10 definiții pentru acolit (bis.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

acolít sm [At: CADE / Pl: ~iți / E: fr acolyte, lat acolytus] 1 Slujitor cu rang inferior în clerul catolic, cu atribuții legate de serviciul divin. 2 Persoană care ajută pe cineva într-o acțiune. 3 Persoană care urmează ideile, teoriile cuiva. 4 (Spc) Persoană care ajută pe cineva într-o acțiune criminală, un complot, o uneltire etc. Si: complice,părtaș.

ACOLÍT, -Ă, acoliți, -te, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care urmează, care ajută pe cineva (într-o acțiune, într-un domeniu de activitate); persoană care urmează îndeaproape ideile cuiva. ♦ Părtaș, complice la o uneltire (criminală). 2. S. m. Slujitor de rang inferior din clerul catolic, având atribuții legate de cult. – Din fr. acolyte.

ACOLÍT, -Ă, acoliți, -te, subst. 1. S. m. și f. Persoană care urmează, care ajută pe cineva (într-o acțiune, într-un domeniu de activitate). ♦ Părtaș, complice la o uneltire (criminală). 2. S. m. Slujitor de rang inferior din clerul catolic, având atribuții legate de cult. – Din fr. acolyte.[1]

  1. Pentru sensul 2, sinonim cu acolut din D. Religios. — blaurb.

ACOLÍT, acoliți, s. m. 1. Persoană care urmează, care ajută pe cineva (într-o acțiune, într-un domeniu de activitate). ♦ Părtaș la uneltiri și acțiuni criminale. 2. Slujitor din clerul inferior, azi numai în biserica romano-catolică. – Fr. acolyte.

ACOLÍT s.m. și f. Cel care ajută pe cineva (într-o acțiune). ♦ Părtaș al cuiva la uneltiri sau la acțiuni criminale. // s.m. 1. Ajutor al preotului în cultul catolic. 2. Divinitate secundară care însoțește o divinitate principală. [< fr. acolyte, cf. gr. akolythos – servitor, însoțitor].

ACOLÍT, -Ă I. s. m. f. cel care ajută pe cineva într-o acțiune (reprobabilă); complice. II. s. m. 1. ajutor al preotului în cultul catolic. 2. divinitate secundară. (< fr. acolyte, lat. acolythus, gr. akolythos)

ACOLÍT ~ți m. 1) Persoană care urmează sau care ajută pe cineva într-o acțiune. 2) Persoană care participă sau contribuie la realizarea unor fapte reprobabile; complice. 3) Ajutor al preotului catolic. /<fr. acolyte

*acolít m. (fr. acolyte, lat. acolýthus îld. acolúthus, d. vgr. akóluthos, servitor. V. anacolut). Un fel de paraclisier la catolicĭ. Fig. Iron. Ajutor (tovarăș) subaltern.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

acolít s. m., pl. acolíți

acolít s. m., pl. acolíți

Intrare: acolit (bis.)
substantiv masculin (M3)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • acolit
  • acolitul
  • acolitu‑
plural
  • acoliți
  • acoliții
genitiv-dativ singular
  • acolit
  • acolitului
plural
  • acoliți
  • acoliților
vocativ singular
  • acolitule
  • acolite
plural
  • acoliților
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

acolit (bis.)

  • 1. Slujitor de rang inferior din clerul catolic, având atribuții legate de cult.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRM DN
  • 2. Divinitate secundară care însoțește o divinitate principală.
    surse: DN

etimologie: