11 definiții pentru acreditare


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

acreditare sf [At: HASDEU, I. C. I, 138 / Pl: ~tări / E: acredita] 1 (Înv) Atestare. 2 Numire a unui reprezentant diplomatic permanent într-o țară străină Si: acreditat1. 3 (Îs) Scrisori de ~ Documente oficiale care atestă calitatea unui diplomat de a-și reprezenta statul în raporturile sale cu un alt stat.

ACREDITÁRE, acreditări, s. f. Acțiunea de a acredita.Scrisori de acreditare = documente prin care se atestă împuternicirea unui reprezentant diplomatic. – V. acredita.

ACREDITÁRE, acreditări, s. f. Acțiunea de a acredita.Scrisori de acreditare = documente prin care se atestă împuternicirea unui reprezentant diplomatic. – V. acredita.

ACREDITÁRE, acreditări, s. f. Acțiunea de a acredita. 1. Împuternicire a unei persoane ca reprezentant plenipotențiar pe lîngă guvernul unui stat străin. ◊ Scrisori de acreditare = documente diplomatice prin care se confirmă calitatea unui reprezentant plenipotențiar și pe care acesta le remite guvernului pe lîngă care este acreditat. [Prezidiul Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne] primește scrisorile de acreditare și de rechemare ale reprezentanților diplomatici ai statelor străine, acreditați pe lîngă Prezidiu. CONST. R.P.R. 23. 2. Prezentare a unui fapt ca fiind demn de crezare.

ACREDITÁRE, acreditări, s. f. Acțiunea de a acredita.Scrisori de acreditare = documente diplomatice prin care se confirmă calitatea unui reprezentant plenipotențiar.

ACREDITÁRE s.f. Acțiunea de a acredita. ◊ Scrisori de acreditare = documente diplomatice prin care se confirmă calitatea unui reprezentant plenipotențiar. [< acredita].

ACREDITÁRE s. f. acțiunea de a acredita. ♦ scrisori de ~ = documente diplomatice prin care se confirmă calitatea unui reprezentant diplomatic. (< acredita)

ACREDITÁRE ~ări f. v. A ACREDITA.Scrisoare de ~ document oficial prin care se confirmă împuternicirea unui agent diplomatic de a reprezenta un stat în relațiile cu alt stat. /v. a acredita

acreditare f. fapta de a acredita; scrisoare de acreditare, prin care se anunță că aducătorul ei merită încredere.

*acreditáre f. Acțiunea de a acredita. Scrisoare de acreditare, pin care se anunță că cel ce o prezentă merită încredere.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

acreditáre (a-cre-) s. f., g.-d. art. acreditắrii; pl. acreditắri

acreditáre s. f. (sil. -cre-) → creditare

Intrare: acreditare
acreditare substantiv feminin
  • silabație: a-cre-
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • acreditare
  • acreditarea
plural
  • acreditări
  • acreditările
genitiv-dativ singular
  • acreditări
  • acreditării
plural
  • acreditări
  • acreditărilor
vocativ singular
plural

acreditare

  • 1. Acțiunea de a acredita.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • 1.1. Împuternicire a unei persoane ca reprezentant plenipotențiar pe lângă guvernul unui stat străin.
      surse: DLRLC
      • 1.1.1. Scrisori de acreditare = documente prin care se atestă împuternicirea unui reprezentant diplomatic.
        surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN un exemplu
        exemple
        • [Prezidiul Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne] primește scrisorile de acreditare și de rechemare ale reprezentanților diplomatici ai statelor străine, acreditați pe lîngă Prezidiu. CONST. R.P.R. 23.
          surse: DLRLC
    • 1.2. Prezentare a unui fapt ca fiind demn de crezare.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi acredita
    surse: DEX '09 DEX '98 DN