aciolare sf [At: MDA ms/ P: a-cio-la-re / Pl: ~lări / E: aciola] (Îvp) Aciuare.

aciolá vr [At: HEM 188 / P: a-cio-la / Pzi: aciol, -léz / E: ns cf aciua] (Îvp) A se aciua.

ACIOLÁ, aciolez, vb. I. Refl. (Rar) A se aciua. – Cf. aciua.

ACIOLÁ, aciolez, vb. I. Refl. (Rar) A se aciua. – Cf. aciua.

ACIOLÁ, aciolez, vb. I. Refl. (Rar) A se aciua, a se oploși. În mahalaua noastră abia se aciolase cîțiva săteni de pe la Sohat. DELAVRANCEA, S. 227. – Pronunțat: -cio-.

ACIOLÁ, aciolez, vb. I. Refl. (Rar) A se aciua, a se oploși, a se stabili. [Pr.: -cio-] – V. aciua.

!aciolá (a se ~) (rar) (-cio-) vb. refl., ind. prez. 3 se acioleáză

aciolá vb. (sil. -cio-), ind. prez. 1 sg. acioléz, 3 sg. și pl. acioleáză

acĭuĭéz, a acĭuĭá și aciŭá v. tr. (lat. accéllo, -áre adăpostesc în celulă, d. cella, célulă, cămăruță, poĭată. Din accello vin formele fără l, ca acĭŭĭez, ĭar din accellare vine acĭolez). Adăpostesc. Rar. Odihnesc, potolesc. V. refl. Un bordeĭ, în care se aciŭa cum putea (Sadov. VR. 2, 9, 309), se acĭŭase acolo (Rebr. 2, 61). În Vc. Arg. acĭolez și acĭurez. În Trans. și Olt. mă acĭuĭesc: rămas numaĭ cu căsuța, s’a acĭuit pe lîngă Paraschiva (Rebr. 2, 35). V. olejesc 2.