Toplița f. comună rurală în Transilvania: 6000 loc. Ape termale.

TOPLIȚĂ, toplițe, s. f. (Reg.) 1. Izvor, pârâiaș cu apă caldă; ochi de apă caldă care nu îngheață iarna. 2. Braț izolat, mort al unui râu; apă stătătoare, băltoacă. 3. Loc special amenajat într-o topliță (1, 2) pentru puieții de salmonide din incubatoare, în vederea acomodării înainte de trecerea lor în apele curgătoare. – Din sl. toplica.

topliță sf [At: ANTIPA, P. 171 / Pl: ~țe / E: bg топлица] (Reg) 1 Izvor cu apă caldă. 2 Pârâiaș cu apă caldă. 3 Ochi de apă caldă care nu îngheață iarna. 4 Apă stătătoare. 5 Șanț de scurgere. 6 Braț mort al unui râu. 7 Loc apos. 8 Teren uscat la suprafață sub care mocnește apa Si: (reg) smârc. 9 Topilă (1). 10 Loc special amenajat într-o topliță (4) pentrupuieții de salmonide din incubatoare, în vederea acomodării înainte de trecerea lor în apele curgătoare.

TOPLIȚĂ, toplițe, s. f. (Reg.) 1. Izvor, pârâiaș cu apă caldă; ochi de apă care nu îngheață iarna. 2. Braț izolat, mort al unui râu; apă stătătoare, băltoacă. 3. Loc special amenajat într-o topliță (1, 2) pentru puieții de salmonide din incubatoare, în vederea acomodării înainte de trecerea lor în apele curgătoare. – Din sl. toplica.

TOPLIȚĂ, toplițe, s. f. 1. Izvor sau pîrăiaș cu apă caldă; ochi de apă caldă care nu îngheață iarna. În gura părăului se afla o topliță, unde bolborosea apa scînteind, ca un cuibar al soarelui. SADOVEANU, B. 113. 2. Braț izolat, mort, al unui rîu; apă stătătoare, băltoacă.

tópliță f., pl. e (vsl. bg. toplica, baĭe caldă naturală. Cp. cu mlaștină). Izvor de apă caldă. Loc unde forfotește un rîŭ saŭ nu îngheață (vîrtej). Băltoagă pe drum. V. ploștină.

topliță (reg.) (desp. to-pli-) s. f., g.-d. art. topliței; pl. toplițe

topliță (reg.) (to-pli-) s. f., g.-d. art. topliței; pl. toplițe

topliță s. f. (sil. -pli-), g.-d. art. topliței; pl. toplițe

tópliță, toplițe, (tepliță) s.f. 1. Izvor de apă caldă. 2. Braț izolat al unui râu; băltoacă, lac. ■ (top.) Teplița, lac (numit și Balta lui Năsui) situat la ieșirea din Sighet, spre loc. Tisa; Teplița, pârâu; Toplicioara, vale în Săcel. – Din sl. toplica „baie caldă naturală” (Scriban, DEX).

topliță, toplițe, (tepliță) s.f. – 1. Izvor de apă caldă. 2. Braț izolat al unui râu; băltoacă, lac. ♦ (top.) Teplița, lac (numit și Balta lui Năsui) situat la ieșirea din Sighet, spre loc. Tisa. Are o suprafață de 4 ha, fiind creat prin excavarea terenului și este alimentat de pârâul Teplița; zonă de agrement pentru localnici; Teplița, pârâu; Toplicioara, vale în Săcel. ♦ Atestat sec. XV (Mihăilă, 1974). – Din sl. toplica „baie caldă naturală” (Scriban, DEX).