căutare avansată
15 definiții pentru „acolit”   declinări

ACOLÍT, -Ă, acoliți, -te, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care urmează, care ajută pe cineva (într-o acțiune, într-un domeniu de activitate); persoană care urmează îndeaproape ideile cuiva. ♦ Părtaș, complice la o uneltire (criminală). 2. S. m. Slujitor de rang inferior din clerul catolic, având atribuții legate de cult. – Din fr. acolyte.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de CristinaDianaN | Semnalează o greșeală | Permalink

ACOLÍT, -Ă, acoliți, -te, subst. 1. S. m. și f. Persoană care urmează, care ajută pe cineva (într-o acțiune, într-un domeniu de activitate). ♦ Părtaș, complice la o uneltire (criminală). 2. S. m. Slujitor de rang inferior din clerul catolic, având atribuții legate de cult. – Din fr. acolyte.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink Comentariu: Pentru sensul 2, sinonim cu acolut din D. Religios. - blaurb.

ACOLÍT, acoliți, s. m. Cel care este părtaș al cuiva la planuri, uneltiri și acțiuni criminale.
Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

ACOLÍT, acoliți, s. m. 1. Persoană care urmează, care ajută pe cineva (într-o acțiune, într-un domeniu de activitate). ♦ Părtaș la uneltiri și acțiuni criminale. 2. Slujitor din clerul inferior, azi numai în biserica romano-catolică. – Fr. acolyte.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

acolít s. m., pl. acolíți
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

acolít s. m., pl. acolíți
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ACOLÍT s. v. discipol.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ACOLÍT s.m. și f. Cel care ajută pe cineva (într-o acțiune). ♦ Părtaș al cuiva la uneltiri sau la acțiuni criminale. // s.m. 1. Ajutor al preotului în cultul catolic. 2. Divinitate secundară care însoțește o divinitate principală. [< fr. acolyte, cf. gr. akolythos – servitor, însoțitor].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ACOLÍT, -Ă I. s. m. f. cel care ajută pe cineva într-o acțiune (reprobabilă); complice. II. s. m. 1. ajutor al preotului în cultul catolic. 2. divinitate secundară. (< fr. acolyte, lat. acolythus, gr. akolythos)
Sursa: MDN '00 (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ACOLÍT ~ți m. 1) Persoană care urmează sau care ajută pe cineva într-o acțiune. 2) Persoană care participă sau contribuie la realizarea unor fapte reprobabile; complice. 3) Ajutor al preotului catolic. /<fr. acolyte
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

acolit m. tovarăș (mai adesea în nume de rău), ajutor subaltern.
Sursa: Șăineanu, ed. VI (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

*acolít m. (fr. acolyte, lat. acolýthus îld. acolúthus, d. vgr. akóluthos, servitor. V. anacolut). Un fel de paraclisier la catolicĭ. Fig. Iron. Ajutor (tovarăș) subaltern.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

acolítă s. f., g.-d. art. acolítei; pl. acolíte
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

acolítă s. f., pl. acolíte
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

acolít s. v. DISCIPOL.
Sursa: Sinonime82 (1982) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink