PIR s. m. Plantă erbacee perenă din familia gramineelor, cu rizom târâtor, cu frunze aspre și cu flori verzi, grupate în spice, care crește spontan, împiedicând dezvoltarea plantelor de cultură (Agropyrum repens). ◊ Pir pădureț = specie înaltă de pir, care ajunge până la 1 m, cu frunzele aspre, cenușii-verzui și cu spicul lung și subțire (Agropyrum caninum). – Din bg. pir.

chirău sm vz pir

pir² sms [At: COTEANU, PL. / E: bg пир] (Bot) 1 (Șîc ~-mic, ~-gros) Plantă erbacee din familia graminelor, cu rizom târâtor, cu frunze liniare aspre și cu flori verzi, grupate în spice, care crește prin lanuri, livezi și fânețe, împiedicând uneori dezvoltarea plantelor de cultură Si: (reg) ovăz, păiuș, pirău, răgălie (Agropyrum repens). 2 (Îc) ~-pădureț Specie de pir² (1) care ajunge până la 1 m înălțime, cu frunzele aspre, cenușii-verzui și cu spicul lung și subțire (Agropyrum caninum). 3 (Îc) ~-cristat Specie de pir² (1) care crește prin pășuni, folosită ca plantă furajeră (Agropyrum cristatum). 4 (Pop; îe) A se întinde ca ~ul A fi obraznic. 5 (Șîc ~-de-mare) Specie de pir² (1) care crește pe malul mării, formând tufe ce consolidează nisipul și adăpostesc celelalte plante (Agropyrum junceum). 6 (Îc) ~-gros sau ~-de-țelină Mică plantă erbacee din familia gramineelor, cu tulpina ramificată, frunzele păroase pe fața inferioară și florile dispuse în spice la vârful tulpinii Si: (reg) costrei, curcubeu, iarba-vântului, iarba-câinelui, iarbă-câinească, pirău (Cynodon dactylon). 7-9 (Reg; șîc ~-roșu) Rogoz (Carex arenaria, curvula și riparia). 10 (Îvr) Țăpoșică (Nardus stricta).

CHIR¹ sm. 1 ‡ Domn, jupîn (în epoca fanariotă) ¶ 2 iron. Dinaintea numelui unui Grec: s’a trecut timpul baclavalelor pentru noi, Panaite! (ALECS.) ¶ 3 Cutare, individul: să mi-i luați pe ~ ăla care trece în căruță (ISP.) [ngr.].

CHIR² = PIR.

PIR s. m. Plantă erbacee perenă din familia gramineelor, cu rizom târâtor, cu frunze liniare aspre și cu flori verzi, grupate în spice, care crește spontan, împiedicând dezvoltarea plantelor de cultură (Agropyrum repens). ◊ Pir pădureț = specie înaltă de pir, care ajunge până la 1 m, cu frunzele aspre, cenușii-verzui și cu spicul lung și subțire (Agropyrum caninum). – Din bg. pir.

PIR s. m. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu rizom tîrîtor foarte rezistent, care se întinde repede prin locuri cultivate și nisipoase, producînd pagube agriculturii; din rizomul ei se face o băutură cu efecte diuretice (Agropyrum repens). Fii sigur că, de cumva nu vei avea neghină Și pir în holdă, grîul va crește ca din rîu. COȘBUC, P. II 192. Așa de bine îngrijeau de grădina lor, încît să fi dat mult cu multul, nu găseai prin ea nici firicel de pălămidă, ori de pir sau altă buruiană urîcioasă. ISPIRESCU, U. 13. Se întinde ca pirul, se spune despre o persoană prea stăruitoare, de care nu scapi ușor. ◊ Compuse: pir-roșu = rogoz; pir-pădureț = specie de pir înalt pînă la 1 m, cu frunze aspre cenușii-verzui și cu spicul lung și subțire (Agropyrum caninum).

