2 intrări

22 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

eremit, ~ă [At: DRLU / V: (asr) ermit, (înv) erimit / Pl: ~iți, ~e / E: fr érémite, it eremito, lat eremita, ngr ἐρημίτης] 1-2 smf, a (Rar; d. călugări) (Persoană) care se retrage într-un loc pustiu pentru a se consacra unei vieți austere, închinată rugăciunii Si: pustnic, schimnic, sihastru, (liv) ascet, (rar) anahoret. 3-4 smf, a (Rar; pan) (Persoană) care duce o viață retrasă, care evită societatea.

erimit, ~ă smf, a vz eremit

ermit, ~ă smf, a vz eremit

EREMÍT, eremiți, s. m. Pustnic, sihastru, schimnic. [Var.: ermít s. m.] – Din fr. érémite.[1]

  1. În original, incorect: [Var.: eremít s. m.]. — LauraGellner

ERMÍT s. m. v. eremit.[1]

  1. În original, greșit acc.: érmit. LauraGellner

EREMÍT, eremiți, s. m. Pustnic, sihastru, schimnic. [Var.: ermít s. m.] – Din fr. érémite.

ERMÍT, ermiți, s. m. (Franțuzism rar) Pustnic, sihastru, schimnic.

EREMÍT s.m. Ermit. [Cf. it., lat. eremita, gr. eremites < eremos – deșert].

ERMÍT s.m. (Rar) Călugăr care trăiește în singurătate; pustnic, sihastru. [Scris și eremit. / < fr. ermite].

EREMÍT s. m. sihastru; ermit. (< fr. érémite, lat. eremita, gr. eremites)

ERMÍT s. m. eremit. (< fr. ermite)

EREMÍT ~ți m. livr. Călugăr care s-a retras într-un loc ferit de lume, petrecându-și viața în post și rugăciuni; pustnic; sihastru; ascet; schimnic. /<lat. eremita, gr. eremites

Petru (Eremitul) m. călugăr francez, predică întâia cruciată și însoți pe cruciați (1050- 1115).

*eremít, -ă s. (vgr. eremítes, d. éremos, pustiŭ, nelocuit; lat. eremita, fr. ermite). Rar. Pustnic, sihastru, călugăr care trăĭește singur, nu în mînăstire.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

eremít s. m., pl. eremíți

eremít s. m., pl. eremíți


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

EREMIT s. (BIS.) anahoret, ascet, pustnic, schimnic, sihastru, (rar) schimonah, (înv.) aschitac, aschitean, monah, oselnic, schitnic. (~ trăiește izolat de societate.)

arată toate definițiile

Intrare: Eremitu
Eremitu
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: eremit
substantiv masculin (M3)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • eremit
  • eremitul
  • eremitu‑
plural
  • eremiți
  • eremiții
genitiv-dativ singular
  • eremit
  • eremitului
plural
  • eremiți
  • eremiților
vocativ singular
  • eremitule
  • eremite
plural
  • eremiților
erimit
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
substantiv masculin (M3)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ermit
  • ermitul
  • ermitu‑
plural
  • ermiți
  • ermiții
genitiv-dativ singular
  • ermit
  • ermitului
plural
  • ermiți
  • ermiților
vocativ singular
  • ermitule
  • ermite
plural
  • ermiților
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

eremit erimit ermit

etimologie: