GOT, goți, s. m. (La pl.) Popor migrator germanic, originar din Scandinavia, care s-a stabilit în sec. III pe teritoriul dintre Carpați și Don; (și la sg.) persoană aparținând acestui neam. – Din fr. Goths, lat. Gothus.

got sm [At: DA / Pl: goți^[1] / E: lat Gothus] 1 (Lpl) Neam germanic, originar din Scandinavia, care prin sec. II a început să migreze spre sud. 2 Persoană care aparține goților. corectat(ă)

GOT, goți, s. m. (La pl.) Neam germanic, originar din Scandinavia, care prin sec. II a început să migreze spre sud, fiind semnalat în secolul următor și pe teritoriul țării noastre; (și la sg.) persoană aparținând acestui neam. – Din fr. Goths, lat. Gothus.

GOT, goți, s. m. Persoană făcînd parte dintr-o ramură a vechilor germani, azi dispăruți, care, în primele secole ale erei noastre, au cutreierat diferite regiuni ale Europei.

GOT goți m. 1) la pl. Popor migrator, ramură a vechilor germani, care în sec. III s-a stabilit și pe teritoriul dintre Carpați și Don. 2) Persoană care făcea parte din acest popor. /<lat. Gothus, fr. Goth

Goți m. pl. popor germanic care (dela sec. V) se împărți în Ostrogoți sau Goți de Est, Vizigoți sau Goți de Vest, și Gepizi. Ei ocupară, între anii 250-376, Basarabia, Moldova și o parte a Munteniei.

got s. m., pl. goți

got s. m., pl. goți

got s. m., pl. goți

Sava Gotul (334-372 d. Hr.), sfânt mucenic, originar din împrejurimile Buzăului, unde fuseseră aduși din Capadocia părinții săi de către goți. Nevoind să jertfească idolilor și să mănânce din carnea adusă jertfă acestora, a fost martirizat și apoi înecat în râul Buzău. Moaștele sale au fost aduse la cererea sf. Vasile cel Mare, în Capadocia. Bis. îl prăznuiește la 18 aprilie.