11 definiții pentru absolvență


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

absolvență sf [At: DEX2 / Pl: ~țe / E: absolvent] Terminare a unui ciclu sau a unei forme de învățământ Si: absolvire.

ABSOLVÉNȚĂ, absolvențe, s. f. Terminare a unui ciclu sau a unei forme de învățământ; absolvire. – Din absolvent.

ABSOLVÉNȚĂ, absolvențe, s. f. Terminare a unui ciclu sau a unei forme de învățământ; absolvire. – Din absolvent.

ABSOLVÉNȚĂ S. f. Terminarea unui ciclu de învățămînt după care urmează examenele pentru primirea diplomei; absolvire. Certificat de absolvență.

ABSOLVÉNȚĂ s. f. Terminare a unui ciclu de învățământ (după care urmează examenele pentru primirea diplomei); absolvire. – Din absolvent.

ABSOLVÉNȚĂ s.f. Terminare a unei forme de învățământ; absolvire. [< absolvent].

absolvénță s. f. absolvire (1). (< absolvent + -ență)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

absolvénță s. f., g.-d. art. absolvénței; pl. absolvénțe

absolvénță s. f., pl. absolvénțe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ABSOLVÉNȚĂ s. v. absolvire.

ABSOLVENȚĂ s. absolvire, isprăvire, terminare. (După ~ unei școli.)

Intrare: absolvență
absolvență substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • absolvență
  • absolvența
plural
  • absolvențe
  • absolvențele
genitiv-dativ singular
  • absolvențe
  • absolvenței
plural
  • absolvențe
  • absolvențelor
vocativ singular
plural

absolvență

etimologie:

  • absolvent
    surse: DEX '09 DEX '98 DN