2 intrări

19 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

accesoriu, ~ie [At: HASDEU, I. C. 31 / V: ~or, ~oa / Pl: ~ii / E: fr accessoire, lat accesorius] 1-2 sn, a (Obiect, piesă etc.) care constituie un element secundar, anex, complementar. 3 a (D. drepturi) Secundar în raport cu un altul, dar legat de acesta. corectată

ACCESÓRIU, -IE, accesorii, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Obiect, piesă, dispozitiv) care constituie un element secundar, anex, incidental, complementar. 2. Adj. (Despre drepturi, cereri etc.) Secundar în raport cu alt drept sau altă cerere, dar legat de acestea și supunându-se ca atare unor condiții de fond și de procedură comune. – Din fr. accessoire, lat. accessorius.

ACCESÓRIU, -IE, accesorii, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Obiect, piesă, dispozitiv) care constituie un element secundar, anex, incidental, complementar. 2. (Despre drepturi, cereri etc.) Secundar în raport cu alt drept sau altă cerere, dar legat de acestea și supunându-se ca atare unor condiții de fond și de procedură comune. – Din fr. accessoire, lat. accessorius.

ACCESÓRIU, -IE, accesorii, adj. Care constituie un element secundar, care servește de adaos sau se adaugă la un lucru principal. Ajutorîndu-se, în mod accesoriu, cu dicționarele cele mai complete, cu... adnotațiunile cele mai erudite, cu traducerile cele mai perfecte... ODOBESCU, S. II 364. (Mai ales la pl.; substantivat, n.) Piese și accesorii de automobil, ca să ne îmbunătățim așezarea... cu accesoriile absolut necesare... Avea Bibescu Leventa, ceva eu aceste «accesorii absolut necesare». Ele erau, după părerea lui și a doctorului Calalb, «primul pas spre civilizație»: două accesorii curate, cu pereți și acoperișuri de stuf. SADOVEANU, P. M. 16.

ACCESÓRIU, -IE, accesorii, adj. Care constituie un element secundar. ◊ (Substantivat, n.) Accesorii de îmbrăcăminte.Fr. accessoire (lat. lit. accessorius).

ACCESÓRIU, -IE adj. Care însoțește un element principal, fiind dependent de acesta. ♦ (s.n.; la pl.) Piese anexe ale unei mașini etc. [Cf. lat. accessorius, fr. accessoire].

ACCESÓRIU, -IE I. adj. care însoțește un element principal, dependent de acesta; secundar, neesențial. II. adj., s. n. (obiect, piesă, dispozitiv) anex. (< fr. accessoire, lat. accessorius)

ACCESÓRIU2 ~i n. mai ales la pl. 1) Piese anexe ale unei mașini sau ale unui aparat. ~i de automobil. 2) Obiecte mărunte (de îmbrăcăminte, de mobilier etc.). [Sil. -riu] /<lat. accessorius, fr. accessoire

ACCESÓRIU1 ~e (~i) Care însoțește un element principal; suplimentar. [Sil. -riu] /<lat. accessorius, fr. accessoire

accesoriu a. 1. care depinde de un lucru principal; 2. care se adaogă la cel principal: clauză accesorie.

*accesóriŭ, -e adj. (mlat. accessorius). Care depinde de un lucru principal: clauză accesorie S. n. Lucru accesoriŭ: a lua accesoriŭ drept principal. Accesoriile uneĭ mașinĭ, bucățile care o compun orĭ o întrețin. Adv. În mod accesoriŭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

accesóriu2 [riu pron. rĭu] s. n., art. accesóriul; pl. accesórii, art. accesóriile (-ri-i-)

accesóriu1 [riu pron. rĭu] adj. m., f. accesórie (-ri-e); pl. m. și f. accesórii

accesóriu s. n. [-riu pron. -riu], art. accesóriul; pl. accesórii, art. accesóriile (sil. -ri-i-)

accesóriu adj. m. [-riu pron. -rĭu], f. accesórie (sil. -ri-e); pl. m. și f. accesórii


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ACCESÓRIU adj. v. auxiliar.

ACCESORIU adj. anex, auxiliar, secundar, subsidiar. (Element ~ într-un ansamblu.)

Intrare: accesoriu (adj.)
accesoriu1 (adj.) adjectiv
  • pronunție: accesorĭu
adjectiv (A109)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • accesoriu
  • accesoriul
  • accesoriu‑
  • accesorie
  • accesoria
plural
  • accesorii
  • accesoriii
  • accesorii
  • accesoriile
genitiv-dativ singular
  • accesoriu
  • accesoriului
  • accesorii
  • accesoriei
plural
  • accesorii
  • accesoriilor
  • accesorii
  • accesoriilor
vocativ singular
plural
Intrare: accesoriu (s.n.)
accesoriu2 (s.n.) substantiv neutru
  • pronunție: accesorĭu
substantiv neutru (N53)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • accesoriu
  • accesoriul
  • accesoriu‑
plural
  • accesorii
  • accesoriile
genitiv-dativ singular
  • accesoriu
  • accesoriului
plural
  • accesorii
  • accesoriilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

accesoriu (adj.)

  • 1. Care constituie un element secundar, anex, incidental, complementar.
    exemple
    • Ajutorîndu-se, în mod accesoriu, cu dicționarele cele mai complete, cu... adnotațiunile cele mai erudite, cu traducerile cele mai perfecte... ODOBESCU, S. II 364.
      surse: DLRLC
  • 2. (Despre drepturi, cereri etc.) Secundar în raport cu alt drept sau altă cerere, dar legat de acestea și supunându-se ca atare unor condiții de fond și de procedură comune.
    surse: DEX '98 DEX '09

etimologie:

accesoriu (s.n.)

  • 1. Obiect, piesă, dispozitiv care constituie un element secundar, anex, incidental, complementar.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN 2 exemple
    exemple
    • Piese și accesorii de automobil. Accesorii de îmbrăcăminte.
      surse: DLRLC DLRM
    • Să ne îmbunătățim așezarea... cu accesoriile absolut necesare... Avea Bibescu Leventu ceva cu aceste «accesorii absolut necesare». Ele erau, după părerea lui și a doctorului Calalb, «primul pas spre civilizație»: două accesorii curate, cu pereți și acoperișuri de stuf. SADOVEANU, P. M. 16.
      surse: DLRLC
  • 2. mai ales la plural Obiecte mărunte (de îmbrăcăminte, de mobilier etc.).
    surse: NODEX

etimologie: