2 intrări

9 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

hon sn [At: LTR2 / Pl: ~uri / E: eg hone] Unealtă așchietoare alcătuită dintr-un corp rotativ de oțel pe care sunt fixate mai multe pietre abrazive, care este utilizată la finisarea suprafețelor cilindrice interioare ale pieselor metalice.

HON, honuri, s. n. Ustensilă așchietoare alcătuită dintr-un corp rotativ de oțel pe care sunt fixate mai multe pietre abrazive și care este utilizată la finisarea suprafețelor cilindrice interioare ale pieselor metalice. – Din engl. hone.

HON, honuri, s. n. Sculă așchietoare alcătuită dintr-un corp rotativ de oțel pe care sunt fixate mai multe pietre abrazive și care este utilizată la finisarea suprafețelor cilindrice interioare ale pieselor metalice. – Din engl. hone.

HON s.n. Unealtă așchietoare alcătuită din mai multe bare abrazive, dispuse simetric în jurul unui ax central. [< engl. hon].

HON s. n. unealtă așchietoare formată din mai multe bare abrazive, dispuse simetric în jurul unui ax central. (< engl. honn)

HON ~uri n. Sculă așchietoare cu pietre abrazive pentru finisarea suprafețelor cilindrice interioare. /<engl. hone


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

*HON 1. Honea, S., act. 2. Honae, C., prof. 3. Honoi, St., boier, 1437 (Ț-Rom 177); -u (Ard). 4. + -cu, Honcu (Sur XVIII). 5. + -cea: Honc/ea (17 A V 181); -escul, V. (Isp III2); Honciul, uricar (Sur V). Formele s-ar putea explica și din Onu, Onea, Oncu, Oncea < Ioan cu pronunțare aspirată; neprobabil < ung. hon „țară” și honn „acasă”. 6. Cf. Hoanca b, (Hur), sau < subst. hoanca „vălcea” (DLR).

Intrare: hon
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • hon
  • honul
  • honu‑
plural
  • honuri
  • honurile
genitiv-dativ singular
  • hon
  • honului
plural
  • honuri
  • honurilor
vocativ singular
plural
Intrare: Hon
nume propriu (I3)
  • Hon
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

hon

  • 1. Ustensilă așchietoare alcătuită dintr-un corp rotativ de oțel pe care sunt fixate mai multe pietre abrazive și care este utilizată la finisarea suprafețelor cilindrice interioare ale pieselor metalice.
    surse: DEX '09 DN

etimologie: