TIC², ticuri, s. n. Mișcare convulsivă, bruscă, spasmodică și repetată, rezultată din contractarea involuntară a unuia sau a mai multor mușchi. ♦ Deprindere (neplăcută, ridiculă etc.) pe care o capătă cineva în mod inconștient. – Din fr. tic.

ȚĂȚICĂ, țățici, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui țață. – Țață + suf. -ică.

tic² sn [At: VLAHUȚĂ, ap. CADE / Pl: ~uri / E: fr tic, ger Tick] 1 (Șîs ~ nervos) Mișcare convulsivă, bruscă, spasmodică și repetată, rezultată din contractarea involuntară a unuia sau a mai multor mușchi. 2 (Îs) ~ul ursului Mișcare nervoasă, de legănare a corpului sau a capului, pe care o deprind animalele sălbatice aflate în captivitate, uneori și caii. 3 (Iuz; îs) ~ dureros al feței Nevralgie facială. 4 Deprindere (neplăcută, ridicolă etc.) pe care o capătă cineva în mod inconștient Si: manie, obicei, tabiet. 5 (Șîs ~ verbal) Obicei (caracteristic unor persoane) de a repeta, involuntar, anumite cuvinte în cursul vorbirii. 6 Clișeu literar Si: șablon.

tic⁴ sn [At: VICIU, GL. / Pl: ~uri / E: ns cf butic] 1 (Trs) Putină pentru păstrat brânza. 2 (Reg) Oală în care se păstrează laptele sau brânza. 3 (Reg) Putinei. 4 (Reg) Cutie de lemn Si: lădiță.

tic¹ sn, i [At: ALR I, 353/934 / V: (reg) tichi / E: fo] (Rep) 1-2 (Cuvânt care) redă sunetul ritmic al ceasornicului Si: tic-tac (1-2). 3-4 (Cuvânt care) redă bătăile inimii Si: tic-tac (3-4). 5-6 (Reg) Ting (1-2).

tic³ sn [At: ANON. CAR. / V: (reg) tioc, tiuc / Pl: ~uri / E: pbl fo] 1 (Trs; Ban) Ciocul găinii. 2 (Olt; Trs) Râtul porcului. 3 (Îe) A-i da (cuiva) peste ~ A repezi pe cineva pentru un gest (o faptă etc.) nepermis(ă). 4 (Olt; Trs; pan) Partea de dinainte, încovoiată în sus, a tălpilor săniei. 5 (Reg; pan) Vârful opincii. 6 (Reg; pan) Fiecare dintre cele două capete ale părții metalice la târnăcop.

tichi² sn, i vz tic¹

tichi¹ s [At: LM 30 / Pl: ? / E: nct] 1 (Reg) Ichi. 2 (Olt; îe) A pune ~u A rupe orice relație cu cineva.

tioc¹ sn vz tic³

tiuc² sn vz tic³

țățică sf [At: CARAGIALE, O. VI, 19 / V: (art) țicul / Vc și: (fam; pan tăticule, mămicule) ~cule / Pl: ~ici / E: țață + -ică] (Reg) 1-12 (Șhp) Țață (1-6) (tânără) Si: leliță, (reg) țățucă (1-12). 13 Termen de dezmierdare cu care o soră se adresează fratelui ei, imitând felul în care acesta i se adresează în mod obișnuit. corectat(ă)

țicul sa vz țățică

ȚĂȚICĂ, Mold. ȚĂȚACĂ, ȚÎȚACĂ sf. dim. ȚAȚĂ: viu și eu după tine numai decît, numai să vorbesc cevașilea cu țățica (CAR.); hai că ne-așteaptă țîțecele (ALECS.).

❍ȚÎȚACĂ 👉 ȚĂȚICĂ.

❍ȚÎȚACĂ 👉 ȚĂȚICĂ.

TIC², ticuri, s. n. Mișcare convulsivă, bruscă, spasmodică și repetată, rezultată din contractarea involuntară a unuia sau mai multor mușchi. ♦ Deprindere (neplăcută, ridiculă etc.) pe care o capătă cineva în mod inconștient. – Din fr. tic.

ȚĂȚICĂ, țățici, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui țață. – Țață + suf. -ică.

TIC, ticuri, s. n. Mișcare convulsivă și repetată care rezultă din contractarea involuntară a unuia sau a mai multor mușchi; gest automat (urît) pe care îl deprinde cineva în mod inconștient (de obicei prin imitație). Obrazul îi tresărea într-un tic nervos. DUMITRIU, B. F. 79. Prinseseși ticurile redactorilor și reporterilor, care purtau pălării cu boruri mari, lavaliere și baston pe mînă. PAS, Z. I 285. Semănau una cu alta și la gesturi și la ticuri. ANGHEL-IOSIF, C. L. 74.

ȚĂȚICĂ s. f. Diminutiv al lui țață. Vin și eu după tine numaidecît, numai să vorbesc cevașilea cu țățica. CARAGIALE, O. I 57.

TIC s.n. Mișcare convulsivă și repetată rezultată din contractarea involuntară a unor mușchi; deprindere, mai mult sau mai puțin ridicolă, pe care o capătă cineva în mod inconștient. [< fr. tic].

TIC s. n. 1. mișcare convulsivă și repetată din contractarea involuntară a unor mușchi. 2. deprindere, mai mult sau mai puțin ridicolă, pe care o capătă cineva în mod inconștient. 3. ~ verbal = cuvânt, expresie care revine inconștient, inutil și supărător în vorbirea cuiva, ca urmare a unei deprinderi. (< fr. tic)

TIC² ~uri n. 1) Contracție musculară involuntară și repetată, provocată de tulburări organice sau funcționale ale sistemului nervos. 2) Deprindere supărătoare sau ridicolă care se manifestă în mod involuntar. /<fr. tic, germ. Tick

tic n. 1. mișcare convulsivă contractată din deprindere; 2. fig. apucătură ridiculă: are un tic (= fr. tic).

1) tic n., pl. urĭ (cp. cu vsl. tykati, a împunge). Ban. Olt. Bot (rît, cĭoc).

2) *tic n., pl. urĭ (fr. tic, poate d. it. ticchio, capriciŭ). Mișcare convulsivă orĭ nu devenită obișnuită la uniĭ oamenĭ (precum: ridicarea din umerĭ, scuturarea din cap, scărpinarea în acelașĭ loc ș. a.). V. tabet.

tic¹ s. n., pl. ticuri

țățică (reg.) s. f., g.-d. art. țățicăi/țățichii/țățicii; pl. țățici

tic² s. n., pl. ticuri

țățică (reg.) s. f., g.-d. art. țățicăi/țățicii/țățichii; pl. țățici

tic s. n., pl. ticuri

țățică s. f., g.-d. art. țățicăi/țățicii/țățichii; pl. țățici

TIC s. v. bot, cioc, rât.

ȚĂȚICĂ s. v. leliță.

ȚĂȚICĂ s. v. mătușică.

tic s. v. BOT. CIOC. RÎT.

ȚĂȚICĂ s. leliță, (reg.) leiculiță, leicușoară, lelică, lelicuță, lelișoară.

țățică s. v. MĂTUȘICĂ.

tic², ticuri, s.n. (reg.) 1. putină (de brânză). 2. putinei. 3. oală de lapte, brânză. 4. lădiță, cutie de lemn.