PIR m. Iarbă cu rizom ramificat și cu tulpină de tip pai, având frunze liniare, aspre pe față, și flori în formă de spic, dispuse distanțat pe axa tulpinii, care crește printre plantele de cultură, împiedicând dezvoltarea acestora. /<bulg. pir

pir n. plantă din fam. gramineelor, flagelul țarinilor, se întinde mult pe pământ (Triticum repens). [Slav. PYRO].

2) chir m. Est. Pop. Pir.

pir m. (vsl. pyro, alac, rus. pyréĭ, sîrb. pir, d. vgr. pyrós, grîŭ). Costeĭ, păru porculuĭ, porcie, o plantă graminee cu rizoma tîrîtoare care cauzează marĭ pagube în semănăturĭ (triticum [saŭ agropýrum] répens). – Ca să stîrpeștĭ piru, trebuĭe săpăturĭ adîncĭ. Din rizoma luĭ se face o băutură răcoritoare și diuretică. – Mold. Pop. chir.

pir s. m.

pir s. m.

pir s. m.

pir s. m. – Plantă (Agropyrum repens). Sl. pyro „alac” (Miklosich, Slaw. Elem., 41; Cihac, II, 257; Conev 47), cf. sb., cr. pir „secară”.

PIRU, Alexandru (1917-1993, n. Mărgineni, jud. Bacău), critic și istoric literar român. Prof. univ. la București și Craiova. Discipol al lui G. Călinescu. A abordat, în egală măsură, toate perioadele literaturii, cu precizie analitică, erudiție și cult pentru amănunt. Monografii („G. Ibrăileanu”, „C. Negruzzi”), sinteze („Literatura română veche”, „Literatura română premodernă”, „Panorama deceniului literar românesc 1940-1950”, „Poezie românească contemporană”, „Istoria literaturii române de la origini până la 1830”, „Istoria literaturii române de la început până azi”). Culegeri de articole („Varia”). Romanul „Cearta”.

PIR (< bg.) s. m. Graminee perenă, cu rizom târâtor și frunze liniare, cu flori verzi, grupate în spic, răspândită ca buruiană în culturi (Agropyron repens). Rizomul are proprietăți diuretice, antimicrobiene, tonice, depurative și febrifuge. ◊ Pir gros = graminee perenă scundă (10-50 cm), cu stoloni, cu spiculețe sesile, uniflore, dispuse în două șiruri longitudinale pe axa spicelor; spicele (4-5) sunt așezate digitat la vârful tulpinii (Cynodon dactylon). Comună în regiuni de câmpie și dealuri joase, adesea în locuri bătătorite, pajiști, pârloage, vii, terenuri nisipoase. În culturile irigate este dăunător.

PIR s. v. rogoz.

PIR s. (BOT.) 1. (Agropyrum repens) (reg.) ovăz, păiuș, pipirău, răgălie. 2. pir-de-țelină v. iarba-câinelui; pir-gros v. iarba-câinelui.

pir s. v. ROGOZ.

PIR s. (BOT.) 1. (Agropyrum repens) (reg.) ovăz, păiuș, pipirău, răgălie. 2. pir-de-țelină (Cynodon dactylon) = iarba-cîinelui, pir-gros, (reg.) costrei, curcubeu, pirău, iarba-vîntului, iarbă-cîinească; pir-gros (Cynodon dactylon) = iarba-cîinelui, pir-de-țelină, (reg.) costrei, curcubeu, pirău, iarba-vîntului, iarbă-cîinească.

pir-roșu s. v. ROGOZ.

pir, s.m. – (bot.) Plantă erbacee perenă din familia graminaceelor (Agropyrum repens). – Din bg. pir (DEX, MDA); din sl. pyro „alac” (Șăineanu, Scriban; Miklosich, Cihac, cf. DER).

pir, s.m. – (bot.) Planta erbacee perenă din familia graminaceelor (Agropyrum repens). – Din bg. pir (DEX); Din sl. pyro „alac” (Miklosich, Cihac cf. DER).