DESPOT, despoți, s. m. 1. (În Antichitate și în Evul Mediu) Conducător cu puteri discreționare; tiran. ♦ Fig. Om excesiv de autoritar, care, în acțiunile sale, nu ține seama de alții, care vrea să-și impună cu orice preț voința. 2. (În Imperiul Bizantin) Guvernator autonom al unei provincii, al unui ținut. [Acc. și: despot] – Din ngr. despótis, fr. despote.

despot s. m., pl. despoți

DESPOT s. v. tiran.

DESPOT < gr. Δεσπότης, titlu princiar acordat membrilor familiei imperiale la Bizanț și celor înrudiți cu aceasta prin căsătorie; calificativ acordat prelaților ortodocși, tradus prin sl. „vlădică”, rom. „stăpînul”. 1. Despot (Vodă), asumat ca nume domnesc de Ioan Vasilie Eraclidul. 2. Dispot = Despot, fiul lui Șușan, munt. (17 B I 175, III 612) etc. 3. Dispod(i) b. (17 B III 141).

despot (-ți), s. m. – Tiran. – Mr. dispot. Ngr. δεσπότης (sec. XVI), și modern mai ales la formele der., din fr. despote. – Der. despotic, adj.; despotie, s. f. (înv., regim al unui despot); despotism, s. n., înv., despotismos (sec. XVIII; cf. Gáldi 169).

despot/despot s. m., pl. despoți/despoți

!despot s. m., pl. despoți

Despot-Vodă m. supranumele lui Iacob Bazilic sau Eraclidul, Domnul Moldovei; venetic grec la curtea lui Lăpușneanu, domni scurt timp în locu-i și fu ucis de Ștefan Tomșa (1561-1563).

despot, ~ă smf [At: M. COSTIN, O. 281 / A și: ~pot / V: (înv) dis~ / Pl: ~oți, ~e / E: fr despote, ngr δεσπότης] 1 (Ant) Conducător cu puteri discreționare Si: tiran. 2-3 (Fig) Persoană excesiv de autoritară, (care nu ține seama de alții sau) care vrea să-și impună cu orice preț voința. 4 (În Imperiul Bizantin) Guvernator autonom al unei provincii.

*despót m. (vgr. despótes). Suveran arbitrar, tiran. Fig. Cel care vrea să conducă arbitrar.

despot m. 1. suveran care domnește absolut și arbitrar; 2. persoană care impune voința-i într’un mod tiranic.

DESPOT ~ți m. 1) Suveran care guvernează în mod absolut și arbitrar; tiran; potentat; dictator. 2) fig. Persoană care exercită o autoritate tiranică; tiran; satrap; dictator. [Acc. și despot] /<ngr. despotis, fr. despote

DESPOT/DESPOT s. m. 1. guvernator autonom al unei provincii din Imperiul Bizantin. 2. (în evul mediu) suveran cu puteri absolute, care guverna după bunul său plac; tiran. 3. (fig.) om tiranic, excesiv de autoritar. (< ngr. despotis, fr. despote, cf. gr. despotes, stăpân)

DESPOT s.m. 1. (Ist.) Suveran cu puteri absolute, care guverna arbitrar, după bunul său plac, neîngrădit de nici o lege; tiran. ♦ (Fig.) Om tiranic, excesiv de autoritar cu ceilalți. 2. Guvernator autonom al unei provincii din Imperiul bizantin. [Cf. ngr. despotis, fr. despote, gr. despotes – stăpîn].

DESPOT, despoți, s. m. 1. (În antichitate și în orînduirea feudală; în special în Orient) Conducător (al unei țări, al unei regiuni, al unei cetăți) cu puteri absolute, care guvernează neîngrădit de legi, după bunul său plac; tiran, dictator. Dar tu, tu trebuie să înțelegi că nu puteam să mă înjosesc pînă într-atît încît să cer iertare acelui despot, care semnase cu lașitate porunca pentru condamnarea noastră. CAMIL PETRESCU, B. 45. Ați poleit săcurea, călăi, și iată totul. Dar ea e tot săcure, și tot despot, despotul! MACEDONSKI, O. II 148. Dar aș vrea să văd ziua pămîntului vestită, Să răsuflu un aer mai slobod, mai curat, Să pierz ideea tristă, de veacuri întărită, Că lumea moștenire despoților s-a dat. ALEXANDRESCU, P. 80. ◊ Fig. Uite, graurii pe luncă, Veseli, fericiți ce sînt! Șoimul se rotește-n vînt Și spre ei s-aruncă. Ei poeți sînt ai cîmpiei, Șoimul este-al lor despot. COȘBUC, P. I 264. ♦ Fig. Persoană care în acțiunile sale nu ține seamă de alții, care vrea să-și impună voința celor din jurul lui sau celor care depind de el. 2. (În imperiul bizantin) Guvernator autonom al unei provincii, al unui ținut. – Accentuat și: despot.

DESPOT, despoți, s. m. 1. (În antichitate și în evul mediu) Conducător cu puteri discreționare; tiran. ♦ Fig. Persoană excesiv de autoritară, care, în acțiunile sale, nu ține seama de alții, care vrea să-și impună cu orice preț voința. 2. (În Imperiul Bizantin) Guvernator autonom al unei provincii, al unui ținut. [Acc. și: despot] – Din ngr. despótis, fr. despote.

* DESPOT sm. 1 Suveran cu putere nemărginită care stăpînește după a sa voință și se poartă tiranic cu supușii săi ¶ 2 Ⓕ Persoană care caută să-și impună voința, tiranisind și apăsînd pe ceilalți [fr.].

DESPOT s. satrap, tiran. (E un adevărat ~.)