2 intrări

25 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

abjurare sf [At: CADE / Pl: ~rări / E: abjura] Renegare publică a unei credințe religioase, a unei doctrine, a unei concepții etc. Si: abjurat1.

ABJURÁRE, abjurări, s. f. Acțiunea de a abjura și rezultatul ei. – V. abjura.

ABJURÁRE, abjurări, s. f. Acțiunea de a abjura și rezultatul ei. – V. abjura.

ABJURÁRE, abjurări, s. f. (Rar) Acțiunea de a abjura și rezultatul ei.

abjuráre s.f. (relig.; în creștinism și islamism) Renunțare solemnă și definitivă la o altă religie sau doctrină practicată până atunci, considerată falsă sau greșită; abjurație. ♦ Formulă scrisă sau orală prin care se exprimă această renunțare. ♦ Gener. Renegare publică a unei credințe, a unei doctrine, a unei opinii etc. • pl. -ări. /v. abjura.

ABJURÁRE s.f. Renegare, renunțare publică (la o idee, la o doctrină etc.); abjurație. [< abjura].

abjurare f. renunțare solemnă la o erezie. Abjurările cele mai celebre au fost: a lui Enric IV în 1593 și a reginei Cristina de Suedia în 1665 (amândoi făcându-se, din protestanți, catolici).

abjura vt [At: MACEDONSKI, O. II, 117/ Pzi: ~jur / E: fr abjurer, lat abjurare] A nega, public, o credință religioasă, o doctrină, o concepție etc.

ABJURÁ, abjúr, vb. I. Tranz. A renega public o credință religioasă, o doctrină, o părere etc. – Din fr. abjurer, lat. abjurare.

ABJURÁ, abjúr, vb. I. Tranz. A renega public o credință religioasă, o doctrină, o părere etc. – Din fr. abjurer, lat. abjurare.

ABJURÁ, abjúr, vb. I. Tranz. (Rar) A se lepăda de o credință; a renega o doctrină, o părere etc. [Julieta către Romeo:] Renunță l-al tău tată, abjură-ți al tău nume. MACEDONSKI, O. II 117.

ABJURÁ, abjúr, vb. I. Tranz. (Rar) A se lepăda de o credință; a renega o doctrină, o părere etc. – Fr. abjurer (lat. lit. abjurare).

abjurá vb. I. tr. (compl. indică credințe, doctrine, opinii etc.) A renega public. ♦ Gener. A renunța definitiv. • prez.ind. abjúr. / <fr. abjurer, lat. abiurare „a tăgădui”.

ABJURÁ vb. I. tr. (Rar) A renega public o religie. ♦ A renunța la o doctrină, la o părere etc. [< fr. abjurer, lat. abiurare].

abjurá vb. tr. a renega public o credință, o doctrină, o opinie. (< fr. abjurer, lat. abiurare)

A ABJURÁ abjúr tranz. (doctrine, concepții, etc.) A renega în mod public. /<lat. abjurare, fr. abjurer

abjurà v. 1. a se lepăda prin jurământ de o religiune, de o doctrină; 2. fig. a renunța la o părere, a părăsi cu totul.

*abjúr, a v. tr. (lat. ab-júro, -are). Renunț publicamente de la o religiune. Fig. Renunț la o opiniune, la un sentiment

*abjurațiúne f. (lat. abjurátio, -ónis). Acțiunea de a abjura. – Și -áție, dar ob. -are.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

abjuráre s. f., g.-d. art. abjurắrii; pl. abjurắri

abjurá (a ~) vb., ind. prez. 3 abjúră

arată toate definițiile

Intrare: abjurare
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • abjurare
  • abjurarea
plural
  • abjurări
  • abjurările
genitiv-dativ singular
  • abjurări
  • abjurării
plural
  • abjurări
  • abjurărilor
vocativ singular
plural
Intrare: abjura
verb (VT1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • abjura
  • abjurare
  • abjurat
  • abjuratu‑
  • abjurând
  • abjurându‑
singular plural
  • abju
  • abjurați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • abjur
(să)
  • abjur
  • abjuram
  • abjurai
  • abjurasem
a II-a (tu)
  • abjuri
(să)
  • abjuri
  • abjurai
  • abjurași
  • abjuraseși
a III-a (el, ea)
  • abju
(să)
  • abjure
  • abjura
  • abjură
  • abjurase
plural I (noi)
  • abjurăm
(să)
  • abjurăm
  • abjuram
  • abjurarăm
  • abjuraserăm
  • abjurasem
a II-a (voi)
  • abjurați
(să)
  • abjurați
  • abjurați
  • abjurarăți
  • abjuraserăți
  • abjuraseți
a III-a (ei, ele)
  • abju
(să)
  • abjure
  • abjurau
  • abjura
  • abjuraseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

abjurare

  • 1. Acțiunea de a abjura și rezultatul ei.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRM sinonime: abjurație lepădare renegare
  • diferențiere Renegare, renunțare publică (la o idee, la o doctrină etc.).
    surse: DN

etimologie:

  • vezi abjura
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

abjura

  • 1. A renega public o credință religioasă, o doctrină, o părere etc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: lepăda renega un exemplu
    exemple
    • [Julieta către Romeo:] Renunță l-al tău tată, abjură-ți al tău nume. MACEDONSKI, O. II 117.
      surse: DLRLC

etimologie: