PASĂ, pase, s. f. 1. (Sport) Transmitere a mingii către un coechipier. 2. Fiecare dintre mișcările făcute cu mâna de cel care hipnotizează pe cineva. 3. Miză pe care trebuie să o depună jucătorii de cărți la fiecare nou tur. ♦ (Rar) Tur la unele jocuri de cărți. ◊ Expr. A avea (sau a fi în) pasă bună (sau proastă) = a avea noroc (sau ghinion) la jocul de cărți; a trece prin împrejurări favorabile (sau nefavorabile); a-i reuși (sau a nu-i reuși) cuiva ceva. 4. (Nav.) Fâșie de apă indicată navigației într-o zonă cu stânci, bancuri, mine etc. 5. (Tehn.) Trecere a metalului de forjat în tiparele sau în matrițele care îl fasonează. – Din fr. passe, engl. pass.^[1]

pasă-mi-te.

pasă s. f., g.-d. art. pasei; pl. pase

pasămite adv.

pasă (nu: passă), pl. pase

pasămite

pașă

pașă s. f. – Varietate de stuf (Carex riparia). Bg. paša „pășune” (Candrea).

pasă s. f., g.-d. art. pasei; pl. pase

pasămite Asupra acestei expresii părerile sînt împărțite, nu numai în ce privește originea, ci și în ce privește înțelesul. După DU, sensul ar fi „se vede, pare că”, iar originea ar fi a păsa, cu terminația de la cogeamite, lehamite. Fără îndoială, trebuie să înțelegem că pentru autor e vorba de a păsa „a avea păs”, „a se interesa”, căci a păsa „a merge” nu e inserat în DU. TDRG înțelege expresia ca „nämlich” și o explică prin a păsa „a merge”, fără să intre în amănunte cu privire la evoluția semantică. CDDE, care dau aceeași etimologie, traduc prin „câest que”. Pentru CADE, înțelesul este , se pare, pe semne, se vede că„, iar pentru etimologie se trimite la (îmi) pasă+bg. -mi-te. La Scriban, înțelesul e ”cînd colo, în realitate, după cum văzui„, și originea ar trebui căutată în a păsa ”a merge„. După DLRLC și DLRM, înțelesul este ”pe semne„, ,,probabil”, „se pare că”, „se vede că”, iar originea e păsa (fără să se arate care dintre verbele omonime) +-mi-te. Mai adaug că în MRIW, p. 397, L. Spitzer traduce cu „siehe nur !” și, pornind de la o formulă absolut accidentală, naiba să mi te ia (la TDRG, s.v. eu), elimină ipotezele care văd în partea finală un element de împrumut. Dacă luăm un exemplu ca cel din Ispirescu, citat de TDRG (Văzând pe la Crăciun la o casă un pom gătit, am stat și am căscat și eu gura acolo. Pasă-mi-te era pomul Crăciunului), vedem că nu se potrivește înțelesul ,,se pare„, ”se vede că„, ”pe semne„, căci vorbitorul este lămurit asupra semnificației pomului, nu face supoziții asupra ei și urmărește numai să atragă atenția ascultătorului. Eu aș traduce cu ”în adevăr„, eventual cu ”vezi dumneata„. Același sens îl găsim la I. L. Caragiale, Opere, ed. Zarifopol, I, p. 121. Totuși există și pasaje unde potrivește înțelesul ”,probabil„ (N. I. Dumitrașcu, Povești oltene, București, fără dată, p. 62: nu mai e cunună, nu mai e nimic, pierise ! . . . Pasămite vreun duh necurat i-o furase). Dar orice înțeles am reține dintre cele propuse, legătura semantică cu a păsa ”a merge„ va îi destul de greu de sprijinit : pasă-mi-te n-ar fi putut avea la origine alt înțeles decît acela de ”pleacă !„ (analog lui cară-mi-te din limba actuală familiară). Nici din punctul de vedere formal etimologia nu ar fi satisfăcătoare, căci a păsa cu înțelesul de ”a merge„ nu e tranzitiv, deci te de la sfîrșit nu poate fi acuzativul pronumelui personal de persoana a doua. Cît privește pe a păsa ”a avea păs„, acesta se construiește cu dativul : îmi pasă, deci nici pornind de la această bază n-am putea explica pe te de la sfîrșit ca un acuzativ. De aceea sîntem trimiși la finala lui lehamite și cogeamite. Dar acesta din urmă este evident nou în romînește, iar Fulvia Ciobanu, SCL, XI (1960), p. 429-432, a arătat că cele două cuvinte n-au nimic de-a face unul cu celălalt și că, fiind neanalizabile, nu au putut sta la baza altor formații cu -mi-te^{1 [1]}. Nu este exclus ca tocmai de la pasămite să se fi pornit în crearea acestor formații. Cred că trebuie să pornim de la păsa<pensare, dar nu cu înțelesul de ”a apăsa„, ci cu unul derivat. De la ”a apăsa„, pensare, prin intermediul lui ”a cîntări„, a ajuns la înțelesul de ”a se gîndi„. Înțelesul de ”a cîntări, a atîrna greu„ este atestat în romîna veche (CDDE). Înțelesul modern derivă din cel vechi printr-un intermediar atestat. În Herodot (le păsa greu Megarenilor, vezi Bogrea, DR, III (1924), p. 414) și într-un descîntec (să-i pese, fără a ști ce-i pasă, vezi Densusianu, GS, V (1932), p. 139). Expresia aceasta am auzit-o adesea în copilărie, în raionul Slobozia : îmi pasă înseamnă ”am o durere internă„, ”mă resimt de pe urma unui efort„. Cuiva care ridică saci grei i se spune o să-ți pese, adică ”ai să te îmbolnăvești„, cf. REW, 6391, și vezi și a apăsa. Verbul a păsa a trecut deci de la înțelesul de ”a apăsa„ la acela de ”a face să doară„, ”a chinui„, ”a îngrijora„. E probabil că evoluția semantică nu s-a oprit aici, ci, întocmai ca în occident, pensare a ajuns și la înțelesul de ”a se gîndi„ (Gaston Paris, Mélanges linguistiques, publiés par Mario Roques, Paris, 1909, p. 558). Limba romînă actuală nu are nici un verb de origine latină pentru ideea de ”a se gîndi„, afară de a cugeta, care are o valoare oarecum specială. Nici măcar verbe de origine slavă nu avem pentru această idee, ci mai toate verbele care înseamnă ”a gîndi„ vin din ungurește : a se gîndi (de la gînd < magh. gond), a se socoti (magh. szokotálni e considerat ca provenit din romînește ; în orice caz, cuvîntul nu e creat de noi), a se chibzui (magh. képezni). Dar e imposibil de crezut că înainte de influența maghiară limba romînă se putea mulțumi cu singurul cuvînt cugeta pentru o noțiune atît de importantă. E probabil deci că a păsa se întrebuința cu înțelesul de ”a gîndi„. Avem un început de dovadă a acestui lucru în existența adjectivului nepăsător, care nu poate fi derivat de la a păsa ”a avea grijă„, construit cu pronumele în dativ, nici cu înțelesul de ”a apăsa„, căci ar fi trebuit să însemne ”care nu apasă„, nu ”care nu este apăsat„. Dacă nu vrem să credem că nepăsător e format de la nepăsare, trebuie să pornim de la a păsa cu înțelesul de ”a se gîndi„. Tot așa pasă-mi-te ar însemna la origine ”gîndește-mi-te", ceea ce ar fi potrivit pentru toate nuanțele pe care expresia le are astăzi.

PASĂ s. v. tur.

PASĂMITE adv. v. pesemne, poate, probabil.

PAȘĂ s. v. broasca-apei, broscariță, rogoz.

PASĂ s. tur. (~ la jocul de cărți.)

pasămite adv. v. PESEMNE. POATE. PROBABIL.

pașă s. v. BROASCA-APEI. BROSCARIȚĂ. ROGOZ.

pasămite (pop.) adv.

pasămite (pop., fam.) adv.

PASĂ, pase, s. f. 1. (Sport) Transmiterea mingii către un coechipier. 2. Tur la un joc de cărți. Am urmărit pasa în gînd. DELAVRANCEA, S. 142. ◊ Expr. A fi în (sau a avea) pasă bună (sau proastă) = a trece prin împrejurări favorabile (sau nefavorabile); a-i reuși (sau a nu-i reuși) cuiva ceea ce întreprinde într-o anumită perioadă. Am avut o pasă bună, cîștigam destul de mult. VLAHUȚĂ, la CADE.

pas⁴ sn vz pasă¹

pasă² sf [At: IOANOVICI, TEHN. 137 / Pl: ~se / E: cdp fr passée] (Teh) Trecere a metalului de forjat în tiparele sau în matrițele care-l fasonează.

pasă¹ sf [At: DELAYRANCEA, S. 142 / V: pas sn / Pl: ~se / E: fr passe, eg pass] 1 Miză pe care trebuie să o depună jucătorii de cărți la fiecare nou tur. 2 (Rar) Tur la jocul de cărți. 3-4 (Îe) A avea (sau a fi în) ~ bună (sau proastă) A trece prin împrejurări (favorabile sau) nefavorabile. 5-6 (Îae) (A-i reuși sau) a nu-i reuși cuiva ceea ce întreprinde într-o anumită perioadă. 7-8 (Îae) A avea (noroc sau) nenoroc. 9 Mișcare pe care un hipnotizator o face cu mâna pentru a adormi un mediu¹. 10 (Spt) Trimitere a mingii către un coechipier. 11 (Spt) Înaintare către adversar, la scrimă.

pasămite av [At: POLIZU / S și: pasă-mi-te / E: pasă „a cântări” + mite „chiar”] (Îvp) 1 Pesemne. 2 Probabil. 3 Într-adevăr. 4 Vezi bine că...

pașă² s [At: SĂM. I, 11 / Pl: nct / E: bg паша] 1 (Reg) Pășune. 2 (Bot; Mun) Rogoz (Scirpus maritimus). 3 (Mun) Plantă cu tulpina patrunghiulară, comprimată, verde-roșiatică, ramificată, cu frunze roșietice la baza tulpinii și verzui în partea superioară, cu flori verzui, pedunculate, unite în spice, ce crește în ape stătătoare sau lin curgătoare (Potamogeton crispus). 4 (Bot; Mun) Broasca-apei (Potamogeton lucens). 5 (Bot; Mun) Broscatiță (Potamogeton natans).

PASĂ, pase, s. f. 1. (Sport) Transmitere a mingii către un coechipier. 2. Fiecare dintre mișcările făcute cu mâna de cel care hipnotizează pe cineva. 3. Miză pe care trebuie să o depună jucătorii de cărți la fiecare nou tur. ♦ (Rar) Tur la unele jocuri de cărți. ◊ Expr. A avea (sau a fi în) pasă bună (sau proastă) = a avea noroc (sau ghinion) la jocul de cărți; a trece prin împrejurări favorabile (sau nefavorabile); a-i reuși (sau a nu-i reuși) cuiva ceva. 4. (Mar.) Fâșie de apă indicată navigației într-o zonă cu stânci, bancuri, mine etc. 5. (Tehn.) Trecere a metalului de forjat în tiparele sau în matrițele care îl fasonează. – Din fr. passe, engl. pass.

PASĂMITE adv. (Popular și arhaizant) Pesemne, probabil, se pare, se vede că... – Cînd tocmai se gîndea că lumea d-aci încolo nu mai e ca lumea, pasămite se uluise el că iar a dat peste oameni ca și dînsul. DELAVRANCEA, S. 243. Pasămite, i se făcuse milă de el babei. VLAHUȚĂ, O. AL. II 60. A treia zi, cum se sculă, plecă iarăși la marginea eleșteului. Pasămite îl trăgea ața la ursita lui. ISPIRESCU, L. 35.

pasă s. f., g.-d. art. pasei; pl. pase

PASĂ² s.f. (Tehn.) Trecere a metalului forjat în tiparele sau în matrițele care-l fasonează. [Cf. fr. passée].

PASĂ¹ s.f. 1. Trecerea mingii prin lovitură unui jucător din aceeași echipă. 2. Înaintare către adversar la scrimă. 3. Miză pe care trebuie s-o depună jucătorii de cărți la fiecare nou tur. 4. Mișcare a mîinii la hipnotizatori. 5. (Mar.) Pasă de navigație = drum navigabil amenajat printr-o zonă de pericole sau printr-un baraj de mine. 6. Stare, situație (trecătoare). [< fr. passe].

PASĂ s. f. 1. (sport) trecere a mingii prin lovitură, cu piciorul sau cu capul, unui coechipier; passing. ◊ operație de trecere la executarea unui tur de iluzionism; mișcare a mâinii la hipnotizatori. 2. înaintare către adversar, la scrimă. 3. miză pe care trebuie s-o depună jucătorii de cărți la fiecare nou tur. 4. (mar.) culoar navigabil amenajat printr-o zonă cu pericole (stânci, epave etc.) sau printr-un baraj de mine. 5. stare, situație (trecătoare). 6. trecere a metalului forjat în tiparele sau în matrițele care-l fasonează. (< fr. passe, engl. pass)

PASĂ ~e f. 1) sport Transmitere a mingii către un coechipier. 2) (la jocurile de cărți) Sumă de bani care trebuie depusă la fiecare tur nou. ◊ A fi în ~ bună (sau proastă) a-i reuși (sau a nu-i reuși) cuiva ceva; a-i merge cuiva bine (sau rău). /<fr. passe, engl. pass

PASĂMITE adv. pop. (atribuie celor spuse valoare de probabilitate, de posibilitate etc.) După cât se pare; pesemne; probabil. /pasă + mite

3) pásă f., pl. e (fr. passe). Barb. Șir de cîștigurĭ la joc.

pásă-mi-te saŭ pasămite adv. (d. pas 4. V. mi-te). Vest. Fam. Cînd colo, în realitate, după cum văzuĭ: pasă-mi-te, el murise! El murise, pasă-mi-te!

2) páșă f., pl. e (bg. páša = pasište, pajiște. V. ispașă). Ĭal. Br. Un fel de rogoz (scirpus maritimus) ale căruĭ rizome daŭ un excelent nutreț p. porcĭ.

pașă² s.f. (reg.) 1. pășune. 2. rogoz. 3. plantă erbacee acvatică.