mandalină² sf vz mandarină

mandarin² sm [At: DCR / Pl: ~i / E: mandarină] Arbust fructifer specific regiunilor mediteraneene, cu fructe comestibile (Citrus nobilis Laur).

mandarin¹ sm [At: MUMULEANU, C. 10/7 / Pl: ~i / E: fr mandarin] Mare demnitar din vechea organizare politică și socială a Chinei, Indochinei și Coreei.

mandarină sf [At: BARCIANU / V: (reg) ~ali~, ~dolină / Pl: ~ne / E: fr mandarine] Fruct al mandarinului², asemănător cu portocala, dar mai mic, cu coaja mai subțire și cu miezul mai dulce.

mandolină² sf vz mandarină

MANDARIN², mandarini, s. m. Arbust fructifer cultivat în regiunile mediteraneene, al cărui fruct este comestibil.

MANDARIN¹, mandarini, s. m. 1. Înalt demnitar în China veche. A rămas tot solemn și țîfnos ca un mandarin. C. PETRESCU, C. V. 362. Mandarini, stînd laolaltă, Spun că semne sînt de ploaie. MACEDONSKI, O. I 205. Pe un pod pășește-alene fiica unui mandarin Sub cortelul de crep galbin. ALECSANDRI, P. III 88. 2. Fig. Persoană care se consideră superioară celorlalte și manifestă dispreț față de oamenii simpli și de munca lor. La acest curent s-au alipit cîțiva mandarini ai păturii intelectuale. IBRĂILEANU, SP. CR. 171.

MANDARINĂ, mandarine, s. f. Fructul mandarinului, asemănător cu portocala, dar mai mic decît aceasta și a cărui coajă se desprinde ușor.

MANDARIN² s.m. Arbust mediteranean cu fructe citrice, asemănător portocalului. [< mandarină].

MANDARIN¹ s.m. 1. Înalt funcționar din vechea Chină, din Indochina și Coreea. 2. (Ironic) Cel care manifestă dispreț față de oamenii simpli. [< fr. mandarin, cf. port. mandarin < sanscr. mantrin – consilier].

MANDARINĂ s.f. Fructul mandarinului². [< fr. mandarine].

MANDARIN² s. m. arbust mediteranean cu fructe citrice, asemănător portocalului. (< mandarină)

MANDARIN¹ s. m. 1. demnitar indigen din Indochina; înalt funcționar din China feudală și Coreea. 2. intelectual cultivat, cu personalitate, influent, cu multe titluri. ◊ (ir.) personaj important. (< fr. mandarin)

MANDARINĂ s. f. fructul mandarinului². (< fr. mandarine)

mandarin s. m. Om de litere influent; om cultivat care deține multe titluri ◊ „În credința [intelectualilor ei au] rolul formal de mandarini.” R.lit. 36/93 p. 3 (din fr. mandarin, it. mandarino; DN3)

MANDARIN² ~i m. Arbust subtropical cu fructe sferice, comestibile, de culoare galbenă-roșiatică, asemănătoare cu portocalele, dar mai mici decât acestea. /Din mandarină

MANDARIN¹ ~i m. Funcționar public din ierarhia superioară a Chinei feudale. /<fr. mandarin

MANDARINĂ ~e f. Fruct al mandarinului. /<fr. mandarine

mandarin m. nume ce se dă funcționarilor și învățaților chinezi: mandarini ’n haine scumpe de mătasă vișinie AL.

mandarină f. mică portocală foarte mirositoare.

*mandarín m. (pg. mandarim, care pare a fi scr. mandalin, expert în petre prețioase, consilier, ministru ș. a.).Titlu dat de Europenĭ funcționarilor publicĭ în China. Fig. Iron. Personagiŭ influent. Arbore care produce mandarine.

*mandarínă f., pl. e (fr. mandarine, care pare a veni d. mandarin). Un fel de portocală maĭ mică, maĭ închisă la coloare și maĭ aromatică și a căreĭ coajă se desprinde foarte ușor.

mandarin s. m., pl. mandarini

+mandarină² (idiom) s. f., g.-d. art. mandarinei

mandarină¹ (fruct) s. f., g.-d. art. mandarinei; pl. mandarine

mandarin s. m., pl. mandarini

mandarină s. f., g.-d. art. mandarinei; pl. mandarine

mandarin (demnitar, arbust) s. m., pl. mandarini

mandarină s. f., g.-d. art. mandarinei; pl. mandarine

mandarină

MANDARÍN² (< mandarină) s. m. Specie de pomi și arbuști fructiferi din genul Citrus, familia rutacee, originari din China, înalți de 3-4 m, cu frunze lancelolate, parsistente, cu flori albe, mizi și parfumate și cu fructe sferice (Citrus nobilis). Crește în regiunile tropicale și subtropicale.

MANDARÍN¹ (< fr.) s. m. 1. Nume dat de către portughezi demnitarilor indigeni din Indochina, extins apoi de către europeni la înalții funcționari publici din China Feudală. 2. Fig. (Ir.) Persoană importantă și influentă.

MANDARÍNĂ (< fr.) s. f. Fructul mandarinului², dulce-acrișor, sferic, puțin turtit, de culoare oranj, asemănător cu al portocalului, dar mai mic decât acesta, cu un conținut bogat în vitamine.

mandarină, mandarine s. f. tânără atrăgătoare.

MANDALÍNĂ² s. f. v. mandarină.

MANDARIN¹ s. m. Mare demnitar din vechea organizare politică și socială a Chinei, Indochinei și Coreei. Cf. MUMULEANU, C. 10/7. Pe un pod pășește-alene fiica unui mandarin, sub cortelul de crep galbin. ALECSANDRI, P. III, 88. Mandarini, stind laolaltă, Spun că semne sînt de ploaie. MACEDONSKI, O. I, 205. A rămas tot solemn și țîfnos ca un mandarin. C. PETRESCU, V. 362, cf. id. Î. II, 108. ◊ (Depreciativ sau ironic, folosit ca epitet) La acest curent [junimist] s-au alipit cîțiva mandarini ai păturii intelectuale, cîțiva aristocrați ai profesiunilor liberale. IBRĂiLEANU, SP. CR. 171. Academia R.P.R. nu rămîne un for închis constituit din oameni „consacrați”, din „mandarini” inerți ai științei moarte. CONTEMP. 1949, nr. 126, 14/4. – Pl.: mandarini. – Din fr. mandarin.

MANDARÍN² s. m. Arbust fructifer specific regiunilor mediteraneene, cu fructe comestibile (Citrus nobilis Laur). V. p o r t o c a l. - Pl.: mandarini. – De la mandarină.

MANDARINĂ s. f. Fructul mandarinului², asemănător cu portocala, dar mai mic, cu coaja mai subțire și cu miezul mai dulce. Cf. BARCIANU, ALEXI, W., NICA, L. VAM. 149. Era proaspătă și luminoasă ca o mandarină. TEODOREANU, M. II, 15. - Pl.: mandarine. – Și: (regional) mandalínă (ALR II 3662/899), mandolină (ib. 3662/886) s. f. – Din fr. mandarine. – Pentru mandalină, cf, tc. m a n d a l i n a.

MANDOLINĂ² s. f. v. mandarină.