zăpór n., pl. oáre (vsl. zaporŭ, rătez de ușă; bg. zapor, stăvilar, zăgaz; rus. zapór, zăvor, oprire; ung. zápor, povol, undă. V. o- și pri-por, zăpresc). Baraj de sloĭurĭ pe rîurĭ: spărgătoru de gheață a făcut un canal pin zăpor la gura Siretuluĭ. Opreală de apă din cauza sloĭurilor (Olt. ArhO, 1928, 158). Fig. Vest. A pune zăpor, a pune opor, a te opune (CL. 1922, 372). A sta la zăpor, a înfrunta nevoile (primejdiile). Viitură, undă, năboĭ, apă care se revarsă. Apă oprită de stăvilar la moară. V. haĭt 2 și baraj.