PINTEN, pinteni, s. m. 1. Obiect de metal în formă de potcoavă, prevăzut cu o rotiță dințată, cu un vârf etc., pe care călăreții îl prind la călcâiul cizmelor și care le servește pentru a îmboldi calul la mers; p. ext. lovitură dată calului cu acest obiect. ◊ Expr. A da pinteni = a) a împunge, a îmboldi calul cu pintenii pentru a-l face să meargă mai repede; b) a (se) zori, a (se) grăbi. A bate din pinteni = (mai ales despre militari) a lovi călcâiele unul de altul, făcând să sune pintenii, și a lua poziția (reglementară) de drepți. A bate din pinteni (de bucurie) = a-și manifesta bucuria în chip zgomotos. 2. P. anal. (La unele păsări, mai ales la cocoși) Formațiune cornoasă situată în partea de dinapoi și de jos a piciorului, deasupra labei. ♦ Protuberanță situată în partea de dinapoi și de jos a piciorului calului sau al boului, deasupra gleznei. 3. P. anal. Numele unor părți de plante sau (cu determinări) al unor plante care au de obicei proeminențe, protuberanțe, excrescențe etc. 4. Proeminență a unei piese care servește la limitarea cursei altei piese în mișcare sau ca punct de articulație. ♦ Unealtă cu care apicultorii fixează fagurele pe ramă. 5. Construcție sau element de construcție care seamănă cu un pinten (1) și care susține sau întărește o zidărie, un terasament, consolidează un mal etc. 6. Porțiune de teren care depășește nivelul din jur; vârf mic, culme care se desprinde dintr-un ansamblu deluros sau muntos unitar. – Din sl. *pentĭnŭ.

pinten sm [At: IST. Ț. R. 40 / V: pent, ~teg, ~tenă sf (pop) ~tene, pintin, pintină sf, ~tine (pmz) timpin / Pl: ~i / E: vsl *пѧтьнъ, bg петєн „al călcâiului”, петник„pinten al cocoșului”] 1 (Mpl) Obiect de metal¹ în formă de potcoavă, prevăzut cu o rotiță dințată, cu un vârf etc., pe care călăreții îl prind la călcâiul fiecărei cizme pentru a îndemna cu el calul la mers. 2 (Îe) A bate din ~i (sau ~ii) A lovi călcâiele unul de altul, făcând să sune pintenii (1), și a lua poziția reglementară de drepți. 3 (Îe) A da (sau a bate) din (sau în) -i (de bucurie) A se bucura foarte tare, manifestându-se în mod zgomotos. 4 (Îe) A da ~i (cuiva) sau (rar) a strânge în ~i (pe cineva) A împinge, a îndemna un animal de călărie, pentru a-l face să pornească sau să meargă mai repede. 5 (Pex) A grăbi pe cineva Si: a zori. 6 (Reg; îe) A lua (în) ~ (pe cineva) A-și bate joc de cineva. 7 (Reg; îe) A primi ~i (de la cineva) A primi vești de la cineva. 8 (Fig) Imbold. 9 (Pan) (La unele păsări, spc cocoși) Formațiune cornoasă, ca o unghie ascuțită, situată în partea de dinapoi și de jos a piciorului, deasupra labei. 10 (Reg; îc) Pintinul-cocoșului Plantă nedefinită mai îndeaproape. 11 (Rar) Gheară atrofiată situată în partea de jos și de dinapoi a piciorului unor animale (câinele, pisica etc.) 12 Protuberanță cărnoasă acoperită cu un smoc de peri lungi, situată deasupra gleznei, în partea din spate a piciorului calului sau al boului. 13 (Reg) Piele îngroșată ca o bătătură, situată la încheietura genunchiului calului Si: (reg) castană, pipă. 14 (Trs) Pată albă pe picioarele calului, în porțiunea dintre copită și genunchi. 15 (Reg; la om; îs) ~ul piciorului Os rotund, proeminent, care unește laba piciorului cu partea de jos a femurului Si: (reg) oul piciorului. 16 (Pop) Bărbie la cocoș. 17 Prelungire ascuțită cu care se termină caliciul, corola, petala etc. unor flori. 18 (Rar) Spin de pe ramurile sau tulpina unor plante. 19 (Îrg; șîc ~ul-secarei) Cornul-secarei (Claviceps purpurea). 20 (Bot; reg; lpl) Nemțișor (Delphinium consolida). 21 (Bot; reg; lpl) Surguci (Delphinium ajacis). 22 (Bot; Trs; lpl) Călțunaș (Tropaeolum majus). 23 (Bot; reg; lpl; îf pintini) Canale (Impatiens balsamina). 24 (Teh) Proeminență a unei piese, care servește la limitarea cursei altei piese aflate în mișcare sau ca punct de articulație. 25 (Îrg) Rotiță metalică zimțată fixată într-un mâner, folosită în gospodărie la tăierea aluatului. 26 Unealtă folosită de apicultori la fixarea fagurelui pe ramă. 27 (Mol) Spiță la roata carului. 28 (Reg) Patină². 29 Element de construcție plasat în afara liniei ansamblului cu scopul de a susține sau întări o zidărie, un terasament etc. Vz contrafort. 30 Întăritură care consolidează malul unui râu sau care-i îndreaptă cursul Vz coteț, capră. 31 (Reg) Bucată scurtă de lemn care se pune sub îngrăditura de pe malul unei ape. 32 (Reg) Bucată scurtă de lemn care se pune sub ulucul care transportă buștenii de pe munte. 33 Porțiune de teren care depășește nivelul celor din jur. 34 Vârf mic de pe coasta unui deal sau a unui munte, situat aproape de piciorul acestora. 35 (Reg) Bifurcație. 36 Drum care leagă șoseaua principală cu un drum improvizat. 37 (Trs) Năframă. 38 (Spc) Văl al miresei. 39 (Reg) Nume dat unei orații de nuntă. 40 (Mar; art) Dans popular care se dansează în ritm de horă. 41 (Mar; art) Melodie după care se execută acest dans. corectat(ă)

