HĂI², hăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A îndemna boii sau vacile la mers. ♦ A striga pentru a stârni vânatul. – Din hăi¹.

hai² v vz hăi²

hăi² [At: SANDU-ALDEA, A. M. 135 / V: hai² / Pzi: ~esc / E: fo] 1 vi A îndemna vitele. 2 vt A goni fiarele la vânătoare.

hâhâi² v vz hăi

hâi [At: LB / V: hăi, hâhâi / Pzi: ~esc / E: mg hajlani, hajloni] 1-2 vtr A (se) surpa. 3 vt A apăsa greu până Ia dărâmare. 4 vt (Îe) A ~ în bătaie A rupe în bătaie. 5 vr A se nărui. 6 vr A se apleca într-o parte Si: a se hăiti (3). 7 vr A se vătăma. 8 vr A se boșorogi.

HĂI², hăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A îndemna boii sau vacile la mers. ♦ A striga spre a stârni vânatul. – Din hăi¹.

HĂI², hăiesc, vb. IV. Intranz. A îndemna boii sau vacile la mers (strigîndu-le «hăi!»). Văcarul sta rezemat în bîtă mai la o parte, hăind cînd și cînd la vreo vită ce se prea-ndepărta. SANDU-ALDEA, U. P. 91.

HÎI, hîiesc, vb. IV. Refl. A se apleca, a se lăsa într-o parte. ♦ Tranz. A prăvăli; a nărui. Bucăți de dîmburi hîite de obuze acopereau gropile cu soldați ghemuiți lîngă automate. CAMILAR, N. I 437.

A HĂI ~iesc 1. intranz. pop. 1) A mâna boii sau vacile, strigând „hăi”. 2) A stârni vânatul din culcuș, strigând „hăi”. 3) A umbla din casă în casă de Anul Nou cu plugușorul; a ura. 2. tranz. A felicita în seara de Anul Nou prin recitarea plugușorului. /Din hăi

A SE HÂI mă ~iesc intranz. pop. 1) A se apleca într-o parte; a deveni strâmb. Zidul s-a ~it. 2) (despre povârnișuri, maluri etc.) A se desprinde de masiv, alunecând; a se nărui; a se surpa. /cf. ung. hajolni

A HÂI ~iesc tranz. pop. A face să se hâiască. /cf. ung. hajolni

hîĭésc v. tr. (ung. hajolni, hajant, id. Cp. și cu rut. haiti, de unde și za-haiti, a molesta. V. zăhăĭesc). Est. Povîrnesc, strîmb puțin un edificiŭ: cutremuru a hîit casa. Fig. A se hîi de bătrîneță.

hăi¹ (a ~) (a striga) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăiesc, 3 sg. hăiește, imperf. 1 hăiam; conj. prez. 1 sg. să hăiesc, 3 să hăiască

hâi (a ~) (a înclina) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. hâiesc, 3 sg. hâiește, imperf. 1 hâiam; conj. prez. 1 sg. să hâiesc, 3 să hâiască

hăi² (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăiesc, imperf. 3 sg. hăia; conj. prez. 3 să hăiască

hâi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. hâiește, imperf. 3 sg. hâia; conj. prez. 3 să hâiască

hăi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăiesc, imperf. 3 sg. hăia; conj. prez. 3 sg. și pl. hăiască

hâi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hâiesc, imperf. 3 sg. hâia; conj. prez. 3 sg. și pl. hâiască

HÂI vb. v. apleca, dărăpăna, dărâma, înclina, lăsa, nărui, pleca, povârni, prăbuși, prăvăli, risipi, strâmba, surpa.

hîi vb. v. APLECA. DĂRĂPĂNA. DĂRÎMA. ÎNCLINA. LĂSA. NĂRUI, PLECA. POVÎRNI. PRĂBUȘI. PRĂVĂLI. RISIPI. STRÎMBA. SURPA.

hâi, hâiesc, vb. refl. – (reg.) A se opinti (pentru a ridica o greutate); a se încorda; a se apleca. – Cf. magh. hajolni, hajloni „a se apleca” (Scriban, DEX, MDA).

hâi, hâiesc, vb. refl. – A se opinti (pentru a ridica o greutate); a se încorda; a se apleca. – Cf. magh. hajol „a se apleca” (DEX).