5 intrări

44 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PUPÁ, pup, vb. I. (Fam.) 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) săruta. ◊ Expr. (Tranz.) A pupa în bot (pe cineva) = a linguși, a adula (pe cineva). (Refl. recipr.) A se pupa (în bot) cu cineva = a se înțelege bine cu cineva, a se afla în relații de intimitate cu cineva. 2. Tranz. (Mai ales în construcții negative) A ajunge să obțină ceva râvnit; a dobândi. Nu mai pupi tu plimbare.Lat. *puppare.

PUPÁ, pup, vb. I. (Fam.) 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) săruta. ◊ Expr. (Tranz.) A pupa în bot (pe cineva) = a linguși, a adula (pe cineva). (Refl. recipr.) A se pupa (în bot) cu cineva = a se înțelege bine cu cineva, a se afla în relații de intimitate cu cineva. 2. Tranz. (Mai ales în construcții negative) A ajunge să obțină ceva râvnit; a dobândi. Nu mai pupi tu plimbare.Lat. *puppare.

pupa [At: PRAV. GOV. 60v/13 / Pzi: pup / E: lat *puppare] 1-2 vtrr (Pfm) A (se) săruta. 3 vt (Pfm; îe) A ~ (pe cineva) în bot A se da bine pe lângă cineva. 4 vrr (Pfm; îe) A se ~ în bot (sau, rar, în gură) cu cineva A fi în relații extrem de strânse cu cineva. 5 vt (În imprecații; îe) A-l ~ (pe cineva) (mă-sa) rece A vedea pe cineva mort. 6-7 vtrr (Îe) A ~ luleaua neamțului (sau a se ~ cu clondirul) A se îmbăta. 8 vt (Îe) A-l ~ (pe cineva) cucul armenesc A se scula târziu, după ce a lenevit în pat. 9 sm (Rar; îc) ~pă-vânt Om neserios, fără căpătâi. 10 sm (Rar; îc) ~ă-lapte Om blond. 11 vt (Fam; îcn) A ajunge să obțină ceva râvnit sau care i se cuvine. 12 vt (Rar) A vrea ceva.

PUPÁ, pup, vb. I. Tranz. (Familiar) 1. A săruta. Dacă Vasile... prindea o fată, o pupa hoțește pe obrajii rumeniți de ger, pe gura roșie și caldă care aburea. CAMIUL PETRESCU, O. I 39. Tu mă urăști! Mi-o spune chiar Gurița, frumușica! Întinde-mi-o s-o pup măcar, Și nu-ți mai cer nimica! IOSIF, T. 116. Onufrei al meu, iubite, Vin la neică să te pup. COȘBUC, P. I 331. ◊ Expr. A pupa (pe cineva) în bot = a linguși (pe cineva). Ghiță, Ghiță, pupă-l în bot și-i papă tot, că sătulul nu crede la ăl flămînd. CARAGIALE, O. I 107. ◊ Refl. reciproc. Bucuros, răspunse celalalt, și îndată s-au îmbrățișat și s-au pupat. SBIERA, P. 22. ◊ Expr. A se pupa (în bot) cu cineva = a se înțelege bine cu cineva, a fi în intimitate cu cineva. Sînt mîncați ei de cercetările și de isprăvile procurorilor, care iau mită și se pupă-n bot cu tîlharul de director. VLAHUȚĂ, O. A. I 154. Bagă sama, căpitane! Noi nu te-am ales pe tine, Ca să te pupi cu boierii și să ne dai de rușine. HASDEU, R. V. 68. 2. (Mai ales în construcții negative) A ajunge la ceva dorit, rîvnit, a căpăta ceva ca o favoare. Nu mai pupă el bani de la mine!

A SE PUPÁ mă pup intranz. A face (concomitent) schimb de pupături (cu cineva). ◊ ~ în bot (cu cineva) a se afla în relații de mare prietenie (cu cineva). /<lat. puppare

A PUPÁ pup tranz. fam. 1) A atinge (ușor) cu buzele (în semn de dragoste, de respect, de afecțiune sau de umilință); a săruta. ◊ ~ în bot (pe cineva) a se linguși (pe lângă cineva). 2) (precedat de negația nu) A nu obține, deși dorința există. /<lat. puppare

pupà v. 1. fam. a săruta pe față, pe frunte: unchiașul și baba pupară pe Făt-frumos și pe o parte și pe alta, iar el le sărută mâinile ISP.; 2. a căpăta gratuit: tu dela vizirul tot nu pupai bani PANN; toți au pupat duba ISP. [Termen copilăresc pentru sărutat, probabil de origină imitativă (cf. țoc)].

PÚPĂ1, pupe, s. f. Partea de dinapoi a corpului unei nave. – Din fr. poupe.

PÚPĂ1, pupe, s. f. Partea de dinapoi a corpului unei nave. – Din fr. poupe.

PÚPĂ2, pupe, s. f. Formă de dezvoltare în metamorfoza unor insecte, între starea de larvă și cea de dezvoltare completă; nimfă. – Din lat. pupa.

PÚPĂ2, pupe, s. f. Formă de dezvoltare în metamorfoza unor insecte, între starea de larvă și cea de dezvoltare completă; nimfă. – Din lat. pupa.

pu3 sf [At: MAT. DIALECT. I, 266 / Pl: ~pe / E: nct] (Reg) Cartof copt.

pu1 sf [At: MAIOR, T. 18/19 / Pl: ~pe / E: fr poupe] Parte de dinapoi a unei nave.

pu2 sf [At: SCRIBAN, D. / Pl: ~pe / E: lat pupa] (Ent) Formă de dezvoltare în metamorfoza unor insecte, reprezentând faza de trecere de la larvă la adult Si: nimfă, (pop) păpușă.

PÚPĂ2, pupe, s. f. Formă de dezvoltare în metamorfoza unor grupe de insecte, între starea de larvă și cea de dezvoltare completă; nimfă, crisalidă, păpușă.

PÚPĂ1, pupe, s. f. Partea de dinapoi a unei nave. Adusă de curent, pupa monitorul alunecă la vale. BOGZA, Î. 312. La pupă, pe dunetă, toate erau împodobite cu mult gust. BART, S. M. 26.

PÚPĂ1 s.f. Partea de dinapoi a unei nave. [< fr. poupe, cf. lat. puppis].

PÚPĂ2 s.f. Nimfă (3) [în DN]; crisalidă. [< fr. pupe, cf. lat. pupa – fetiță].

PÚPĂ1 s. f. partea din spate a unei nave. (< fr. poupe)

PÚPĂ2 s. f. nimfă (2). (< fr. pupe, lat. pupa)

PÚPĂ2 ~e f. 1) Stadiu intermediar între larvă și faza adultă din metamorfoza unor insecte; nimfă. 2) Organism de insectă aflat în acest stadiu de dezvoltare. /<lat. pupa

PÚPĂ1 ~e f. (în opoziție cu proră) Parte posterioară a unei nave. /<fr. poupe

pupă f. partea de dinapoi a corăbiei.

arată toate definițiile

Intrare: Pupa
nume propriu (I3)
  • Pupa
Intrare: pupa
verb (VT1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • pupa
  • pupare
  • pupat
  • pupatu‑
  • pupând
  • pupându‑
singular plural
  • pu
  • pupați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • pup
(să)
  • pup
  • pupam
  • pupai
  • pupasem
a II-a (tu)
  • pupi
(să)
  • pupi
  • pupai
  • pupași
  • pupaseși
a III-a (el, ea)
  • pu
(să)
  • pupe
  • pupa
  • pupă
  • pupase
plural I (noi)
  • pupăm
(să)
  • pupăm
  • pupam
  • puparăm
  • pupaserăm
  • pupasem
a II-a (voi)
  • pupați
(să)
  • pupați
  • pupați
  • puparăți
  • pupaserăți
  • pupaseți
a III-a (ei, ele)
  • pu
(să)
  • pupe
  • pupau
  • pupa
  • pupaseră
Intrare: pupă
pupă
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: pupă (biol.)
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pu
  • pupa
plural
  • pupe
  • pupele
genitiv-dativ singular
  • pupe
  • pupei
plural
  • pupe
  • pupelor
vocativ singular
plural
Intrare: pupă (navig.)
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pu
  • pupa
plural
  • pupe
  • pupele
genitiv-dativ singular
  • pupe
  • pupei
plural
  • pupe
  • pupelor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

pupă (biol.)

  • 1. Formă de dezvoltare în metamorfoza unor insecte, între starea de larvă și cea de dezvoltare completă.
    surse: DEX '09 DLRLC DN sinonime: crisalidă gogoașă nimfă păpușă
  • 2. Organism de insectă aflat în acest stadiu de dezvoltare.
    surse: NODEX

etimologie:

pupă (navig.)

  • 1. Partea de dinapoi a corpului unei nave.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN 2 exemple
    exemple
    • Adusă de curent, pupa monitorul alunecă la vale. BOGZA, Î. 312.
      surse: DLRLC
    • La pupă, pe dunetă, toate erau împodobite cu mult gust. BART, S. M. 26.
      surse: DLRLC

etimologie: