zup i [At: CREANGĂ, A. 49 / E: fo] (Are) 1 Cuvânt care imită zgomotul unei mișcări precipitate, al unei sărituri sau al unei căderi subite. 2 (Reg; îe) A bate ~ – ~ A bate foarte tare cu pumnii.

zup interj. (adesea repet.) Cuvînt care redă zgomotul unei mișcări precipitate, al unei sărituri sau al unei căderi subite. Da buzna în dormitor și zup în pat (VIN.). • /onomat.

ZUP interj. (Adesea cu valoare verbală) Onomatopee care redă zgomotul unei mișcări precipitate, al unei sărituri sau al unei căderi. V. zdup. Muierea cumpără peștele și-l spintecă... cînd îl spintecă: zup! o pungă cu bani din foalele peștelui. RETEGANUL, P. IV 27. Mă dau iute pe o creangă mai spre poale și odată fac: zup! în niște cînepă. CREANGĂ, A. 49.

ZUP interj. Cuvînt care redă zgomotul unei mișcări precipitate, al unei sărituri sau al unei căderi subite. – Onomatopee.

zup! int. indică o fugă precipitată: și odată fac zup! în niște cânepă CR. [Onomatopee].

zup, V. zdup.

zdup interj., s.n. 1 interj, (de obicei repet.) Cuvînt care imită zgomotul unei căderi precipitate sau al unor pași grei, apăsați. Nu se aude decît zdup-zdup pe scară (TEOD.). ◊ (cu val. vb.) Numai ce-aud așa ca un vînt... și deodată, zdup! Pe prispă (SADOV.). 2 s.n. (fam.; în legătură cu vb. „a băga”, „a intra”) Închisoare. Va fi băgat la zdup (STANCU). ◊ Expr. A ședea la zdup v. ședea. • / onomat.

zdup și zup, interj. care arată zgomotu uneĭ sărirĭ și a căderiĭ subite: copiiĭ zdup peste gard! V. dupac, dupăĭ, țup.

zup interj.

zup interj.

zdup¹ (închisoare) (fam.) s. n. (la ~)

zdup² interj.

ZUP interj. (adesea cu valoare verbală) ~ v. zdup. (onomat., cf. hop, dup) [și DLRLC]

ZUP 1. – E. act. 2. Zupa, Stoica (17 B II 223). 3. Zupcoae, D-tra mold. 1671 din s. Ciobrău, marital.

Zup s. pr. denumire improprie dată de unii consumatori băuturii răcoritoare „7 Up”.