3 intrări

18 definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

INTABULÁRE, intabulări, s. f. Acțiunea de a intabula și rezultatul ei. – V. intabula.

INTABULÁRE, intabulări, s. f. Acțiunea de a intabula și rezultatul ei. – V. intabula.

intabulare sf [At: MAIORESCU, D. IV 348 / V: în~ / Pl: ~lări / E: intabula] 1 (Înv; Mol) Trecere a unui amanet în condica divanului. 2 (Jur) Înscriere definitivă a unui act de proprietate sau a unui drept real imobiliar în cartea funciară. 3 (Reg; îf intabulare) Mâncare. corectată

INTABULÁRE, intabulări, s. f. (Transilv. și Bucov.) Acțiunea de a intabula și rezultatul ei.

INTABULÁRE s.f. Acțiunea de a intabula și rezultatul ei. [< intabula].

INTABULÁ, intabulez, vb. I. Tranz. A înscrie definitiv un drept de proprietate sau un drept real imobiliar în cartea funciară. – Din germ. intabulieren.

INTABULÁ, intabulez, vb. I. Tranz. A înscrie definitiv un drept de proprietate sau un drept real imobiliar în cartea funciară. – Din germ. intabulieren.

intabula vt [At: ȘINCAI, HR. III, 276/26 / V: (înv) în~, (îvp) întăb~ / Pzi: ~lez, (înv) ~tabul / E: ger intabulieren, it intabulare] 1 (Înv; Mol) A trece un amanet în condica divanului. 2 (Jur) A înscrie definitiv un act de proprietate sau un drept real imobiliar în cartea funciară Cf înregistra, înrola. 3 (Reg; îf întabula) A mânca.

INTABULÁ, intabulez, vb. I. Tranz. (Transilv. și Bucov.) A înscrie un drept real imobiliar în cartea funciară.

INTABULÁ vb. I. tr. A înscrie o proprietate imobiliară sau a înregistra un act cu privire la un imobil în cartea funciară. [< germ. intabulieren].

INTABULÁ vb. tr. a înscrie o proprietate imobiliară sau a înregistra un act cu privire la un imobil în cartea funduară. (< germ. intabulieren)

A INTABULÁ ~éz tranz. (drepturi imobiliare) A înregistra în cartea funciară. /<fr. intabuler, germ. intabulieren

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

intabulare s. f., g.-d. art. intabulării; pl. intabulări

intabuláre s. f., g.-d. art. intabulării; pl. intabulări

+întabula (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. întabulez, 3 întabulea; conj. prez. 1 sg. să întabulez, 3 să întabuleze

intabula (a ~) vb., ind. prez. 3 intabulea

intabulá vb., ind. prez. 3 sg. și pl. intabuleáză

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

intabulá (intabuléz, intabulát), vb. – A înscrie în registrul de proprietate. Lat. intabulare (sec. XVIII), cf. germ. intabulieren. În Trans., și în Mold., înv.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

intabulare (fr. și engl. tablature; germ. Intabulierung, Intavolieren; it. intavolatura) 1. Termen folosit în sec. 16 pentru a indica (într-o semnificație foarte generală) o dispunere a muzicii polifonice* în formă de „tavola” (it. „tabel, listă, tablă”), în care vocile (2) erau așezate una sub alta, împărțite prin bare* de măsură. I. era folosită în notarea partiturii* unui singur instr. polif., spre deosebire de notarea partiturilor pentru grupuri de executanți. Se cunosc i. pentru orgă*, clavecin*, laută*, ce folosesc cu precădere notația tabulaturilor*, precursoare ale basului cifrat*. 2. Termenul i. apare adesea în titlul lucrărilor tipărite pentru aceste instr. soliste („Toccata e partite d’intavolatura di cembalo” di Gerolamo Frescobaldi, 1615; Intabulatura di liuto di Francesco da Milano, 1536). 3. Procedeul de transcriere al lucrărilor vocale (sau altor lucrări de ansamblu*) în notația pentru orgă sau laută. Corespunde procedeului modern de a reduce, în scriitura pentru pian, o lucrare scrisă inițial pentru ansambluri (I, 2) de diferite dimensiuni (camerale sau simf.). V. reducție.

Intrare: intabulare
intabulare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • intabulare
  • intabularea
plural
  • intabulări
  • intabulările
genitiv-dativ singular
  • intabulări
  • intabulării
plural
  • intabulări
  • intabulărilor
vocativ singular
plural
Intrare: intabula / întabula
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • intabula
  • intabulare
  • intabulat
  • intabulatu‑
  • intabulând
  • intabulându‑
singular plural
  • intabulea
  • intabulați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • intabulez
(să)
  • intabulez
  • intabulam
  • intabulai
  • intabulasem
a II-a (tu)
  • intabulezi
(să)
  • intabulezi
  • intabulai
  • intabulași
  • intabulaseși
a III-a (el, ea)
  • intabulea
(să)
  • intabuleze
  • intabula
  • intabulă
  • intabulase
plural I (noi)
  • intabulăm
(să)
  • intabulăm
  • intabulam
  • intabularăm
  • intabulaserăm
  • intabulasem
a II-a (voi)
  • intabulați
(să)
  • intabulați
  • intabulați
  • intabularăți
  • intabulaserăți
  • intabulaseți
a III-a (ei, ele)
  • intabulea
(să)
  • intabuleze
  • intabulau
  • intabula
  • intabulaseră
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • întabula
  • întabulare
  • întabulat
  • întabulatu‑
  • întabulând
  • întabulându‑
singular plural
  • întabulea
  • întabulați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • întabulez
(să)
  • întabulez
  • întabulam
  • întabulai
  • întabulasem
a II-a (tu)
  • întabulezi
(să)
  • întabulezi
  • întabulai
  • întabulași
  • întabulaseși
a III-a (el, ea)
  • întabulea
(să)
  • întabuleze
  • întabula
  • întabulă
  • întabulase
plural I (noi)
  • întabulăm
(să)
  • întabulăm
  • întabulam
  • întabularăm
  • întabulaserăm
  • întabulasem
a II-a (voi)
  • întabulați
(să)
  • întabulați
  • întabulați
  • întabularăți
  • întabulaserăți
  • întabulaseți
a III-a (ei, ele)
  • întabulea
(să)
  • întabuleze
  • întabulau
  • întabula
  • întabulaseră
Intrare: întabulare
întabulare infinitiv lung
infinitiv lung (IL113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • întabulare
  • întabularea
plural
  • întabulări
  • întabulările
genitiv-dativ singular
  • întabulări
  • întabulării
plural
  • întabulări
  • întabulărilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

intabula, intabulez / întabula, întabulezverb

  • 1. A înscrie definitiv un drept de proprietate sau un drept real imobiliar în cartea funciară. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
etimologie:

intabulare, intabulărisubstantiv feminin

  • 1. Acțiunea de a intabula și rezultatul ei. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
etimologie:
  • vezi intabula DEX '09 DEX '98 DN

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.