3 intrări

17 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SCORȚÁR, (1, 2) scorțari, s. m., (3) scorțare, s. n. 1. S. m. Pasăre migratoare insectivoră mică cu gâtul alb, cu spinarea cenușie, cu pântecele galben, cu ciocul drept, tare și ascuțit și cu coada scurtă și retezată (Sitta europaea). 2. S. m. Scorțărel. 3. S. n. (Reg.) Covor (țărănesc); scoarță. – Scoarță + suf. -ar.

SCORȚÁR, (1, 2) scorțari, s. m., (3) scorțare, s. n. 1. S. m. Pasăre migratoare insectivoră mică cu gâtul alb, cu spinarea cenușie, cu pântecele galben, cu ciocul drept, tare și ascuțit și cu coada scurtă și retezată (Sitta europaea). 2. S. m. Scorțărel. 3. S. n. (Reg.) Covor (țărănesc); scoarță. – Scoarță + suf. -ar.

SCORȚÁR2, scorțare, s. n. (Regional) Scoarță, covor. Mai în jos de Rusalim Este-un pat Mîndru lucrat... Da-ntr-însul ce-i așternut? Scorțar verde mohorît, Slobozit pînă-n pămînt. PAMFILE, CR. 52. C-am umplut carul ist mare De perini și de scorțare. MARIAN, NU. 569.

SCORȚÁR1, scorțari, s. m. (Și în forma scorțar-mare) Pasăre mică cu gîtul alb, cu pieptul și abdomenul gălbui, care se hrănește cu semințe sau cu insecte de sub scoarța copacilor (Sitta europaea); țoi, țiglete.

SCORȚÁR ~i m. Pasăre migratoare, insectivoră, de talie mică, cu ciocul în formă de sabie, cu gâtul alb și cu pântecele galben; țiclete. /scoarță + suf. ~ar

scorțar m. Zool. Tr. ciocârleț (își caută nutrețul sub scoarța arborilor).

cĭocîrléț m. (rudă cu cĭocîrlan). Cĭocănitoare saŭ un fel de cĭocănitoare (sitta caesia). – În Trans. scorțar.

scorțár m. (d. scoarță, fiind că-șĭ caută hrana cĭocănind scoarța copacilor). Trans. Cĭocîrleț. S.n., pl. e. Nord. Scoarță, țol.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

scorțár2 (covor) (reg.) s. n., pl. scorțáre

scorțár1 (pasăre) s. m., pl. scorțári

scorțár (covor) s. n., pl. scorțáre

scorțár (pasăre) s. m., pl. scorțári


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SCORȚÁR s. (ORNIT.) 1. (Certhia familiaris) scorțăraș, scorțărel, (reg.) cojaiță, cojar, cojoaică, pasăre-mânuitoare. 2. (Sitta europaea caesia) (reg.) bocănitoare, cățărătoare, ciocârleț, țiclău, țiclete, țoi, ciocănitoare-mică.

SCORȚÁR s. v. țiclean.

SCORȚAR s. (ORNIT.) 1. (Certhia familiaris) scorțăraș, scorțărel, (reg.) cojaiță, cojar, cojoaică, pasăre-mînuitoare. 2. (Sitta europaea caesia) (reg.) bocănitoare, cățărătoare, ciocîrleț, țiclău, țiclete, țoi, ciocănitoare-mică.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

SCORȚARU NOU, com. în jud. Brăila, situată în zona de contact a C. Brăilei cu C. Siretului Inferior, pe cursul inferior al râului Buzău; 1.406 loc. (2005). În arealul satului S. n. a fost descoperit, într-un tumul, un cazan scitic din bronz, datând de la sfârșitul sec. 5 sau începutul sec. 4 î. Hr. Biserică (1856), în satul S. N.

Scorț/arul, -ăscu, -eanu, -eni, -escu, -eș, -ești, -ul, -uu v. Scoarță 2 – 7.

Intrare: scorțar (covor; -e)
scorțar (covor; -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • scorțar
  • scorțarul
  • scorțaru‑
plural
  • scorțare
  • scorțarele
genitiv-dativ singular
  • scorțar
  • scorțarului
plural
  • scorțare
  • scorțarelor
vocativ singular
plural
Intrare: scorțar (pasăre; -i)
scorțar (pasăre; -i) substantiv masculin
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • scorțar
  • scorțarul
  • scorțaru‑
plural
  • scorțari
  • scorțarii
genitiv-dativ singular
  • scorțar
  • scorțarului
plural
  • scorțari
  • scorțarilor
vocativ singular
plural
Intrare: Scorțarul
Scorțarul nume propriu
nume propriu (I3)
  • Scorțarul
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)