zapor² sn vz zăpor²

zapor¹ sn vz zăpor¹

ZĂPOR, zăpoare, s. n. (Pop.) 1. Îngrămădire de sloiuri de gheață care se formează primăvara într-un punct al unui râu, îndeosebi la coturi sau pe secțiuni de scurgere mai înguste, datorită căreia se produc creșteri de nivel și inundații; p. ext. revărsare, inundație. 2. Baraj făcut de oameni pentru a permite pornirea plutelor sau funcționarea morilor de apă; apa oprită la baraj. ◊ Expr. A pune zăpor = (despre cai) a nu voi să tragă; a se împotrivi. – Din bg. zapor.

zapur sn vz zăpor

zăbor sn vz zăpor¹

zăpoară sf vz zăpor¹

zăpor² sn [At: LB / V: (îrg) zap~ / Pl: ~oare / E: ns cf zăpuc] 1 (Reg) Rujeolă. 2 (Trs) Scarlatină (1). 3 (Trs) Varioală. 4 (Reg) Pată sau pustulă pe piele caracteristică unor boli eruptive. 5 (Reg) Erupție pe piele datorată febrei. 6 (Trs) Boală (de piele) la animale, nedefinită mai îndeaproape. 7 (Trs; îf zapor) Jeg.

zăpor¹ sn [At: (cca 1650) IORGA, D. B. I, 99 / V: zapur, (înv) ~oară sf, zăbor, zap~¹ (A și: zapor / Pl: zaporuri), zop~, jap~ / A și: (îvr) zăpor / Pl: ~oare / E: vsl запор, cf bg *запор] 1 (Mol; înv) Poprire (1). 2 (Pex) Sechestru. 3 (Reg) Baraj a cărui manevrare permite pornirea plutelor sau funcționarea morilor de apă. 4 (Reg; pex) Apă oprită de un baraj. 5 (Reg) Îngrămădire de sloiuri de gheață care se formează primăvara într-un punct al unui râu, în special la coturi sau pe secțiuni de scurgere mai înguste, din cauza căreia se produc creșteri de nivel și inundații. 6 (Reg; pex) Revărsare (1). 7 (Reg; îe; d. cai) A pune ~ A nu voi să tragă Si: a se împotrivi. 8 (Reg; îae; d. oameni) A refuza să facă ceva. 9 (Rar; îe; d. oameni) A pune ~ gurii A-și impune tăcere. 10 (Trs; îe) A sta la ~ A rezista în fața dificultăților, înfruntându-le. 11 (Reg; d. cai) A fi cu ~ la luătură A porni greu. 12 (Reg) Ploaie torențială. 13 (Reg) Furtună (4).

zopor sn vz zăpor

zăbor s.n. v. zăpor.

zăpor s.n. 1 (hidrol.) Îngrămădire de sloiuri de gheață care se formează primăvara într-un anumit punct al unui rîu (la coturi sau pe secțiuni de scurgere mai înguste), din cauza căreia se produc creșteri de nivel și inundații; ext. revărsare, inundație. Zăporul își tăiase cale (CHIRIȚ.). ◊ Expr. A pune zăpor = a) (despre cai) a nu voi să tragă; a se împotrivi. Caii... puseră zăpor (MACED.); b) (despre oameni) a refuza să facă ceva. 2 (reg.) Baraj artificial, făcut pentru a permite pornirea plutelor sau pentru funcționarea morilor de apă; apa oprită la baraj. 3 (înv.) Poprire; ext. sechestru. • pl. -oare. și (înv., reg.) zăbor s.n. /<sl. veche запоръ; cf. bg. запор.

ZĂPOR, zăpoare, s. n. (Pop.) 1. Îngrămădire de sloiuri de gheață care se formează primăvara într-un punct al unui râu, îndeosebi la coturi sau pe secțiuni de curgere mai înguste, datorită căreia se produc creșteri de nivel și inundații; p. ext. revărsare, inundație. 2. Baraj făcut de oameni pentru a permite pornirea plutelor sau funcționarea morilor de apă; apa oprită la baraj. ◊ Expr. A pune zăpor = (despre cai) a nu voi să tragă; a se împotrivi. – Din bg. zapor.

ZĂPOR, zăpoare, s. n. 1. Baraj de gheață care se formează primăvara pe o apă curgătoare (și care, la dezgheț, se rupe și provoacă revărsări); p. ext. revărsare, inundație, puhoi. Se va mîntui zăporul și se vor scurge puhoaiele. SADOVEANU, B. 211. E destul numai o schimbare de vînt să adie cîteva zile Sudul, și zăpoarele se rup; sloii se mișcă alunecînd la vale. BART, E. 309. ◊ Fig. Să pornească, în sfîrșit, și zăporul lor, ca ploaia aceasta ușurătoare. C. PETRESCU, A. R. 46. 2. Baraj făcut de oameni pentru a permite pornirea plutelor (v. hait) sau a morilor; p. ext. apa oprită la baraje, curentul apei cînd se deschide barajul. Te duci la oraș, Fată de plutaș Pornită-n zăpor Ca un vînător? CORBEA, A. 38. Cînd se îmblînzi faur și porni zăporul pe Bistrița, Axinte se înfățișă cu cel dintîi miel și cu cea dintîi floare. SADOVEANU, O. VIII 111. Poartă moara cu zăpor. Pe secetă închide iazul morii, de se strînge apă mai multă căreia îi dă drumu de poartă pietrele. ȘEZ. IX 152. ◊ Expr. (Despre cai) A pune zăpor = a nu voi să tragă, a se împotrivi, a se arăta nărăvaș; a se pune în poară. Caii, ca și cum și-ar fi uitat năravul, merseseră bine pînă atunci. Dar, la jumătatea dealului – tranc! puseră zăpor. MACEDONSKI, O. III 105.

ZĂPOR, zăpoare, s. n. 1. Baraj de sloiuri de gheață care se formează primăvara pe un rîu; p. ext. revărsare, inundație. 2. Baraj făcut de oameni pentru a permite pornirea plutelor sau a morilor; apa oprită la baraje. ◊ Expr. (Despre cai) A pune zăpor = a nu voi să tragă; a se împotrivi. – Bg. zapor.

ZĂPOR ~oare n. 1) Îngrămădire de sloiuri de gheață, formată primăvara în anumite locuri, pe cursul unui râu. 2) Baraj construit special pentru a putea porni plutele sau morile. 3) Torent mare de apă care se formează la spargerea unui baraj. /<bulg. zapor

zăpor n. Tr. topirea ghieții. [Ung. ZÁPOR, pohoiu].

zăpór n., pl. oáre (vsl. zaporŭ, rătez de ușă; bg. zapor, stăvilar, zăgaz; rus. zapór, zăvor, oprire; ung. zápor, povol, undă. V. o- și pri-por, zăpresc). Baraj de sloĭurĭ pe rîurĭ: spărgătoru de gheață a făcut un canal pin zăpor la gura Siretuluĭ. Opreală de apă din cauza sloĭurilor (Olt. ArhO, 1928, 158). Fig. Vest. A pune zăpor, a pune opor, a te opune (CL. 1922, 372). A sta la zăpor, a înfrunta nevoile (primejdiile). Viitură, undă, năboĭ, apă care se revarsă. Apă oprită de stăvilar la moară. V. haĭt 2 și baraj.

zopór, V. zăpor.

zăpor (pop.) s. n., pl. zăpoare

zăpor (pop.) s. n., pl. zăpoare

zăpor s. n., pl. zăpoare

ZAPOR s. v. scarlatină.

zapor s. v. SCARLATINĂ.

ZĂPOR s. v. puhoi, șuvoi, torent.

zăpor s. v. PUHOI. ȘUVOI. TORENT.

zăpor (-oare), s. n. – 1. Dezgheț, viitură, avalanșă. – 2. Barieră de gheață în rîurile navigabile. Sl. zaporŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 23; Cihac, II, 229; Conev 81), cf. bg. zapor „dig”, rus. zapor „oprire”, mag. zápor „viitură”. – Der. zăpori, vb. (a inunda). Aceleiași rădăcini sl. îi aparține zăpri, vb. refl. (a suferi de retenție de urină), din sl. zaprĕti „a închide”, der. zăpreală, s. f. (retenție); cf. zăpreti, vb. (a reține; a speria), sec. XVI, înv., din același vb. sl., der. zăpreștenie, s. f. (detenție), din sl. zaprĕštenije.

zăpor, zăpoare, s.n. – (reg.) 1. Îngrămădire de sloiuri de gheață care se formează primăvara într-un punct al unui râu, din cauza căruia se produc inundații. 2. Baraj care permite pornirea plutelor. 3. Adunare de oameni, sfat, sobor: „P-acela că l-o mânat / Cu găleata la izvor / Până ce s-a fa’ zăpor” (Ștețco, 1990; Borșa). – Din bg. zapor „dig, stăvilar” (Scriban, DLRM, DEX, MDA), sl. zaporǔ (Miklosich, Cihac, Conev, cf. DER; MDA).