PINTEN, pinteni, s. m. 1. Obiect de metal în formă de potcoavă, prevăzut cu o rotiță dințată, cu un vârf etc., pe care călăreții îl prind la călcâiul cizmelor și care le servește pentru a îmboldi calul la mers; p. ext. lovitură dată calului cu acest obiect. ◊ Expr. A da pinteni = a) a împunge, a îmboldi calul cu pintenii pentru a-l face să meargă mai repede; b) a (se) zori, a (se) grăbi. A bate din pinteni = (mai ales despre militari) a lovi călcâiele unul de altul, făcând să sune pintenii, și a lua poziția (reglementară) de drepți. A bate din pinteni (de bucurie) = a-și manifesta bucuria în chip zgomotos. 2. P. anal. (La unele păsări, mai ales la cocoși) Formație cornoasă situată în partea de dinapoi și de jos a piciorului, deasupra labei. ♦ Protuberanță situată în partea de dinapoi și de jos a piciorului calului sau boului, deasupra gleznei. 3. P. anal. Numele unor părți de plante sau (cu determinări) al unor plante care au de obicei proeminențe, protuberanțe, excrescențe etc. 4. Proeminență a unei piese care servește la limitarea cursei altei piese în mișcare sau ca punct de articulație. ♦ Unealtă cu care apicultorii fixează fagurele pe ramă. 5. Construcție sau element de construcție care seamănă cu un pinten (1) și care susține sau întărește o zidărie, un terasament, consolidează un mal etc. 6. Porțiune de teren care depășește nivelul din jur; vârf mic, culme care se desprinde dintr-un ansamblu deluros sau muntos unitar. – Din sl. *pentĩnŭ.

PINTEN, pinteni, s. m. 1. (Mai ales la pl.) Obiect de metal în formă de potcoavă, prevăzut cu o rotiță dințată, pe care călăreții îl prind la călcîiul încălțămintei pentru a îmboldi calul la mers. Avea cizme roșii cu pinteni de argint. SADOVEANU, F. J. 297. Știi vorba ceea: dă-ți popă pintenii și bate iapa cu călcîiele. CREANGĂ, P. 39. Genarul își înfipse pintenii adînc în coastele calului, care fugea scuturîndu-să... ca o vijelie. EMINESCU, N. 26. ◊ Fig. Inima mea începuse să bată subt pintenul dureros sau dulce al amintirilor. HOGAȘ, M. N. 12. ◊ Expr. A da pinteni (unui animal de călărie) = a îndemna (animalul) cu lovituri de pinteni. Călăreții dădură pinteni, un fîșîit aspru trecu, apoi prinse a dudui pămîntul. SADOVEANU, O. VI 108. Dînd pinteni calului, ieși pe poartă ca vîntul. ISPIRESCU, L. 4. Pinteni roibului că da Și ca vîntul se ducea. ANT. LIT. POP. I 486. (Despre militari) A bate din pinteni = a alătura cu zgomot călcîile unul de altul (făcînd să sune pintenii) pentru a lua poziția reglementară de drepți. E adînc revoltat, indignat de roiul de pierde-vară, cari nu știu alta decît a bate din pinteni și a-și răsuci mustața. GHEREA, ST. CR. I 172. (Poetic) Și pe masa-mpărătească sare-un greier, crainic sprinten, Ridicat în două labe, s-a-nchinat bătînd din pinten. EMINESCU, O. I 87. A bate din pinteni de bucurie = a-și manifesta în chip zgomotos bucuria. Neagoie începu a bate din pinteni de bucurie că se cotorisise de sărăcie. ISPIRESCU, L. 209. 2. (La unele păsări, în special la cocoși) Formație cornoasă în partea dinapoi a piciorului, deasupra labei. ♦ Ieșitură cărnoasă în partea dinapoi a piciorului calului, deasupra gleznei. 3. Proeminență pe un obiect, care servește pentru a limita cursa altei piese în mișcare sau ca locaș de articulație. ♦ Limbă de teren care iese din linia unui ansamblu, depășind nivelul împrejurimii sale. ♦ Construcție sau element de construcție care iese în afara liniei ansamblului și care susține sau întărește o zidărie, un terasament, malul unei ape etc. 4. Vîrf mic situat pe coasta unui deal sau a unui munte, aproape de piciorul lui.

PINTEN¹ ~i m. 1) (la unele animale și păsări) Proeminență cornoasă în partea de dinapoi și de jos a piciorului. 2) (la unele plante) Parte care reprezintă o proeminență sau o excrescență. /<sl. pentinu

PINTEN² ~i m. 1) Obiect de metal în formă de potcoavă, prevăzut cu o rotiță, fixată de călcâiul încălțămintei unui călăreț, cu ajutorul căruia se îndeamnă calul la mers. 2) Lovitură dată cu un astfel de obiect. 3) Proeminență pe o piesă, care servește ca locaș de articulație sau pentru a limita cursa altei piese. 4) Element de construcție din beton executat la un baraj pentru a-i mări rezistența. 5) Culme care iese în afara unui ansamblu deluros sau muntos. /<sl. pentinu

pinten m. 1. semicerc de metal adaptat la călcâiul cismei și garnisit cu o roată dințată, cu care se împung caii să meargă mai iute; 2. cartilaj la piciorul calului sau boului; 3. unghie posterioară a cocoșului. [Slav. PĔTINO].

pínten și (maĭ rar) píntene m. (vsl. pentino, pinten, d. pento, călcîĭ, pento, semn ponto, pedică, peti-pinon, răstignesc. V. pripon, opintesc). Rotiță de metal fixată la călcîĭu călăreților ca să ațîțe calu la mers. Lovitură de pinten: a da, a trage pintenĭ caluluĭ. Unghie ascuțită cu care se apără cocoșu și pe care o aŭ și găinile bătrîne și alte galinacee. Bot ascuțit și ferecat la unele corăbiĭ de războĭ în vechime. Bot. Vîrf cu care se termină cálicele saŭ corola unor florĭ. Prov. Dă-țĭ, popă, pinteniĭ și bate ĭapa cu călcîĭele, dă cuĭva un lucru care-țĭ trebuĭe, și rabdă la nevoĭe.

pent sm vz pinten

pinteg sm vz pinten

pintenă sf vz pinten

pintene sm vz pinten

pintin sm vz pinten

pintină sf vz pinten

pintine sm vz pinten

timpin sm vz pinten

pinten s. m., pl. pinteni

pinten s. m., pl. pinteni

pinten s. m., pl. pinteni

pinten

pinten, -ni.

pintenul-secarei (plantă) (înv., reg.) s. m. art.

!pintenul-secarei (plantă) (înv., reg.) s. m. art.

pintenul-secarei s. m.

pinten (pinteni), s. m. – 1. Obiect de metal la cizmele călăreților. – 2. Formațiune cornoasă la piciorul cocoșului. – 3. Dig, zăgaz, contrafort. – 4. (Trans.) Năframă pe care mireasa o dăruiește mirelui la nunțile populare. – Var. pintene, Mold. pintin. Sl. pętino „călcîi” (Miklosich, Slaw. Elem., 41; Cihac, II, 223; Byhan 325), cf. pol. pięta „călcîi”, lituan. pentinnas „pinten”. – Der. pintenaș, s. m. (nemțișor, Delphinium consolida); pintenat (var. împintenat), adj. (prevăzut cu pinteni); împintena, vb. (a da din pinteni, a îmboldi); pintenel, s. m. (nemțișor, plantă; văl de mireasă). Din rom. provine sb. pintjena (Dacor., X, 34).

PINTEN, spătar (Glos; 16 B II 155), subst.

PINTEN s. 1. (Mold.) șpor, (înv.) dezghin. (~ la cizma unui călăreț.) 2. (TEHN.) nas. (~ la o piesă.) 3. (reg.) castană, pipă. (~ format la piciorul calului.)

PINTEN s. v. contrafort, maramă, năframă, nemțișor, patină, surguci.

PINTEN s. 1. (Mold.) spor, (înv.) dezghin. (~ la cizma unui călăreț.) 2. (TEHN.) nas. (~ la o piesă.) 3. (reg.) castană, pipă. (~ format la piciorul calului.)

pinten s. v. CONTRAFORT. MARAMĂ. NĂFRAMĂ. NEMTIȘOR. PATINĂ. SURGUCI.

PINTENI s. pl. v. călțunaș, condurul-doamnei.

PINTENUL SECAREI s. v. cornul-secarei.

pinteni s. pl. v. CĂLȚUNAS. CONDURUL-DOAMNEI.

pintenul-secarei s. v. CORNUL-SECAREI.