palatină sf [At: VALIAN, V. / Pl: ~ne / E: fr palatine] (Rar) 1-2 Etolă sau pelerină femeiască scurtă de blană, care se poartă la gât și pe umeri.

PALATINĂ s.f. Etolă scurtă; blană pentru purtat la gît și pe umeri. [< fr. palatine].

PALATINĂ s. f. etolă scurtă feminină de blană, purtată la gât și pe umeri. (< fr. palatine)

1) *palatín, -ă adj. (lat. palatinus, d. palatium, palat. V. paladin). De la palatu împăraților romanĭ: garda palatină. Care avea vre-un oficiŭ la palatu suveranuluĭ, vorbind de senioriĭ din evu mediŭ și maĭ în coace: conțiĭ palatinĭ aĭ Angliiĭ. Dela palatu luĭ Carol cel Mare: școala palatină. Din Palatinat (numele a doŭă state din vechĭu imperiu germanic): contele palatin al Rinuluĭ, electoru palatin, o principesă palatină (femeĭe saŭ fiĭcă de conte saŭ de elector palatin). S. m. Vicerege al Ungariiĭ odinioară. Guvernator al uneĭ provinciĭ în regatu Poloniiĭ. Locuitor din Palatinat. Palatină s. f. Blană pe care femeile o poartă pe umerĭ (după moda principeseĭ palatine, [Carlota Elisabeta a Bavariiĭ, a doŭa nevastă a duceluĭ de Orléans] la 1676).

+palatină (blană) s. f., g.-d. art. palatinei; pl. palatine

palatină s. f., pl. palatine