impieta vi [At: I. NEGRUZZI, S. I, 237 / P: ~pi-e~ / V: îm~ / Pzi: ~tez / E: fr empiéter] (Udp „asupra”) 1 (Înv) A manifesta dispreț față de cele sfinte. 2 A disprețui legile morale. 3 A jigni ceva unanim respectat. 4 A se amesteca în domeniul de activitate al altcuiva. 5 A se face stăpân pe proprietatea altcuiva. 6 A-și aroga drepturi inexistente. 7 A încălca un drept al altcuiva. 8 A îngrădi libertatea cuiva.

IMPIETA, impietez, vb. I. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «asupra») A se amesteca în treburile altuia pentru a-i știrbi din drepturi. – Pronunțat: -pi-e-.

IMPIETA vb. I. intr. (Rar) A încălca drepturile cuiva, amestecîndu-te în viața, în treburile lui. [Pron. -pi-e-. / cf. fr. empiéter].

IMPIETA vb. intr. a se amesteca în treburile cuiva, încălcându-i drepturile; a leza. (< fr. empiéter)

A IMPIETA ~ez intranz. A se amesteca în treburile altuia, lezându-i drepturile. [Sil. -pi-e-] /<fr. empiéter

împieta v vz impieta

*împietéz v. tr. și intr. (fr. empiéter). Barb. Incalc, uzurp, cotropesc: a împieta asupra cuĭva.

impieta (a ~) (desp. -pi-e-) vb., ind. prez. 1 sg. impietez, 3 impietează; conj. prez. 1 sg. să impietez, 3 să impieteze

impieta (a ~) (-pi-e-) vb., ind. prez. 3 impietează

impieta vb. (sil. -pi-e-), ind. prez. 1 sg. impietez, 3 sg. și pl. impietează

impieta (i-e)

impieta (impietez, impietat), vb. – A uzurpa, a invada. Fr. empiéter.

impieta Acest verb recent în romînește este just definit în DLRLC prin „a se amesteca în treburile altuia, pentru a-i știrbi din drepturi”. Circulă și cu un înțeles greșit: „a comite un sacrilegiu”, înțeles care, din păcate, și-a găsit loc în Dicționarul de neologisme. La prima vedere, situația e foarte simplă : s-a amestecat înțelesul lui pios. În realitate lucrurile sînt ceva mai complicate și, cel puțin în parte, trebuie să recunoaștem că avem de-a face cu un nou verb, extras în romînește din substantivul împietate. În latinește există numeroase verbe în -(i)to, iterative de tipul agito de la ago, uocito de la uoco etc. Alături de acestea există și derivate de la adjective : debilito de la debilis, nobilito de la nobilis (îmi propun să arăt în altă lucrare că cel puțin parțial și acestea sînt extrase din substantive în -itas). Aici se adaugă derivate în -o, care dau impresia că sînt în -ito : equito e de la eques, gen. equitis, dar pare derivat de la equus. În limbile moderne apar asemenea verbe, unele împrumutate din latinește (în italiană, eventual, moștenite ?), altele fabricate în limbile romanice sau germanice. Unele dintre ele au fost împrumutate în rominește (de exemplu a nobilita, inserat în DA manuscris). În general, dicționarele le declarăluate din franțuzește :debilita, fr. débiliter după CADE, DA, DLRM, dar e și în italiană (după Scriban, din latinește). edita, fr. éditer. facilita, fr. faciliter, CADE, DA, DLRM, dar există și în italiană (Scriban citează amândouă limbile). gravita, fr. graviter, CADE, DLRM (în DA lipsește), dar apare și în germană și în italiană (după Scriban, din latina medievală), necesita, fr. nécessiter, CADE, DLRM ; după DA, din latină și franceză (dar în latină nu este, în schimb este în italiană), iar după Scriban, din latina medievală, reabilita, fr. réhabiliter, dar e și în germană. Iată și un cuvînt pe care dicționarele îl explică numai prin germană : a abilita (DA, care îl scrie cu h-, CADE, DLRM), dar e și în italiană, iar Scriban îl explică prin latină. Alături de aceste cuvinte apar altele pentru care în general nu se trimite la limbi străine, pentru că sînt socotite formate în romiînește : explicita, curent astăzi, e format de la explicit, dar poate da impresia că e paralel cu explica, prin urmare întărește baza pe care se pot forma în romînește verbe în -ita, după modelul uzita alături de uza. deficita (BPh, II (1985), p. 224), care pare format de la deficit, dar e mai probabil că e de la deficitar, după cum probabil și comandita e de la comanditar, nu direct de la comandită. capacita (BPh, loc. cit. și LX (1942), p. 26); circulă și azi cu înțelesul de „a pune pe cineva în situația de a putea îndeplini o acțiune” (apare și în italiană, cu sensul de „a convinge” ; în mod curios acest sens este înregistrat și în romiînește, în Sălaj, DA manuscris, după comunicarea lui Gh. Bulgăr). validita (BPh, II (1936), p. 186). Deoarece alături de debilitate avem pe debilita, s-a putut forma și capacita de la capacitate (Iorgu Iordan, Limba română actuală, București, 1948, p. 236) și validita de la validitate. Aceasta este și situația lui impieta de la impietate.

IMPIETA vb. v. afecta.