FRÂNC, -Ă, frânci, -ce, s. m. și f. (Adesea adjectival) Nume generic dat în trecut la noi occidentalilor de origine latină. – Lat. Francus.

frânc, ~ă [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 236/13 / Pl: ~nci / E: lat Francus, vsl франгь] (Înv) 1-2 smf, a (Nume generic dat la noi occidentalilor) de origine latină.

FRÂNC, -Ă, frânci, -ce, s. m. și f. (Adesea adjectival) Nume generic dat odinioară la noi occidentalilor de origine latină. – Lat. Francus.

FRÎNC, -Ă, frînci, -e, adj.^[1] Nume generic dat odinioară la noi occidentalilor latini. Da-n caic cine era? Era Căpitan-pașa, Baș-agaoa turcilor, Măcelarul frîncilor. ALECSANDRI, P. P. 124. ◊ (Adjectival) Timpii împăraților frînci din Constantinopol. ODOBESCU, S. I 222.

Frânci m. pl. 1. nume generic al Europenilor în special a-l celor de rasă latină în Orient: măcelarul Frâncilor POP. de Frânci e lăudată BOL.; 2. pl. Francezi sau Italieni: a risipit cu Cavalerii negri a Francilor armată AL. [Lat. medieval FRANCUS]. V. Franci.

Frînc, -ă s. (mlat. Francus). Vechĭ. Franc. Eŭropean de rasă latină, maĭ ales italiană. V. franc.

!frânc (înv.) s. m., pl. frânci

frânc s. m., adj. m., pl. frânci; f. sg. frâncă, g.-d. art. frâncei, pl. frânce

frînc (frấnci), s. m. – Gal, francez. – Mr. frangu, megl. frenc. It. franco sau ngr. φράγϰος (Tagliavini, Arch. Rom., XXI, 375). Der. din sl. frǫgŭ (Miklosich, Slaw., Elem., 51; Byhan 310; DAR) este mai puțin probabilă. Sec. XVII, înv. Este dublet al lui franc, adj., din fr. franc. Der. frîncesc, adj. (înv., francez, gal); frîncește, adv. (înv., în franceză, în latină); frînghie (var. frenghie), s. f. (înv., brocart), din tc. frengi (Șeineanu, II, 175); cf. sb. frȅnga; frențe (var. (s)frînție, (s)frenție, (s)frinție), s. f. (sifilis), din mag. franc „(morb) galic” (DAR; Gáldi, Dict., 130), cf. sb., cr. frȁnca; (s)frințit, s. m. (sifilitic); francez, s. m., din it. francese; franțuz, s. m., din germ. Franzose (Borcea 188), în parte prin intermediul sb., rus. francuz (Sanzewitsch 203); franțuzesc, adj. (francez); franțuzește, adv. (în franceză); franțuzi, vb. (a-i imita pe francezi); (s)franțuzit, adj. (care imită pe francezi); franțuzism, s. n. (galicism); franțuzoaică, s. f. (femeie care face parte din populația Franței); frîncușe, s. f. (varietate de struguri albi); franca, vb. (a plăti taxele de transport), din fr. franchir, dar refăcut după franc; franchețe, s. f. (sinceritate), din it. franchezza; franco, adv. (în care cheltuielile de transport sînt cuprinse în prețul de vînzare). Cf. franzelă, farmazon.

frânc, frânci, s.m. – Francez (Bârlea, 1924); nume generic dat odinioară, la noi, occidentalilor de origine latină. ♦ (onom.) Frănc, Franc, Frânc, Frâncău, Frâncu, nume de familie (64 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Lat. francus (DEX, MDA); dublet al lui franc, din fr. franc (DER).

FRÎNC subst. etnic < lat. med. Francus designînd pe franco-italienii din coloniile de la M. Neagră (Pera, Cafa etc). I. 1. Franc, N. (Met 152); Francea, V. (17 A V 204). 2. Frînc, act., frecv.; Frîncul (Hur); – Avram (Ștef); – boier, 1665 (Isp III¹); țig. (17 A V 86); -ețu (Mîneciu); Frăncul (Glos). 3. Frînca t; Frînc/ă b. act.; -escu, T. (Olt); -escul, pan (16 A III 397) etc.; -ești s. (Ștef); -eni s. 4. Frînco (16 B I 80). 5. Frînce, mold. (Sur XIX). 6. Frenciu (Ard).Cu suf. ucr. -ciuc: Frînciuc (C Bog); Frenciuc (Ștef). 8. Frenciocii (17 A IV 184) și Frenciucii s. (17 A III 133). II. Același etnic venit din gr. modernă: A. 1. Frangopulos, C-tin, m. vistier (16 B V 27), scris și Frangopul ban (P Gov f° 18). 2. Frangu, fam., act. 3. Frangule (Hur; Sd XI 280); -a, act. 1 – 3 sînt nume purtate dc greci, care apoi vor trece la romîni. 4. Contaminat cu Francu: Franculea fam. (Acte Pietroasele – Bz). 5. Costea fiul Fra(n)gulei, din Buzău. 6. Franghe, Iuon, răzeș (Băl VI). 7. Deformat: Frangozu, Filipzis și Fragozu Hilip (16 A III 466; 17 A Iî 333). 8. Cu denazalizare; Fraghiia log., munt. 1649 (BCI V 196). B. Cu an > În, după analogia lui Frîncu, formă trecută ca în vocabular „Fata de frîng” (Păsculescu, Lit. pop. 160); 1. Frîngu, R., act. 2. Frîngotă, munt., 1640 (Sd XXI). 3. Freng,(Met 65). 4. Prin contaminare cu frînghie: Frînghiul t.; Fringheșu (17 B 1178); Frînghiș, -ești s. (16 B I 93; Cat) sau < ung. Frigyes „Frederic”, scris și Frenghișești sau Frănchișani 1441 (Rep D). III. Din forma bizantină Фράντζες n. unui cronicar din sec. al XV-lea și din germ. Franz. 1. Franț căp. 1680 (Sd XI 80); -e neg. (D Buc). 2. Franța, boier (Sd XIV 169); – olt. (17 B I 61, IV 145); – negustor (16 B III 177); – din Cîmpulung (An C748); Franța zis și Svranța spătar (16 B VI 10, 34); Franță, Matei (Ard II 207). 3. Franțe, popa din Tinos zis și Frăncu, 1809 (Acte Sc); Franțe pren. (P³ fila 14; 16 B249). 4. Sfranța, 1627 (AO I 236). 5. Frănțel, Cerchez, căp. (RA VI 1-2). 6. Franțescu, Al., mold., act. 7. Franțuzul, Gaspar, ceasornicar, 1670 (Sd V 89). IV. Ipotetice, cu afereză: 1. Rîncu (Buzău) < Frîncu și Rînceni s. < Frînceni sau < subst. rîncă. 2. Rînghea t. în satul Cucuteni, r. Pucioasa < Frînghea. 3. Rînghilă, sau < Arhanghel.