acioláre sf [At: MDA ms/ P: a-cio-la-re / Pl: ~lări / E: aciola] (Îvp) Aciuare.

ACIOLÁ, aciolez, vb. I. Refl. (Rar) A se aciua. – Cf. aciua.

ACIOLÁ, aciolez, vb. I. Refl. (Rar) A se aciua. – Cf. aciua.

ACIOLÁ, aciolez, vb. I. Refl. (Rar) A se aciua, a se oploși. În mahalaua noastră abia se aciolase cîțiva săteni de pe la Sohat. DELAVRANCEA, S. 227. – Pronunțat: -cio-.

ACIOLÁ, aciolez, vb. I. Refl. (Rar) A se aciua, a se oploși, a se stabili. [Pr.: -cio-] – V. aciua.

!aciolá (a se ~) (rar) (-cio-) vb. refl., ind. prez. 3 se acioleáză

aciolá vb. (sil. -cio-), ind. prez. 1 sg. acioléz, 3 sg. și pl. acioleáză

aciolá vr [At: HEM 188 / P: a-cio-la / Pzi: aciol, -léz / E: ns cf aciua] (Îvp) A se aciua.

acĭuĭéz, a acĭuĭá și aciŭá v. tr. (lat. accéllo, -áre adăpostesc în celulă, d. cella, célulă, cămăruță, poĭată. Din accello vin formele fără l, ca acĭŭĭez, ĭar din accellare vine acĭolez). Adăpostesc. Rar. Odihnesc, potolesc. V. refl. Un bordeĭ, în care se aciŭa cum putea (Sadov. VR. 2, 9, 309), se acĭŭase acolo (Rebr. 2, 61). În Vc. Arg. acĭolez și acĭurez. În Trans. și Olt. mă acĭuĭesc: rămas numaĭ cu căsuța, s' a acĭuit pe lîngă Paraschiva (Rebr. 2, 35). V. olejesc 2.