2 intrări

16 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

INTABULÁRE, intabulări, s. f. Acțiunea de a intabula și rezultatul ei. – V. intabula.

INTABULÁRE, intabulări, s. f. Acțiunea de a intabula și rezultatul ei. – V. intabula.

intabulare sf [At: MAIORESCU, D. IV 348 / V: în~ / Pl: ~lări / E: intabula] 1 (Înv; Mol) Trecere a unui amanet în condica divanului. 2 (Jur) Înscriere definitivă a unui act de proprietate sau a unui drept real imobiliar în cartea funciară. 3 (Reg; îf intabulare) Mâncare. corectată

INTABULÁRE, intabulări, s. f. (Transilv. și Bucov.) Acțiunea de a intabula și rezultatul ei.

INTABULÁRE s.f. Acțiunea de a intabula și rezultatul ei. [< intabula].

INTABULÁ, intabulez, vb. I. Tranz. A înscrie definitiv un drept de proprietate sau un drept real imobiliar în cartea funciară. – Din germ. intabulieren.

INTABULÁ, intabulez, vb. I. Tranz. A înscrie definitiv un drept de proprietate sau un drept real imobiliar în cartea funciară. – Din germ. intabulieren.

intabula vt [At: ȘINCAI, HR. III, 276/26 / V: (înv) în~, (îvp) întăb~ / Pzi: ~lez, (înv) ~tabul / E: ger intabulieren, it intabulare] 1 (Înv; Mol) A trece un amanet în condica divanului. 2 (Jur) A înscrie definitiv un act de proprietate sau un drept real imobiliar în cartea funciară Cf înregistra, înrola. 3 (Reg; îf întabula) A mânca.

INTABULÁ, intabulez, vb. I. Tranz. (Transilv. și Bucov.) A înscrie un drept real imobiliar în cartea funciară.

INTABULÁ vb. I. tr. A înscrie o proprietate imobiliară sau a înregistra un act cu privire la un imobil în cartea funciară. [< germ. intabulieren].

INTABULÁ vb. tr. a înscrie o proprietate imobiliară sau a înregistra un act cu privire la un imobil în cartea funduară. (< germ. intabulieren)

A INTABULÁ ~éz tranz. (drepturi imobiliare) A înregistra în cartea funciară. /<fr. intabuler, germ. intabulieren


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

intabuláre s. f., g.-d. art. intabulắrii; pl. intabulắri

intabuláre s. f., g.-d. art. intabulării; pl. intabulări

intabulá (a ~) vb., ind. prez. 3 intabuleáză

intabulá vb., ind. prez. 3 sg. și pl. intabuleáză


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

intabulá (intabuléz, intabulát), vb. – A înscrie în registrul de proprietate. Lat. intabulare (sec. XVIII), cf. germ. intabulieren. În Trans., și în Mold., înv.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

intabulare (fr. și engl. tablature; germ. Intabulierung, Intavolieren; it. intavolatura) 1. Termen folosit în sec. 16 pentru a indica (într-o semnificație foarte generală) o dispunere a muzicii polifonice* în formă de „tavola” (it. „tabel, listă, tablă”), în care vocile (2) erau așezate una sub alta, împărțite prin bare* de măsură. I. era folosită în notarea partiturii* unui singur instr. polif., spre deosebire de notarea partiturilor pentru grupuri de executanți. Se cunosc i. pentru orgă*, clavecin*, laută*, ce folosesc cu precădere notația tabulaturilor*, precursoare ale basului cifrat*. 2. Termenul i. apare adesea în titlul lucrărilor tipărite pentru aceste instr. soliste („Toccata e partite d’intavolatura di cembalo” di Gerolamo Frescobaldi, 1615; Intabulatura di liuto di Francesco da Milano, 1536). 3. Procedeul de transcriere al lucrărilor vocale (sau altor lucrări de ansamblu*) în notația pentru orgă sau laută. Corespunde procedeului modern de a reduce, în scriitura pentru pian, o lucrare scrisă inițial pentru ansambluri (I, 2) de diferite dimensiuni (camerale sau simf.). V. reducție.

Intrare: intabulare
intabulare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • intabulare
  • intabularea
plural
  • intabulări
  • intabulările
genitiv-dativ singular
  • intabulări
  • intabulării
plural
  • intabulări
  • intabulărilor
vocativ singular
plural
Intrare: intabula
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • intabula
  • intabulare
  • intabulat
  • intabulatu‑
  • intabulând
  • intabulându‑
singular plural
  • intabulea
  • intabulați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • intabulez
(să)
  • intabulez
  • intabulam
  • intabulai
  • intabulasem
a II-a (tu)
  • intabulezi
(să)
  • intabulezi
  • intabulai
  • intabulași
  • intabulaseși
a III-a (el, ea)
  • intabulea
(să)
  • intabuleze
  • intabula
  • intabulă
  • intabulase
plural I (noi)
  • intabulăm
(să)
  • intabulăm
  • intabulam
  • intabularăm
  • intabulaserăm
  • intabulasem
a II-a (voi)
  • intabulați
(să)
  • intabulați
  • intabulați
  • intabularăți
  • intabulaserăți
  • intabulaseți
a III-a (ei, ele)
  • intabulea
(să)
  • intabuleze
  • intabulau
  • intabula
  • intabulaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

intabula

  • 1. A înscrie definitiv un drept de proprietate sau un drept real imobiliar în cartea funciară.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN

etimologie:

intabulare

  • 1. Acțiunea de a intabula și rezultatul ei.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN

etimologie:

  • vezi intabula
    surse: DEX '09 DEX '98 DN