4 intrări

30 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PALATÍN2, -Ă, palatini, -e, adj. (Anat.) Palatal (1). – Din fr. palatin.

PALATÍN1, palatini, s. m. (în Evul Mediu, în Europa Apuseană) Titlu dat unui mare demnitar care îndeplinea anumite funcții la curtea sau la palatul unui rege sau al unui mare senior; principe posesor al unui palatinat; reprezentant al împăraților germani pe lângă curtea vasalilor acestora; vicerege în Ungaria medievală; titlu purtat de guvernatorul unei provincii în Polonia medievală; persoană care avea unul dintre aceste titluri. ♦ (Adjectival) Care aparține unui palatin1 sau unui palatinat, privitor la un palatin1 sau la un palatinat. – Din lat. paltinus, it. palatino, fr. palatin.

palatin1, ~ă a [At: KRETZULESCU, A. 107/22 / Pl: ~i, ~e / E: fr palatin] (Atm) 1-11 Palatal (1-11). 12 (Îs) Vălul ~ Vălul palatului2 (2).

palatin2, ~ă [At: ȘINCAI, HR. I, 390/37 / Pl: ~i, ~e / E: fr palatin] 1 sm Titlu dat, în orânduirea feudală, unui mare demnitar care îndeplinea anumite funcții la curtea sau la palatul1 unui mare senior. 2 sm Principe posesor al unui palatinat. 3 sm Guvernator al unei provincii în Germania sau în Polonia. 4 sm Vicerege în Ungaria. 5-8 sm Persoană care avea titlul de palatin (1-4). 9-12 a Care aparține unui palatin2 (5-8). 13-16 a Privitor la un palatin2 (5-8). 17 a Care ține de un palatinat (5). 18-19 sn, a (Rasă de porci) originară din palatinatul Podoliei, cu greutate mare Si: podolian.

palati sf [At: VALIAN, V. / Pl: ~ne / E: fr palatine] (Rar) 1-2 Etolă sau pelerină femeiască scurtă de blană, care se poartă la gât și pe umeri.

PALATIN1, palatini, s. m. Titlu dat, în evul mediu, în Europa, unui mare demnitar care îndeplinea anumite funcții la curte sau la palatul unui rege sau al unui mare senior; principe posesor al unui palatinat; guvernator al unei provincii în Germania sau în Polonia medievală; vicerege în Ungaria medievală; persoană care avea unul dintre aceste titluri. ♦ (Adjectival) Care aparține unui palatin1 sau unui palatinat, privitor la un palatin1 sau la un palatinat. – Din lat. palatinus, it. palatino, fr. palatin.

PALATIN2, -Ă, palatini, -e, adj. (Anat.) Palatal. – Din fr. palatin.

PALATÍN2, -Ă, palatini, -e, adj. Al cerului-gurii, al palatului1. Văl palatin.Cavitatea nazală este despărțită de cea bucală printr-un perete osos format din oasele palatine, continuate cu vălul palatului. ANATOMIA 67.

PALATÍN1, palatini, s. m. Mare demnitar în sistemul feudal apusean, de obicei guvernator al unei provincii. Carol văzuse pre palatinul Stanislav Leșcinski cînd îi fusese trimis deputat de confederația Varșoviei. Junele palatin plăcu cuceritorului șved. NEGRUZZI, S. I 177. [Tîrgul] are încă o grădină, cu un palat mare, împodobit cu tot feltd de flori și copaci... a grafului Alfred de Potoski, unul din cei mai bogați palatini leșăști. KOGĂLNICEANU, S. 7.

PALATÍN s.m. Mare demnitar la palatul regilor în evul mediu. ♦ Guvernator al unei provincii. V. paladin. [< lat. palatinus].

PALATÍN, -Ă adj. Al cerului gurii, al palatului; palatal. [< fr. palatin].

PALATÍNĂ s.f. Etolă scurtă; blană pentru purtat la gât și pe umeri. [< fr. palatine].

PALATÍN2, -Ă adj. referitor la cerul gurii, din regiunea palatului; palatal. ◊ (s. n.) os pereche în porțiunea posterioară a feței, la formarea palatului dur. (< fr. palatin)

PALATÍN1 I. s. m. mare demnitar la palatul regilor în evul mediu. ◊ guvernator al unei provincii. II. adj. referitor la palatin1 (I) sau la palatinat. (< fr. palatin, lat. palatinus)

PALATÍNĂ s. f. etolă scurtă feminină de blană, purtată la gât și pe umeri. (< fr. palatine)

PALATÍN1 ~i m. (în evul mediu; folosit și ca titlu pe lângă numele respectiv) Mare demnitar (de obicei, la curtea unui rege sau a unui mare senior). /<fr. palatin

PALATÍN3 ~ă (~i, ~e) Care ține de palatin sau de palatinat; propriu palatinului sau palatinatului. /<fr. palatin

PALATÍN2 ~ă (~i, ~e) v. PALATAL. ◊ Boltă ~ă cerul gurii. /<fr. palatin

palatin m. 1. vice-rege în Ungaria; 2. guvernator de provincie în Polonia: o curte ’mpărătească de neaoși palatini AL.; ║ a. 1. ce ține de un palatin: în casa palatină AL.; 2. ce ține de Palatinat: trupe palatine.

2) *palatín, -ă adj. (fr. palatin, d. lat. palatum, ceru guriĭ). Anat. Al ceruluĭ guriĭ, al palatuluĭ: bolta palatină.

arată toate definițiile

Intrare: Palatina
Palatina
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: palatin (adj.)
palatin adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • palatin
  • palatinul
  • palatinu‑
  • palati
  • palatina
plural
  • palatini
  • palatinii
  • palatine
  • palatinele
genitiv-dativ singular
  • palatin
  • palatinului
  • palatine
  • palatinei
plural
  • palatini
  • palatinilor
  • palatine
  • palatinelor
vocativ singular
plural
Intrare: palatină
palatină substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • palati
  • palatina
plural
  • palatine
  • palatinele
genitiv-dativ singular
  • palatine
  • palatinei
plural
  • palatine
  • palatinelor
vocativ singular
plural
Intrare: palatină
palatină substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • palati
  • palatina
plural
  • palatine
  • palatinele
genitiv-dativ singular
  • palatine
  • palatinei
plural
  • palatine
  • palatinelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)