2 intrări

Articole pe această temă:

29 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

absolvíre sf [At: MDA ms / Pl: ~ri / E: absolvi] 1 Terminare (a unui an școlar), a unui ciclu (sau o formă de învățământ) Si: absolvit1 (1-3). 2 Iertare de păcate Si: absolvit1 (3).

ABSOLVÍRE, absolviri, s. f. Acțiunea de a absolvi și rezultatul ei; absolvență. – V. absolvi.

ABSOLVÍRE, absolviri, s. f. Acțiunea de a absolvi și rezultatul ei; absolvență. – V. absolvi.

ABSOLVÍRE s. f. Acțiunea de a absolvi.

ABSOLVÍRE s. f. Acțiunea de a absolvi.

absolvíre s. f., g.-d. art. absolvírii; pl. absolvíri

absolvíre s. f. → solvire

ABSOLVÍRE s. 1. absolvență, isprăvire, terminare. (~ unei școli.) 2. cruțare, iertare, scutire. (~ de o obligație.)

ABSOLVÍRE s.f. Acțiunea de a absolvi și rezultatul ei; absolvență. [< absolvi].

absolví vt [At: DA / Pzi: (1) -vesc, (2) absolv / E: lat absolvere] 1 A termina (un an școlar), un ciclu (sau o formă de învățământ). 2 A ierta de păcate. 3 A scuti pe cineva de o pedeapsă.

ABSOLVÍ, absólv, vb. IV Tranz. 1. A termina un an școlar, un ciclu sau o formă de învățământ. 2. A scuti pe cineva de pedeapsă; a ierta. – Din germ. absolvieren, lat. absolvere.

ABSOLVÍ (1) absolvesc, (2) absólv, vb. IV. Tranz. 1. A termina un an școlar, un ciclu sau o formă de învățământ. 2. A scuti pe cineva de pedeapsă; a ierta. – Din germ. absolvieren, lat. absolvere.

ABSOLVÍ, (1) absolvesc și (2) absólv, vb. IV. Tranz. 1. A termina un an școlar sau un ciclu de învâțămînt. A absolvit clasa a șasea elementară. 2. A scuti (un acuzat) de pedeapsă, pe motiv că faptul sâvîrșit nu este prevăzut de lege sau că săvîrșirea lui a fost justificată.

ABSOLVÍ, (1) absolvesc, (2) absólv, vb. IV. Tranz. 1. A termina un an școlar sau un ciclu de învățământ. 2. A scuti pe un acuzat de pedeapsă. – Germ. absolvieren (lat. lit. absolvere).

!absolvi (a ~) (a termina un ciclu de învățământ, a scuti de pedeapsă) vb., ind. prez. 3 absólvă, imperf. 3 sg. absolveá; conj. prez. 3 să absólve

absolví (a termina un an școlar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. absolvésc, imperf. 3 sg. absolveá; conj. prez. 3 sg. și pl. absolveáscă

absolví (a scuti de pedeapsă) vb., ind. prez. 3 sg. și pl. absólvă, imperf. 3 sg. absolveá; conj. prez. 3 sg. și pl. absólve

ABSOLVÍ vb. 1. a isprăvi, a sfârși, a termina. (A ~ liceul.) 2. a cruța, a ierta, a scuti, (înv.) a milui, a pardona, a slobozi. (A ~ de o pedeapsă.)

ABSOLVÍ vb. IV. tr. 1. A termina o formă de învățământ. 2. (Jur.) A elibera nepedepsit un acuzat când faptul imputabil nu este prevăzut de lege sau când săvârșirea lui a fost justificată. 3. A ierta; a scuti. [P.i. -vesc (1) și absolv (2). / < lat. absolvere, cf. germ. absolvieren, fr. absoudre].

Intrare: absolvi
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) absolvi absolvire absolvit absolvind singular plural
absolvă absolviți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) absolv (să) absolv absolveam absolvii absolvisem
a II-a (tu) absolvi (să) absolvi absolveai absolviși absolviseși
a III-a (el, ea) absolvă (să) absolve absolvea absolvi absolvise
plural I (noi) absolvim (să) absolvim absolveam absolvirăm absolviserăm, absolvisem*
a II-a (voi) absolviți (să) absolviți absolveați absolvirăți absolviserăți, absolviseți*
a III-a (ei, ele) absolvă (să) absolve absolveau absolvi absolviseră
Conjugare nerecomandată.
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) absolvi absolvire absolvit absolvind singular plural
absolvește absolviți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) absolvesc (să) absolvesc absolveam absolvii absolvisem
a II-a (tu) absolvești (să) absolvești absolveai absolviși absolviseși
a III-a (el, ea) absolvește (să) absolvească absolvea absolvi absolvise
plural I (noi) absolvim (să) absolvim absolveam absolvirăm absolviserăm, absolvisem*
a II-a (voi) absolviți (să) absolviți absolveați absolvirăți absolviserăți, absolviseți*
a III-a (ei, ele) absolvesc (să) absolvească absolveau absolvi absolviseră
Intrare: absolvire
absolvire substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular absolvire absolvirea
plural absolviri absolvirile
genitiv-dativ singular absolviri absolvirii
plural absolviri absolvirilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)

absolvi absolvit

  • 1. A termina un an școlar, un ciclu sau o formă de învățământ.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN un exemplu
    exemple
    • A absolvit clasa a șasea elementară.
      surse: DLRLC
  • 2. A scuti pe cineva de pedeapsă.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: ierta

etimologie: