frânc, frânci, s.m. 1. Francez. 2. Nume generic dat odinioară, la noi, occidentalilor de origine latină: „Iar, în zilele împăratului Franț, de cînd a prins a se bate cu Frîncu, și-au scos nemiși la bătaie, de s-au bătut, dară s-au făcut scumpete care n-au fostu de cîndu-i lumea în Maramurăș” (Bârlea, 1909: 14). ■ (top.) Frâncenii Boiului, sat aparținător de com. Boiul Mare. ■ (onom.) Frânc(u), Frâncău, nume de familie în jud. Maram. – Lat. francus (DEX, MDA); dublet al lui franc, din fr. franc (DER).