2 intrări

10 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

GOT, goți, s. m. (La pl.) Popor migrator germanic, originar din Scandinavia, care s-a stabilit în sec. III pe teritoriul dintre Carpați și Don; (și la sg.) persoană aparținând acestui neam. – Din fr. Goths, lat. Gothus.

got sm [At: DA / Pl: goți[1] / E: lat Gothus] 1 (Lpl) Neam germanic, originar din Scandinavia, care prin sec. II a început să migreze spre sud. 2 Persoană care aparține goților. corectată

  1. În original, fără accent — LauraGellner

GOT, goți, s. m. (La pl.) Neam germanic, originar din Scandinavia, care prin sec. II a început să migreze spre sud, fiind semnalat în secolul următor și pe teritoriul țării noastre; (și la sg.) persoană aparținând acestui neam. – Din fr. Goths, lat. Gothus.

GOT, goți, s. m. Persoană făcînd parte dintr-o ramură a vechilor germani, azi dispăruți, care, în primele secole ale erei noastre, au cutreierat diferite regiuni ale Europei.

GOT goți m. 1) la pl. Popor migrator, ramură a vechilor germani, care în sec. III s-a stabilit și pe teritoriul dintre Carpați și Don. 2) Persoană care făcea parte din acest popor. /<lat. Gothus, fr. Goth

Goți m. pl. popor germanic care (dela sec. V) se împărți în Ostrogoți sau Goți de Est, Vizigoți sau Goți de Vest, și Gepizi. Ei ocupară, între anii 250-376, Basarabia, Moldova și o parte a Munteniei.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Sava Gotul (334-372 d. Hr.), sfânt mucenic, originar din împrejurimile Buzăului, unde fuseseră aduși din Capadocia părinții săi de către goți. Nevoind să jertfească idolilor și să mănânce din carnea adusă jertfă acestora, a fost martirizat și apoi înecat în râul Buzău. Moaștele sale au fost aduse la cererea sf. Vasile cel Mare, în Capadocia. Bis. îl prăznuiește la 18 aprilie.

GOT; pentru etimologie se pot face patru ipoteze: 1° calendaristică < Sava Gotul, deci n. cărturăresc, după ex. lui Persu < calend. Iacob Persul etc., 2° Gotă din Negotă și Neagotă, prin afereză, nume foarte frecvent și 3° blg. Гoтo sint. < Гoгa (Weig); cf. și discuția etimologiei la Philippide (OR 1) 4° ipocoristic de la germ. Gotthard, Gottlieb (Cf. Iordan, BL VI p. 41 și Al. Rosetti Ist.romîne II 70) 1. – b. (BG LIV 195). 2. Gotăuți s, vechiu (Ștef). 3. Gotha, Radul (16 B VI 262). 4. Got/e țig. (16 B 112); Got/ea hotarnic (16 B I 165); -ea (Mar); -ești și -eșul tt.; -ăști și -ăuți ss. (Dm); cu h < g:Hotești din *Gotești, în ținutul Tigheciului” I. Bogdan (Ștef); v. și Hot. 5. Goteș, munt. (17B II285). 6. + -ar, Gotar, Ionașco (Sur III).

Intrare: Got
nume propriu (I3)
  • Got
Intrare: got
substantiv masculin (M3)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • got
  • gotul
  • gotu‑
plural
  • goți
  • goții
genitiv-dativ singular
  • got
  • gotului
plural
  • goți
  • goților
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

got

  • 1. (la) plural Popor migrator germanic, originar din Scandinavia, care s-a stabilit în secolul III pe teritoriul dintre Carpați și Don.
    surse: DEX '09
    • 1.1. (la) singular Persoană aparținând acestui neam.
      surse: DEX '09 DLRLC

etimologie: