NIMFĂ, nimfe, s. f. 1. (În mitologia greacă) Fiecare dintre divinitățile apelor, ale pădurilor, ale crângurilor și ale munților, considerate fiice ale lui Zeus. ♦ Fig. Fată tânără și frumoasă, plină de grație. 2. Formă de metamorfoză prin care trec unele insecte după stadiul de larvă și înainte de a se transforma în insecte adulte; pupă. – Din fr. nymphe, lat. nympha.

nimfă sf [At: (a. 1674) GCR I, 216 / V: (înv) ~fa / Pl: ~fe / E: lat nympha, gr νύμφη, fr nymphe, it ninfa] 1 (Mit) Zeiță a apelor, pomilor, crângurilor și munților personificând forțele naturii. 2 Femeie tânără cu farmec, grațioasă. 3 (Ent) Stadiu în metamorfoza unor insecte, reprezentând faza de trecere de la larvă la adult Si: pupă, (pop) păpușă. 4 (Atm; lpl) Înveliș membranos al mucoasei vulvo-vaginale Si: (îvp) bușizoare.

NIMFĂ, nimfe, s. f. 1. (În mitologia greacă) Fiecare dintre zeițele apelor, ale pomilor, ale crângurilor și ale munților, personificând forțele naturii. ♦ Fig. Fată tânără și frumoasă, plină de grație. 2. Formă de metamorfoză prin care trec unele insecte după stadiul de larvă și înainte de a se transforma în insecte adulte; pupă. – Din fr. nymphe, lat. nympha.

NIMFĂ², nimfe, s. f. Formă de metamorfoză prin care trec unele insecte înainte de a se transforma în insecta adultă.

NIMFĂ ¹, nimfe, s. f. (În mitologia greco-romană) Divinitate feminină despre care se credea că locuiește în izvoare, păduri etc. și personifica puterea acestor locuri. Ar fi crezut cineva că vede o scăldătoare a nimfelor din mitologie. BOLINTINEANU, O. 303. Ca o nimfă pînditoare de sub arbori înfloriți, Ea la sînul ei atrage călătorii fericiți. ALECSANDRI, P. III 49. ♦ Fig. Fată tînără și frumoasă. Cînd ne pregăteam să plecăm, își făcu apariția o nimfă cu păr castaniu. IBRĂILEANU, A. 81. Ne întoarserăm dar acasă să primim grațioasele nimfe ce trebuiau să vie. BOLINTINEANU, O. 391.

NIMFĂ s.f. 1. Divinitate feminină a apelor, a izvoarelor, a munților etc. la greci. 2. (Fig.) Fată tînără foarte frumoasă. 3. Formă intermediară în metamorfoza unor insecte între forma de larvă și forma adultă; pupă². 4. Înveliș membranos al mucoasei vulvo-vaginale. [Cf. lat. nympha, gr., fr. nymphe].

NIMFĂ s. f. 1. (mit.) divinitate feminină a apelor, a izvoarelor, a munților etc. ◊ (fig.) fată (femeie) tânără și grațioasă. 2. stadiu intermediar în metamorfoza unor insecte, între larvă și adult; pupă². 3. înveliș membranos al mucoasei vulvo-vaginale. (< lat. nympha, gr., fr. nymphe)

NIMFĂ¹ ~e f. 1) (în mitologia greacă) Zeiță ocrotitoare a apelor, munților și a pădurilor. 2) fig. Femeie tânără, frumoasă și grațioasă; naiadă. /<fr. nymphe, lat. nympha

NIMFĂ² ~e f. Stadiu intermediar între larvă și faza adultă din metamorfoza unor insecte; pupă. /<fr. nymphe, lat. nympha

nimfă f. 1. Mit. zină care locuia în păduri, izvoare, munți; 2. fată frumoasă; 3. insectă în stare intermediară între larvă și insectă perfectă.

* nímfă V. ninfă.

nimfa sf vz nimfă

* nínfă f., pl. e (vgr. nýmphe, mireasă). În mitologia greacă, zînă, zeiță de rang maĭ de jos care locuĭa în mărĭ izvoare, rîurĭ, arborĭ, pădurĭ și munțĭ și care se numeaŭ, după aceste locurĭ, nereide, naĭade, driade, hamadriade și oreade. Fig. Fată frumoasă. Zool. Insect care a ĭeșit din starea de larvă, dar nu s’a dezvoltat încă perfect.

nimfă s. f., g.-d. art. nimfei; pl. nimfe

nimfă s. f., g.-d. art. nimfei; pl. nimfe

nimfă s. f., g.-d. art. nimfei; pl. nimfe

nimfă

NIMFĂ s. v. crisalidă.

NIMFĂ s. (ENTOM.) crisalidă, pupă, (pop.) gogoașă, păpușă. (~ a unui fluture.)