absolvent absolventă

  • 1. Persoană care a terminat un ciclu sau o formă de învățământ.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN un exemplu
    exemple
    • Comitetele de partid sînt datoare de a controla felul cum sînt folosiți în muncă absolvenții universităților și școlilor de partid și de a urmări creșterea lor. REZ. HOT. I 266.
      surse: DLRLC

etimologie:

5 definiții

absolvént, ~ă smf [ At: [DA / Pl: ~nți, -e / E: lat absolvens, -ntis] 1 Persoană care a terminat (un an școlar sau) un ciclu (ori o formă de învățământ). 2 (Pre) Absolvent (1) fară diplomă.

absolvént, -ă, absolvenți, -e s.m. și f. Persoană care a terminat un an școlar, un ciclu sau o formă de învățămînt.

absolvent m. cel ce a terminat cursul unei școli fără a lua diploma: absolvent al conservatorului.

*absolvént, -ă adj. și s. (lat. absólvens, -éntis. V. solvent). Care a absolvat [!] o școală: absolvent în teologie (Pe la 1848 se zicea teolog absolut!).


Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel.

absolvent, -ă, absolvenți, -te s. m., s. f. infractor cu o singură condamnare la activ

Intrare: absolvent
substantiv masculin (M3)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular absolvent absolventul
plural absolvenți absolvenții
genitiv-dativ singular absolvent absolventului
plural absolvenți absolvenților
vocativ singular absolventule, absolvente
plural absolvenților

11 definiții încorporate

Aceste definiții sunt deja încorporate în filele „rezultate” și „declinări”. Le prezentăm pentru edificare.

ABSOLVÉNT, -Ă, absolvenți, -te, s. m. și f. Persoană care a terminat un ciclu sau o formă de învățământ. – Din germ. Absolvent, lat. absolvens, -ntis.

ABSOLVÉNT, -Ă, absolvenți, -te, s. m. și f. Persoană care a terminat un ciclu sau o formă de învățământ. – Din germ. Absolvent, lat. absolvens, -ntis.

ABSOLVÉNT, -Ă, absolvenți, -te, s. m. și f. Persoană care a terminat un ciclu de învâțămînt. Comitetele de partid sînt datoare de a controla felul cum sînt folosiți în muncă absolvenții universităților și școlilor de partid și de a urmări creșterea lor. REZ. HOT. I 266.

ABSOLVÉNT, -Ă, absolvenți, -te, s. m. și f. Persoană care a terminat un ciclu anumit de învățământ. – Germ. Absolvent (lat. lit. absolvens, -ntis).

absolvént s. m., pl. absolvénți

absolvént s. m., pl. absolvénți

ABSOLVÉNT, -Ă s.m. și f. Cel care a absolvit o formă de învățământ. [< germ. Absolvent, cf. lat. absolvens].

absolvént, -ă s.m. f. cel care a absolvit o formă de învățământ. (< germ. Absolvent, lat. absolvens)

ABSOLVÉNT ~tă (~ți, ~te) m. și f: Persoană care a absolvit o formă de învățământ. /<germ. Absolvent, lat. absolvens, ~ntis

absolvéntă s. f., g.-d. art. absolvéntei; pl. absolvénte

absolvéntă s. f., pl. absolvénte