, I. C. I, 138 / Pl: ~tări / E: acredita] 1 (Înv) Atestare. 2 Numire a unui reprezentant diplomatic permanent într-o țară străină Si: acreditat1. 3 (Îs) Scrisori de ~ Documente oficiale care atestă calitatea unui diplomat de a-și reprezenta statul în raporturile sale cu un alt stat.

ACREDITARE, acreditări, s. f. Acțiunea de a acredita. 1. Împuternicire a unei persoane ca reprezentant plenipotențiar pe lîngă guvernul unui stat străin. ◊ Scrisori de acreditare = documente diplomatice prin care se confirmă calitatea unui reprezentant plenipotențiar și pe care acesta le remite guvernului pe lîngă care este acreditat. [Prezidiul Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne] primește scrisorile de acreditare și de rechemare ale reprezentanților diplomatici ai statelor străine, acreditați pe lîngă Prezidiu. CONST. R.P.R. 23. 2. Prezentare a unui fapt ca fiind demn de crezare.

ACREDITARE, acreditări, s. f. Acțiunea de a acredita.Scrisori de acreditare = documente diplomatice prin care se confirmă calitatea unui reprezentant plenipotențiar.

ACREDITARE s.f. Acțiunea de a acredita. ◊ Scrisori de acreditare = documente diplomatice prin care se confirmă calitatea unui reprezentant plenipotențiar. [< acredita].

ACREDITARE s. f. acțiunea de a acredita. ♦ scrisori de ~ = documente diplomatice prin care se confirmă calitatea unui reprezentant diplomatic. (< acredita)

ACREDITARE ~ări f. v. A ACREDITA.Scrisoare de ~ document oficial prin care se confirmă împuternicirea unui agent diplomatic de a reprezenta un stat în relațiile cu alt stat. /v. a acredita

acreditare f. fapta de a acredita; scrisoare de acreditare, prin care se anunță că aducătorul ei merită încredere.

*acreditáre f. Acțiunea de a acredita. Scrisoare de acreditare, pin care se anunță că cel ce o prezentă merită încredere.

ACREDITA, acreditez, vb. I. Tranz. 1. A numi un reprezentant diplomatic permanent (ambasador, ministru plenipotențiar) într-o țară străină. ♦ A împuternici o persoană într-o anumită calitate. 2. (Fin.) A crea, a deschide, a pune la dispoziția cuiva un acreditiv. 3. (Rar) A face ca ceva să apară, să devină credibil. – Din fr. accréditer.

acredita vt [At: CADE / Pzi: ~tez / E: fr accréditer] 1 (Fin) A deschide cuiva un credit comercial. 2 A numi un reprezentant diplomatic permanent într-o țară străină. 3 (Îe) A ~ o idee A susține o idee.

*ACREDITA (-itez) I. vb. tr. 1 A deschide credit, a da credit 2 A da cuiva scrisori care să dovedească că lucrează ca împuternicit al țării sale 3 A face să fie crezut, să se dea crezare (unui svon, unei știri îndoioase). II. vb. refl. A începe să fie crezut, a i se da crezămînt: acel svon s’a acreditat în ultimul timp [fr.].

*ACREDITAT, -A adj. sm. f. p. ACREDITA contr. NEACREDITAT.

ACREDITA, acreditez, vb. I. Tranz. 1. A împuternici pe cineva ca reprezentant al unui stat pe lângă guvernul unui stat străin. 2. (Fin.) A crea, a deschide, a pune la dispoziția cuiva un acreditiv. 3. (Rar) A face ca un fapt neconfirmat, o știre etc. să apară demne de crezare, acceptabile, verosimile. – Din fr. accréditer.

ACREDITA, acreditez, vb. I. Tranz. 1. A împuternici (pe cineva) ca reprezentant plenipotențiar al unui stat pe lîngă guvernul unui stat străin. [Prezidiul Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne] acreditează și recheamă pe reprezentanții plenipotențiari ai Republicii Populare Romîne în statele străine. CONST. R.P.R. 23. [La ședința Marii Adunări Naționale] au asistat reprezentanți ai misiunilor diplomatice acreditate în R.P.R., reprezentanți ai presei romîne și străine și numeroși oameni ai muncii. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2566. 2. (Cu privire la o știre, la un fapt neconfirmat) A face să apară demn de crezare, să fie acceptat, primit ca adevărat. Robii de zestre ai neneacăi voiau să acrediteze o legendă necuviincioasă. SADOVEANU, N. F. 9.

ACREDITA, acreditez, vb. I. Tranz. 1. A împuternici pe cineva ca reprezentant plenipotențiar al unui stat pe lîngă guvernul unui stat străin. 2. (Rar) A face ca un fapt neconfirmat, o știre etc. să apară demne de crezare, acceptabile, verosimile. – Fr. accréditer.

ACREDITA vb. I. tr. 1. A da puteri unui reprezentant pe lîngă un guvern străin; a împuternici. 2. A face demn de crezare. 3. A deschide un credit; a credita. [< fr. accréditer, cf. it. accreditare, germ. akkreditieren].

ACREDITA vb. tr. 1. a da autoritatea necesară unui reprezentant diplomatic pe lângă un guvern străin; a împuternici. 2. a face demn de crezare. 3. (fin.) a deschide, a pune la dispoziția cuiva un acreditiv. (< fr. accréditer)

ACREDITAR, -Ă adj., s. n. (stat) în care este numit un diplomat. (< acredita + -ar)

A ACREDITA ~ez tranz. 1) (persoane) A învesti cu drepturi de reprezentant diplomatic. 2) rar A face să dispună de un acreditiv. /<fr. accréditer, it. accreditare

acredità v. 1. a da credit; 2. a da scrisori de acreditare, a face să fie recunoscut (un ambasador); 3. fig. a face să se crează, a autoriza.

*acreditéz v. tr. (fr. accréditer, d. crédit, credit; it. accreditare). Daŭ credit: lealitatea sa l-a acreditat. Fac să se creadă ceva: acreditez o știre. Acreditez un trimes, îi autorizez misiunea V. refl. Obțin crezămînt, mă adeveresc: această informațiune se acreditează.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

acreditare (desp. a-cre-) s. f., g.-d. art. acreditării; pl. acreditări

acreditare (a-cre-) s. f., g.-d. art. acreditării; pl. acreditări

acreditare s. f. (sil. -cre-) → creditare

acredita (a ~) (desp. a-cre-) vb., ind. prez. 1 sg. acreditez, 3 acreditea; conj. prez. 1 sg. să acreditez, 3 să acrediteze corectat(ă)

acredita (a ~) (a-cre-) vb., ind. prez. 3 acreditea

acredita vb. (sil. -cre-), ind. prez. 1 sg. acreditez, 3 sg. și pl. acreditea

acreditar adj. m., pl. acreditari; f. sg. acreditară, pl. acreditare

Intrare: acreditare
acreditare substantiv feminin
  • silabație: a-cre- info
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • acreditare
  • acreditarea
plural
  • acreditări
  • acreditările
genitiv-dativ singular
  • acreditări
  • acreditării
plural
  • acreditări
  • acreditărilor
vocativ singular
plural
Intrare: acredita
  • silabație: a-cre- info
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • acredita
  • acreditare
  • acreditat
  • acreditatu‑
  • acreditând
  • acreditându‑
singular plural
  • acreditea
  • acreditați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • acreditez
(să)
  • acreditez
  • acreditam
  • acreditai
  • acreditasem
a II-a (tu)
  • acreditezi
(să)
  • acreditezi
  • acreditai
  • acreditași
  • acreditaseși
a III-a (el, ea)
  • acreditea
(să)
  • acrediteze
  • acredita
  • acredită
  • acreditase
plural I (noi)
  • acredităm
(să)
  • acredităm
  • acreditam
  • acreditarăm
  • acreditaserăm
  • acreditasem
a II-a (voi)
  • acreditați
(să)
  • acreditați
  • acreditați
  • acreditarăți
  • acreditaserăți
  • acreditaseți
a III-a (ei, ele)
  • acreditea
(să)
  • acrediteze
  • acreditau
  • acredita
  • acreditaseră
Intrare: acreditar (adj.)
acreditar1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • acreditar
  • acreditarul
  • acreditaru‑
  • acredita
  • acreditara
plural
  • acreditari
  • acreditarii
  • acreditare
  • acreditarele
genitiv-dativ singular
  • acreditar
  • acreditarului
  • acreditare
  • acreditarei
plural
  • acreditari
  • acreditarilor
  • acreditare
  • acreditarelor
vocativ singular
plural
Intrare: acreditar (stat)
acreditar2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • acreditar
  • acreditarul
  • acreditaru‑
plural
  • acreditare
  • acreditarele
genitiv-dativ singular
  • acreditar
  • acreditarului
plural
  • acreditare
  • acreditarelor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

acreditare, acreditărisubstantiv feminin

  • 1. Acțiunea de a acredita. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • 1.1. Împuternicire a unei persoane ca reprezentant plenipotențiar pe lângă guvernul unui stat străin. DLRLC
      • diferențiere Numire a unui reprezentant diplomatic permanent într-o țară străină. MDA2
      • 1.1.1. Scrisori de acreditare = documente prin care se atestă împuternicirea unui reprezentant diplomatic. DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC DN
        • format_quote [Prezidiul Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne] primește scrisorile de acreditare și de rechemare ale reprezentanților diplomatici ai statelor străine, acreditați pe lîngă Prezidiu. CONST. R.P.R. 23. DLRLC
    • 1.2. Prezentare a unui fapt ca fiind demn de crezare. DLRLC
    • 1.3. învechit Atestare. MDA2
      sinonime: atestare
etimologie:
  • vezi acredita DEX '09 MDA2 DEX '98 DN

acredita, acreditezverb

  • 1. A numi un reprezentant diplomatic permanent (ambasador, ministru plenipotențiar) într-o țară străină. DEX '09 MDA2 DLRLC DN
    • format_quote [Prezidiul Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne] acreditează și recheamă pe reprezentanții plenipotențiari ai Republicii Populare Romîne în statele străine. CONST. R.P.R. 23. DLRLC
    • format_quote [La ședința Marii Adunări Naționale] au asistat reprezentanți ai misiunilor diplomatice acreditate în R.P.R., reprezentanți ai presei romîne și străine și numeroși oameni ai muncii. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2566. DLRLC
    • 1.1. A împuternici o persoană într-o anumită calitate. DEX '09 DN
      sinonime: împuternici
  • 2. finanțe A crea, a deschide, a pune la dispoziția cuiva un acreditiv. DEX '09 DEX '98 DN
    sinonime: credita
    • diferențiere finanțe A deschide cuiva un credit comercial. MDA2
  • 3. rar A face ca ceva să apară, să devină credibil. DEX '09 DLRLC DN
    • format_quote Robii de zestre ai neneacăi voiau să acrediteze o legendă necuviincioasă. SADOVEANU, N. F. 9. DLRLC
    • chat_bubble A acredita o idee = a susține o idee. MDA2
etimologie:

acreditar, acreditaresubstantiv neutru
acreditar, acreditaadjectiv

  • 1. (Stat) în care este numit un diplomat. MDN '00
etimologie:
  • acredita + -ar MDN '00

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.