ir sn [At: LB / Pl: ~uri / E: mg ír] (Pop) Alifie pe care o prepară femeile la țară din diferite grăsimi, plante etc., utilizată ca medicament sau preparat cosmetic.

IR, iruri, s. n. (Popular) Medicament empiric pe care îl prepară de obicei femeile de la țară din diferite grăsimi, plante etc. V. alifie. Eu am un ir bun pentru așa răni. SADOVEANU, O. VII 148. Negustor de băcan, iruri, ghileală, sulimineală. CREANGĂ, P. 112.

IR ~uri n. pop. Alifie preparată la țară din diferite grăsimi și buruieni de leac. /ung. ir

ir n. Mold. Tr. alifie: negustor de iruri CR. [Ung. IR].

*ir-, prefix, V. in-.

ir n., pl. urĭ (ung. ir). Nord. Alifie.

IM²- v. in¹.

IN¹- Element de compunere cu sens negativ și privativ, formând substantive, adjective, verbe. [Var.: im²] – Din fr., lat. in-.

iridiu sn [At: MDT / V: ~m / Pl: ? / E: fr iridium] Element chimic, metal greu, alb-argintiu, foarte dur, puțin ductil, cu temperatura de topire foarte înaltă, folosit la confecționarea unor instrumente fizice și chirurgicale, a vârfurilor de peniță pentru stilouri sau, sub forma aliajelor cu platina, pentru cupluri termoelectrice.

iridium sn vz iridiu

IM²- Element de compunere cu sens negativ și privativ, formând substantive, adjective, verbe. [Var.: in¹-] – Din fr., lat. in-.

IN¹- Element de compunere cu sens negativ și privativ, formând substantive, adjective, verbe. [Var.: im²-] – Din fr., lat. in-.

IRIDIU s. n. Metal greu, alb-argintiu, mai dur decît platina, cu temperatura de topire foarte înaltă; se întrebuințează, în stare pură, la fabricarea unor aliaje speciale. – Variantă: iridium (BARANGA, I. 169) s. n.

IRIDIU s.n. Element chimic; metal rar, asemănător platinei, foarte dur și rezistent la acțiuni chimice. [Pron. -diu, var. iridium s.n. / < fr. iridium].

IRIDIUM s.n. v. iridiu.

I- elem. in¹-.

IM- elem. in¹-.

IN¹/I-/IM- pref. „privativ, negativ”. (< fr. in-, im-, cf. lat. in)

IRIDIU s. n. metal rar, asemănător platinei, dur și rezistent la acțiuni chimice. (< fr. iridium)

IRIDIU n. Metal alb-argintiu, foarte dur, având diferite întrebuințări (la fabricarea instrumentelor chirurgicale, etaloanelor de măsurat etc.). [Sil. -diu] /<fr. iridium^[1]

iridiu n. metal alb, descoperit în mineraiurile de platină.

4) *im-, pref. lat. întrebuințat în ainte de b și p îld. in și care corespunde cu rom. ne-, ca în im-berb, im-pudic, îld. ne-bărbos, ne-rușinat. În ainte de alt m cade, ca în imaculat îld. immaculat.

2) *in-, pref. lat. care corespunde cu rom. ne 2, ca lat. in-tactus, rom. ne-atins. Înainte de r și l, se preface în ir, il și apoĭ, după pronunțarea rom., se reduce la un simplu i, ca ireal, ilegal.

*irídiŭ n. (lat. științific iridium, d. lat. íris, íridis. E un cuv. făcut de chimistu englez Tennant. V. iris). Chim. Un metal argintiŭ bi- și tetravalent (descoperit la 1803) care se află într’unele minerale de platină și ale căruĭ disoluțiunĭ aŭ colorile curcubeuluĭ. Are o greutate atomică de 193.

ir (pop.) s. n., pl. iruri

ir (pop.) s. n., pl. iruri

ir s. n., pl. iruri

iridiu [diu pron. dĭu] s. n., art. iridiul; simb. Ir

iridiu [diu pron. dĭu] s. n., art. iridiul; simb. Ir

iridiu s. n. [-diu pron. -diu], art. iridiul; simb. Ir^[1]

iridiu

ir (iruri), s. n. – Pomadă, unguent. Mag. ir (Cihac, II, 509; Gáldi 93). În Trans. și Mold.

in- Pref. lat. care servește pentru a da anumitor cuvinte o valoare contrarie sau negativă, indicînd lipsa ori absența. Lat. in-. Apare numai în cuvinte neol., introduse în principal prin filieră fr., ca inaccesibil față de accesibil, inconsistență față de consistență, intolerant față de tolerant.

Ir, simbol chimic pentru iridiu.

i-, prefix cu valoare negativă (ex. ilogic, ilegitim).

IRÍDIU (< fr. {i}; {s} lat. iris, iridis „curcubeu”) s. n. Element chimic (Ir; nr. at. 77, m. at. 192,22, p. t. 2.410°C, p. f. 4.130°C); metal alb-argintiu din familia platinei, caracterizat printr-o mare duritate și rezistență chimică, întrebuințat la confecționarea termoelementelor, a creuzetelor, a etaloanelor pentru greutăți și lungimi (în aliaj cu platina), a vârfurilor de peniță pentru stilouri (în aliaj cu osmiu) etc. A fost descoperit de chimistul britanic S. Tennant în 1804.

KIM IR SEN (KIM IL SUNG) (1912-1994), om politic comunist nord-coreean. Președinte al Cabinetului de Miniștri (1948-1972). Președinte (1949-1966) și secretar general al C.C. (1966-1994) al Partidului Muncii din Coreea. Președinte al R.P.D. Coreene (1972-1994). Creatorul pe baza „ideilor ciuce” a socialismului de tip coreean. A încurajat cultul personalității sale căruia i-a dat dimensiuni paroxistice.

IR s. v. alifie, cremă, pomadă, unguent.

ir s. v. ALIFIE. CREMĂ. POMADĂ. UNGUENT.