2 intrări
18 definiții
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
aburcat2, ~ă a [At: MDA ms / Pl: ~ați, ~e / E: aburc] (Mol) Urcat2.
aburcát1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: aburca] (Mol) Urcare.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
ABURCÁ, abúrc, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) urca, a (se) sui cățărându-se, a (se) cățăra; a (se) ridica de jos, de la pământ. – Et. nec. Cf. urca.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
aburca vtr [At: CREANGĂ, A. 49 / Pzi: aburc / E: ns cf urca] (Mol) 1-2 (Reg) A (se) urca.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
obârca[1] v vz aburca
- Variantă neconsemnată în definiția principală — LauraGellner
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
obârcăi[1] v vz aburca
- Variantă neconsemnată în definiția principală — LauraGellner
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
ABURCÁ, abúrc, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) urca, a (se) sui cățărându-se, a (se) cățăra; a (se) ridica de jos, de la pământ. – Et. nec. Cf. urca.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de ana_zecheru
- acțiuni
ABURCÁ, abúrc, vb. I. 1. Refl. A se urca, a se sui; a se cățăra. Jder bătrînul se aburcă în șa cu destulă ușurință pentru cei cincizeci și cinci de ani ai lui. SADOVEANU, F. J. 66. Încalecă pe cal și se aburcă cu dînsul în înaltul cerului. SBIERA, P. 55. Începe a se aburca pe cireș în sus. CREANGĂ, A. 49. ◊ Fig. S-a topit amurgul plin ca o făclie, Tighelind cu aur norii de nămol, Și acu se-aburcă seara peste deal Domol. DEȘLIU, N. 51. ♦ Tranz. A ajuta pe cineva să se urce; a urca. Îl aburcă [pe Ruset] de subsuori pe trepte. SADOVEANU, Z. C. 345. 2. Tranz. A ridica, a lua în spinare. Bator era un animal bun și blînd, așa că taica Visalon aburca adeseori pe nepotul său Traian de-a călarea și-l proptea zîmbind. VORNIC, O. 156. Oșlobanu ia atunci lemnele din carul omului... apoi, săltîndu-le și aburcîndu-le cam anevoie, le umflă în spate. CREANGĂ, A. 83.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
ABURCÁ, abúrc, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) urca, a (se) sui cățărându-se; a (se) ridica.
- sursa: DLRM (1958)
- adăugată de lgall
- acțiuni
A SE ABURCÁ mă abúrc intranz. A se urca cu greu; a se cățăra. ~ în copac. /Orig. nec.
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
A ABURCÁ abúrc tranz. 1) A face să se aburce. 2) (greutăți mari) A ridica, depunând eforturi mari. ~ sacul plin în spate. /Orig. nec.
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
aburcà v. Mold. 1. a ridica o greutate în spinare: apoi săltând lemnele și aburcându-le cam anevoie CR.; 2. refl, a se urca opintindu-se: începe a se aburca pe cireș în sus CR. [Cf. burica].
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
abúrc, a -á v. tr. (rudă cu urc). Nord. Urc (ridic) ceva greŭ: aburcă-mă ca să mă suĭ în copac. V. refl. Se aburcă deasupra stînciĭ.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare morfologice
Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.
aburcá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 abúrcă
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
aburcá vb., ind. prez. 1 sg. abúrc, 3 sg. și pl. abúrcă
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare relaționale
Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.
ABURCÁ vb. v. cățăra, cocoța, ridica, sui, urca.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
aburca vb. v. CĂȚĂRA. COCOȚA. RIDICA. SUI. URCA.
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare etimologice
Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.
aburcá (-c, át), vb. – 1. A urca, a sui. – 2. A urca, a ridica. Dintr-un der. vulg. al lat. ŏrior, cf. urca. S-ar putea pleca de la *aboricare; însă dificultatea conservării lui b intervocalic este mare, aproape de nerezolvat. Se poate datora unei reduplicări, rezultat al unui b protetic *bŏrĭcāre de la *ŏrĭcāre, (precum *burere, bustum de la urere), sau al unei compuneri cu ad. Cealaltă ipoteză, emisă de Pușcariu, ZRPh., XXXI, 616 și acceptată de DAR și REW 606, pleacă de la lat. *arboricare < arbor. Explicația nu convinge, nu numai datorită ciudățeniei imaginii, ci și pentru că nu se ține seama de evidenta identitate a lui aburca cu urca și, prin urmare, de necesitatea de a le găsi o origine comună.
- sursa: DER (1958-1966)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
adjectiv (A2) | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
vocativ | singular | — | — | ||
plural | — | — |
verb (VT10) Surse flexiune: DOR | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
|
| ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (tu) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
plural | I (noi) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (voi) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
|
aburca
- exemple
- Jder bătrînul se aburcă în șa cu destulă ușurință pentru cei cincizeci și cinci de ani ai lui. SADOVEANU, F. J. 66.surse: DLRLC
- Încalecă pe cal și se aburcă cu dînsul în înaltul cerului. SBIERA, P. 55.surse: DLRLC
- Începe a se aburca pe cireș în sus. CREANGĂ, A. 49.surse: DLRLC
- figurat S-a topit amurgul plin ca o făclie, Tighelind cu aur norii de nămol, Și acu se-aburcă seara peste deal Domol. DEȘLIU, N. 51.surse: DLRLC
- exemple
- Îl aburcă [pe Ruset] de subsuori pe trepte. SADOVEANU, Z. C. 345.surse: DLRLC
-
- exemple
- Bator era un animal bun și blînd, așa că taica Visalon aburca adeseori pe nepotul său Traian de-a călarea și-l proptea zîmbind. VORNIC, O. 156.surse: DLRLC
- Oșlobanu ia atunci lemnele din carul omului... apoi, săltîndu-le și aburcîndu-le cam anevoie, le umflă în spate. CREANGĂ, A. 83.surse: DLRLC
-
-
etimologie:
- surse: DEX '09
- cf. urcasurse: DEX '09